Web Analytics

Jurnal din cana cu păsări. Ziaristul bun e trompeta lui Dumnezeu

de | 11.07.2018 21:15 | Opinii

01 silisteanuAproape trist sunt, încât îmi vine să dau cu mine de-a dura. Prostul obicei de a mă implica emoțional în mecanica fiecărei secunde îmi aduce mai mereu dezavantaje. Scriu acum din biblioteca județeană, de la sala unde câteva computere scot în evidență tacită o altă tară românească. Intru în detalii chiar acum și, chiar cu riscul de a primi bobârnace, amân un pic derularea episodului din Israel, unde, în urmă cu… 10 ani, chiar la Mormântul Sfânt, am avut miraculosul îndemn de viață de a vedea Sfânta Lumină. Nu am încă starea necesară, fiindcă am căzut ca mutu în capcana feizbucului. Din nou! Unul cu barbă, urcat pe o schelă, amenință că „Venim pe 10 august!… vă-n gură!”. În primă instanță încerc să refuz gândului să ia atitudine. Cică își vor țara înapoi unii de prin diaspora, unii pe care i-am văzut cum stau în genunchi ca niște slugi de profesie și se umilesc pentru câteva sute de euro. Își vor țara înapoi! Care țară, măi oameni? Aia pe care o lăsați întotdeauna la greu? Voi vă vreți țara înapoi, țara pe care ați lăsat-o întotdeauna în izbeliște, fiindcă niciodată nu ați avut atitudine, acea atitudine de cleștar a oamenilor care pentru nimic în lume nu s-ar înjosi? Ce țară vă doriți înapoi, de vreme ce întotdeauna aveți numai drepturi, de vreme ce întotdeauna așteptați să vină primarul să vă măture curtea, de vreme ce așteptați mereu ori vaca americanilor ori cașcavalul cine știe cui. Ce țară să vreți înapoi atâta timp cât Ceaușescu vorbește malteza cu îngerii lui Lenin, din cauza cărora limba voastră a fost încleștată și paralizată de nedreptăți, dar… atenție, un mare DAR. Fraților, au trecut 28 de ani de la eliberare, unde vă este opera, unde vă este truda, unde vă este cimilitura acestor distanțe care nu îmbătrânesc? Ca să vă luați țara înapoi trebuie să vă nașteți de o mie de ori… o singură dată! Ca să îți iei țara înapoi e imposibil. Înapoi nu iei căzând în genunchi. Și asta fiindcă nimic nu e al tău și al meu, al lui și al ei. Țara este a lui Dumnezeu. Iar Dumnezeu înseamnă… VIITOR, un copil care aprinde în alt copil… speranța. Există și o Românie cu oameni atât de frumoși… E micuță și o ține Dumnezeu la brâu! A fost episodul 7 din jurnalul acestei căni cu păsări. Miercurea viitoare suntem în Ierusalim, mergem pe Drumul Crucii, ca împreună să învățăm să iubim, să respectăm. Mai încap o vorbă-două, așa că spun o poveste care nu știu dacă este adevărată sau este doar un vis frumos al meu. L-am sunat de curând pe nea Vasile, vechi prieten, om grozav și șef de cârciumă cu fițe pe vremuri. Cu nostalgie vă spun că acolo am cucerit cele mai frumoase femei, acolo am dat mâna cu Iscandarani, regele contrabandei din vestul țării, acolo aveam masa mea, plină de bunătăți, printre marii șmecheri ai Argeșului și ai țării. Și, într-o bună zi, c-așa-mi place mie să-i zic, s-a trezit Sile, subsemnatul, șomer de lux… a suta oară! După câteva zile și nopți trăite din grăsimea importanței ziaristului care tocmai ce fusesem, aterizez la nea Vasile al nostru, care de cum mă vedea lua poziția unui ospătar franțuz care-l invită pe domnul conte la masă. În seara aceea, care devenise noapte… am coborât spășit, ca omul fără slujbă, treptele care mă duceau din nou în timpanul lumii. Ochii de vultur și inima lui de om bun, de cârciumar uns cu toate alifiile, m-au zărit imediat. Cu toate că n-aveai loc să dai cu banul, s-a îndreptat spre mine… m-a măsurat de jos până sus, tăcând! M-am auzit spunând, parcă nu era vocea mea: „Nea Vasile, te deranjez un pic… poate… măcar o cafea!”. Și scurtul meu discurs se scufundă repede în privirea lui nea Vasile, care îmi spune de la înălțimea funcției lui de șef de cârciumă: „De ce îmi spuneți mie, domnule, nu vedeți câți ospătari sunt aici!”.
La o săptămână după, eram din nou reporterul special al trustului. În noaptea aceea am coborât din nou în cramă. Nea Vasile mă vede și aleargă zâmbind! Totul se învârte cu mine. În urechile mele răsună trompetistul lui Dumnezeu: „- Contele are masa rezervată!”.
Florian Silişteanu – un poet român printre ai lui – Biblioteca Judeţeană, Piteşti, 5 iulie 2018

 

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii