Înalta Curte de Casație și Justiție a respins luni recursul formulat de judecătoarea Daniela Marilena Stoica împotriva deciziei Consiliului Superior al Magistraturii prin care aceasta fusese exclusă din magistratură.
Judecătoarea a fost sancționată disciplinar pentru nerespectarea, în mod repetat și din motive imputabile, a obligației de soluționare cu celeritate a cauzelor. Potrivit Înaltei Curți, Daniela Marilena Stoica a amânat pronunțarea în 387 de cauze civile, în unele situații pentru perioade de până la 381 de zile.
Instanța supremă a mai arătat că judecătoarea fusese anterior sancționată disciplinar pentru o conduită similară, dar și pentru atitudini considerate nedemne în timpul serviciului.
Prin respingerea recursului, sancțiunea aplicată de Secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM, respectiv excluderea din magistratură, rămâne definitivă.
Înalta Curte a subliniat că magistrații trebuie să își îndeplinească atribuțiile cu diligență și că întârzierile nejustificate în actul de justiție pot afecta încrederea publicului în sistemul judiciar.




























0 Comentarii