Web Analytics

Judecătorii Curții de Apel Pitești au decis: Babele și Sfinxul se află pe teritoriul judeţului Dâmboviţa

de | 28.09.2022 22:58 | Actualitate, Home, Politica si Administratie

Judecătorii s-au pronunţat definitiv, azi, după un proces care a durat şapte ani, asupra disputei teritoriale dintre judeţele Prahova şi Dâmboviţa cu privire la apartenenţa monumentelor Babele şi Sfinxul din Munţii Bucegi. Astfel, judecătorii Curţii de Apel Piteşti au menţinut decizia pronunţată anul trecut de un complet de judecată din cadrul Tribunalului Vâlcea, conform căreia Sfinxul şi Babele din Bucegi se află pe teritoriul judeţului Dâmboviţa. Decizia Curţii de Apel Piteşti este definitivă.

Citește și: Vârstnicii dau în judecată casele de pensii. În Argeş sunt 4.000 de dosare în instanță


Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Corneliu Ştefan, a anunţat, în această seară, pe Facebook, victoria în instanţă: ”Victorie pentru Dâmboviţa! După ani întregi de procese, mă bucur să vă anunţ că Sfinxul şi Babele din Bucegi aparţin judeţului Dâmboviţa! Problema teritorială asupra celor două monumente, care se află pe raza comunei Moroeni, a fost tranşată astăzi (miercuri – n.red.) fără a mai lăsa loc de interpretări. Disputa dintre judeţul nostru şi Prahova se închide astăzi (miercuri – n.red.)! Definitiv!”.

Articol scris de Simion Cristina

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole