Web Analytics

Jandarmii de la antitero s-au pregătit pentru misiunile cu grad de risc ridicat

de | 7.10.2022 09:28 | Actualitate, Home

Personalul din cadrul structurilor de intervenție antiteroristă ale Inspectoratului de Jandarmi Județean Argeș și Inspectoratului de Jandarmi Județean Bihor au desfășurat, în perioada 04-06 octombrie a.c., un exercițiu comun de pregătire pe linie de acțiuni speciale.

Citește și: Jandarmii au aplicat sancțiuni după protestul AUR

Sub îndrumarea domnului locotenent-colonel Bogdan Aldea, jandarmii argeșeni și-au perfecționat deprinderile de intervenție în cazul misiunilor cu grad de risc ridicat, pentru capturarea  și neutralizarea persoanelor care folosesc arme de foc sau alte mijloace care ar putea pune în pericol siguranța persoanelor, bunurilor, valorilor sau a transporturilor speciale.

Timp de trei zile, personalul din cadrul acestor structuri s-a perfecționat, antrenându-și modul de acțiune în diferite scenarii ipotetice.

„Pregătirea continuă a personalului, precum și menținerea acesteia la un nivel actualizat vremurilor este un obiectiv permanent al Jandarmeriei Argeș, care se reflectă în eficiența misiunilor executate.”, transmite Jandarmeria Argeș.

Articol scris de Bianca Solomon

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *