Web Analytics

Jandarm argeșean, întors cu bine din Afghanistan

de | 23.01.2020 10:44 | Actualitate

# Întors cu bine din Afghanistan

Un plutonier adjutant argeșean a participat timp de aproape 6 luni, în Afghanistan, la misiunea NATO de consiliere a forțelor de ordine publică și securitate afgană. Este vorba de Ionuț Cătălin Duță, care a fost decorat cu medalia NATO non-Article 5 de către general-maior Robert L. Marion, adjunctul comandantului CSTC-A (Combined Security Transition Comand – Afghanistan). Pentru a participa la această misiune, Ionuț Duță a trecut mai multe probe de verificare a cunoștințelor de specialitate, competențelor lingvistice în limba engleză, examenul psihologic, cât și cel medical.

Recent întors acasă, plutonierul spune că nevoia de a face tot ce poți în meseria aleasă și experiențele trăite de alți colegi a fost ceea ce l-a determinat să plece în această misiune. El nu este la prima misiune internațională, în anul 2011 a participat în contingentul Jandarmeriei din Kosovo având misiunea de menținere a păcii. În cadrul Jandarmeriei Argeșene, acesta activează ca jandarm montan la Postul de Jandarmi Rucăr, informează IJJ Argeș.

Până în prezent, Jandarmeria Română a dislocat 12 contingente în cadrul misiunii NATO din Afghanistan. Jandarmii români au avut misiunea de a proteja consilierii jandarmi pe timpul deplasării acestora la diferitele instituții de ordine publică și securitate afgane. În prezent, Jandarmeria participă la 9 misiuni internaționale sub egida UE, ONU și NATO.

Articol scris de Mari Tudor

Distribuie!

0 Comentarii