Web Analytics

Jurnal din cana cu păsări. Ce înseamnă acasă? Să te uiţi pe cer după nori şi să vezi cum arată Dumnezeu

de | 16.08.2018 15:00 | Opinii

01 silisteanuAm promis că vorbim de Nicolae Dobrin, de marele Gâscan de aur, irepetabil, de departe cel mai mare fotbalist român din toate timpurile. Au circulat și vor circula despre el multe legende. Câteva vor deveni poate începând de azi. De cunoscut l-am cunoscut la începutul anilor ‚90. Desigur că îl văzusem și jucând și nu odată. Inclusiv când geniul lui avea să măture cu o armată de dinamoviști, atunci când Argeșul a luat campionatul, inclusiv atunci când față în față cu Kempes a ridicat tribunele în picioare și asta tocmai ca ele, tribunele, să poată vedea faza secolului: momentul în care driblingul Gâscanului deschidea picioarele argentinianului pentru a-l taxa cu niște urechi, fază pe care Nea Gicu nu o duce la final tocmai pentru că era genial. I-ar fi fost floare la ureche să i-o strecoare.
Oricum, lumea văzuse ce era de văzut! Și au urmat multe altele. La un moment dat, am început să mă plictisesc să scriu reportaj, tocmai unflasem 3 mari premii naționale, și… iată-mă redactor sportiv. Nu m-am dus ca boul pe pajiște ci am început să-mi perfecționez cunoștințele, adică să învăț pe de rost lotul, să studiez clasamentul etc. La un moment dat, Nea Gicu antrenor fiind, ai noștri au jucat cu Steaua, la ei acasă. Redacția de la Curier era în freamătul pariurilor, desigur cu toții punând suta pe victoria Stelei. Meciul s-a jucat într-o sâmbătă. M-am apucat să scriu… și am scris. Nu auzeam, nu vedeam. Am împletit faze, am văzut cartonaș roșu și multe goluri, adică 3: două pentru alb-violeți și unu pentru steliști. Deci, scor final 2-1 pentru FC Argeș la Steaua acasă.
Țin minte că la ședința de redacție ai mei au râs cu lacrimi și au considerat finalul carierei mele de redactor sportiv. Partea rea pentru ei a fost că Argeșul chiar a bătut exact cu 2 la 1 și că marcatorii au fost cei numiți de mine. Mai țin minte că lui Pavle Bjelakovic, fratele meu sârb, i-am dat un milion ca să parieze. Nemernicul meu de frate, care a devenit și el un român între timp, a pariat doar o sută din milion și dus a fost cu câștig cu tot! Luni, după meci, pe HCC mă întâlnesc cu Nicolae Dobrin. Fuma Assos. Își pune mâinile în cap și începe să mă înjure cu drag: „Bine, mă, Florine, mi-ai pus lumea în cap, a scris ziarul înaintea meciului, de unde ai știut, mă, ce se va întâmpla?” Și nu termină de spus și mă îmbrățișează ca pe unul care a jucat pentru el. La ceva vreme ne-am întâlnit noaptea la bingo. Eram singurul care avea voie să stea la masa imperialului. Pe la unu fără ceva mi-a spus să merg acasă să mă bărbieresc, că îi aduc ghinion cu barba mea.
Am urcat la Bancorex ca un vultur și am coborât ca un uliu, în așa fel încât jocul următor eram la masă cârpit și plin de sânge, fiindcă folosisem lama cu care tăiam hârtia. În timp ce mă bandajam aud odată … BINGO! A luat potul și din pot mi-a pasat repejor două sute. Era glorios, genial și tot timpul o emoție. Așa și când a venit Dana Dorian, poate cel mai bun om de presă pe monden, pe atunci la Național, azi cel mai căutat formator de artiști. Știa de prietenia mea cu Gâscanul și mă rugase de o vorbă bună. Interviul a decurs minunat și dacă ceva te scotea din ale tale era chiar emoția lui Nea Gicu, care răspundea la fiecare întrebare cu o voce ușor tremurând.
Când a murit eram în Cluj. Eram navetist, fiindcă aveam o iubită pe acolo. Am deschis televizorul. Am plâns și am plâns și am plâns. Mă uitam la televizor și ascultam Ave Maria. Mii și mii de oameni din toată lumea aduceau lacrima lui acasă! Ce înseamnă acasă? Să te uiți pe cer după nori şi să vezi cum arată Dumnezeu. Toată averea mea e la amanet și de aceea sunt ziler. Azi, 8 august 2018, ocup locul de director al Centrului Cultural, al doamnei Carmen Dumitrache, care m-a servit cu biscuiți cu cremă, cu cafea și m-a lăsat să scriu materialul chiar la computerul cel mare.

Florian Silişteanu – un poet român printre ai lui

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii