Web Analytics
scris joi, 05.09.2024

L-au terminat, dar încă e închis!

După recepția lucrării la bulevardul din Câmpulung se va afla cum și când se va circula pe acesta

Începând cu data de 29 august s-a reluat circulația în intersecția de la capătul nordic al Bulevardului ”Pardon” din Câmpulung, după finalizarea lucrărilor de reabilitare care au durat aproape patru ani.

L-au terminat, dar încă e închis!

Și se circulă și pe străzile care pornesc din intersecție, cu excepția porțiunilor de drum care se află pe zona de șantier, adică chiar pe bulevard. Potrivit autorităților locale, o decizie privitoare la circulația rutieră pe acele străzi se va lua după efectuarea recepției lucrărilor, procedură ce a fost anunțată pentru a doua jumătate a lunii septembrie.
Redeschiderea circulației rutiere pe străzile Republicii și Negru Vodă, pe porțiunea în care se află pastila pietonală a Bulevardului ”Pardon” este un subiect discutat des în ultimii ani. În privința acestuia, administrația locală nu a oferit un răspuns clar, iar ultima idee anunțată a fost aceea a interzicerii traficului rutier pe timpul nopții.
Cătălin I. Butoiu

Citește și Înmatriculări auto. Ce mărci au preferat românii în primele opt luni din 2024

Citește și Dragoș Predescu, după ce Tribunalul i-a respins acțiunea contra CJ Argeș: „Aștept motivarea instanței”

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Dănuţ Bica are promis un loc în CNA

Cu o cotă de Unirea Slobozia să bată FCSB, la pariuri, senatorul Dănuț Bica își va lua adio de la Parlament, după două mandate. A fost plasat, ca să...