Web Analytics

Judecată cu uşile închise în procesul celor 24 de bătăuşi de la Bascov

de | 30.08.2018 14:00 | Sport

Marțea viitoare, pe 4 septembrie, la Judecătoria Pitești se va relua procesul celor 24 de bătăuși de la Bascov. Reamintim că în urmă cu aproape un an, pe 26 septembrie, o stradă din centrul comunei Bascov a fost blocată după ce zeci de romi din două clanuri s-au luat la bătaie cu bâte, topoare şi cuţite. Şase maşini au fost avariate în urma conflictelor de la Bascov, cinci dintre ele aparţinând romilor. Nu mai puțin de 24 de persoane au fost trimise acum șase luni în judecată pentru încăierare în acest dosar.
Interesant și neobișnuit este faptul că ședințele de judecată au fost declarate nepublice pe toată durata procesului penal. Judecătorii au declarat procesul nepublic în temeiul art. 352, alin. 3, din Codul de procedură penală, ce prevede că „dacă judecarea în şedinţă publică ar putea aduce atingere unor interese de stat, moralei, demnităţii sau vieţii intime a unei persoane, intereselor minorilor sau ale justiţiei, instanţa, la cererea procurorului, a părţilor ori din oficiu, poate declara şedinţă nepublică pentru tot cursul sau pentru o anumită parte a judecării cauzei”. Este pentru a doua oară în mai puțin de doi ani când magistrații Judecătoriei Pitești declară nepublic un proces legat de un eveniment foarte mediatizat privind comuna Bascov.

Cinci dintre inculpați au deja cazier

Cinci dintre cei 24 de inculpați mai au dosare la activ. Cristinel Mănuți a fost condamnat în trecut pentru lovire și distrugere, aflându-se în prezent încarcerat la Penitenciarul Colibași. În primăvara acestui an, Ninel Cristea, zis Nevers, a fost condamnat la 1 an și 6 luni de închisoare cu suspendare pentru ultraj, sentința nefiind definitivă. Totodată, au fost deschise dosare penale pentru infracţiunile de tulburarea liniştii şi ordinii publice, distrugere şi lovire.
Edmond Liviu Dragomir a fost condamnat în 2015 pentru furt de magistrații Judecătoriei Pitești la internarea pentru doi ani într-un centru de detenție.
Dragomir Stelică Marin a fost condamnat în 2015 la doi ani de închisoare cu suspendare pentru vătămare corporală.
În 2006, Constantin Etman a fost condamnat la un an de închisoare pentru ucidere din culpă.
D.G.

 

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii