Web Analytics

ISU Argeș: „Afumătorile improvizate, real pericol de incendiu”

de | 10.12.2020 14:33 | Actualitate

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Argeș transmite o serie de recomandări de prevenire a incendiilor, având în vedere că, de curând, o persoană din municipiul Curtea de Argeș își putea pierde agoniseala de o viață din pricina unui incendiu izbucnit la afumătoarea din gospodărie.

„Nu folosiți afumători improvizate ori amplasate în magazii, şuri, remize, sub şoproane sau lângă materiale combustibile. Afumătorile se confecţionează din zidării de cărămidă şi material incombustibile şi se vor amplasa independent de celelalte construcţii din gospodărie. Nu folosiți afumători improvizate în podurile clădirilor prin scoaterea unor cărămizi din coş sau neridicarea zidăriei coşurilor deasupra acoperişului ori lăsarea deschisă a uşiţelor de curăţare; Aveți în vedere să evitați ca grăsimea scursă de pe carne și alimentele din carne să ajungă pe zone fierbinți ori în contact cu sistemul de producere a fumului”, se arată în comunicatul transmis de ISU Argeș.

Citește și Cum să protejaţi instalaţiile de apă împotriva îngheţului

Articol scris de Mari Tudor

Distribuie!

0 Comentarii