Legenda podului de peste Râul Târgului și Râul Bratia, despre moartea lui Liviu Rebreanu, ce înseamnă ”bogdaproste” și despre Anul Nou Bisericesc, care spre deosebire de Anul Nou civil, acesta începe la 1 septembrie puteți citi în cele ce urmează.
Legenda podului de peste Râul Târgului și Râul Bratia
Se spune că lângă biserica Hârtiești se aflau niște ziduri părăsite, ziduri groase din cărămidă și bolovani, aduși de râul din apropiere. Bătrânii satului spun că acolo ar fi fost pivnița casei ctitorilor bisericii. Acolo, ar fi trăit cei din familia boierului Badea Costescu. Dincolo de Râul Târgului, pe Râul Bratia, era și atunci satul Băjești, unde trăia boierul Mareș Băjescu. Boierii se înțelegeau bine între ei, dar le era tare greu să treacă prin apa râului, chiar și cu căruța pentru a se vizita. Atunci ei plănuiesc construirea unui pod din piei de animale pentru construirea căruia oamenii au fost scoși la muncă forțată, iar cei care nu se supuneau erau biciuiți. O dată lucrarea terminată, tocmai când boierii priveau măreața construcție, o ploaie cu grindină s-a abătut asupra podului. Un fulger despică cerul și cade tocmai la jumătatea podului abia construit. Focul s-a aprins repede pentru că pieile erau îmbibate cu grăsime. Boierii împingeau oamenii să stingă focul, dar valurile râului veneau tot mai mari. Apele învolburate au doborât oamenii. Atunci, s-a auzit o scârțâietură puternică și tot podul s-a pornit la vale. Boierii au vrut să învingă voia lui Dumnezeu, dar pentru cum i-au tratat pe săteni au fost aspru pedepsiți.
Despre moartea lui Liviu Rebreanu
La Valea Mare (Ștefănești), lângă Pitești, își cumpără o casă într-o zonă ce-i amintea de locurile natale Liviu Rebreanu, cu o curte unde ţinea trei câini, niște găini și un cocoş, un grajd cu o vacă și viţel, o scroafă cu purcei. În singurătatea nopții, cu mult tutun, cafea și nelipsita cățea Deița la picioarele lui, scria. Era locul unde îl vizitau scriitori din generația lui, și anume Mihail Sorbul, Camil Petrescu, Ludovic Dauș, Constantin Baraschi, Vasile Voiculescu și oamenii de teatru, ca Soare Z. Soare, Sică Alexandrescu, Ion Șahighian, George Vraca. Tot acolo, Maria Brateș l-a pictat, Oscar Hun și Romul Ladea i-au sculptat bustul turnat în bronz, care a ajuns pe mormântul de la Bellu. În 12 ianuarie 1944, mergând să se odihnească la Valea Mare, scriitorul nota în Jurnal: ”Sunt obosit, întristat profund, plictisit până la amărăciune. Greutatea de respirație a început să mă chinuiască. Nu știu care e pricina, bronșita, emfizemul, altele. Controlul radiologic: opacitate suspectă la plămânul drept”. La nici 59 de ani, din cauza bolii arăta ca un îmbătrânit de vreme.
Citește și 1 Septembrie 1944: A încetat din viaţă Liviu Rebreanu, prozator şi dramaturg
Cu un chist într-un plămân și o bronșită, după bombardamentul din 4 aprilie 1944 din București, familia îl transportă la Valea Mare, cu febră și delir. Vorbea cu un interlocutor în ungurește. Ochii calzi și albaștri în care strălucea un surâs blând cuceritor s-au închis pentru totdeauna în 1 septembrie 1944. S-a stins cu condeiul în mână și sângele picătură cu picătură impregnând hârtia, în preajma mesei lunguiețe unde a creat, la vârsta la care mai putea dărui literaturii române mult. În casă se aflau: Fanny, Puia și prietenul său, poetul Ludovic Dauș. La înmormântarea sa n-a venit nimeni de la Academia Română, nici de la Societatea Scriitorilor Români, unde fusese preşedinte mai multe mandate, nici de la Teatrul Naţional, în fruntea căruia s-a aflat de două ori, nici de la Radiodifuziunea Română, unde lucrase ca vicepreşedinte, nici de la ziarele sau publicațiile literare unde a fost director.
La groapa din grădina bisericii, în prezența familiei, a vorbit un învățător și un locotenent în rezervă. A fost îngropat sub privirile țăranilor care apoi i-au vandalizat casa și i-au vândut masa la care a scris, care a fost găsită la preotul satului. Abia după 12 zile de la înmormântare, sociologul Dimitrie Gusti, președintele Academiei Române de atunci, i-a adus un pios omagiu celui care lăsa în urmă o operă vie și astăzi. A fost dezgropat, adus la București și reînhumat la Cimitirul Bellu din capitală, pe Aleea Scriitorilor, aproape de Coșbuc, Eminescu, Caragiale…
Citește și Cum erai măcelărit la Cenaclul literar „Liviu Rebreanu”
Ce înseamnă Bogdaproste
Conform DEX-ului, ”bogdaproste” este un cuvânt de mulțumire adresat celui care dă de pomană. Forma folosită mai des este de ”bodaproste”. Acest cuvânt are origini bulgărești. Bogu da prosti înseamnă ”Dumnezeu sa-i ierte (pe morții tăi)”. Alte surse sugerează la bog da prosti o origine slovenă, unde se traduce ”Dumnezeu la liber”. De asemenea, sugerează și origini croate, unde ar însemna ”Dumnezeu atât de simplu”. Aproape toate religiile lumii cred în nemurirea sufletului și cred că moartea este o ”trecere lină”, o eliberare, o ușurare în lumea de dincolo. Viața de dincolo este o continuare a vieții pământești. De aceea, o parte importantă din riturile funerare au ca subiect pregătirea și consumarea unor alimente, atat pentru ”călătoria” celui dus, cât și pentru ospătarea celor rămași pe pământ. Ofrandele funerare pot fi alimentare, dar și nealimentare: ”haine, lumină, servicii, muzică, joc”, oferite, prin substituție, sufletului mortului.
Despre Anul Nou Bisericesc, care începe la 1 septembrie
Data aceasta de 1 septembrie pentru începutul anului bisericesc a fost împrumutată de la evrei care sărbătoreau atunci anul civil, potrivit Sinaxarului din Mineiul zilei de 1 septembrie. Evreii încep calendarul cu luna Tişri, adică cu septembrie. În prima zi din luna septembrie, evreii aveau zi de odihnă şi aduceau Domnului ardere de tot. Potrivit tradiţiei, Mântuitorul Iisus Hristos şi-a început activitatea publică în ziua de 1 septembrie, când a intrat în sinagogă şi a citit cuvintele prorocului Isaia, care profeţeau despre Persoana Sa dumnezeiască. Un alt motiv al sărbătoririi anului bisericesc în prima zi a lunii septembrie este tradiţia moştenită din Legea Veche, potrivit căreia în această zi a început creaţia lumii. Începutul Anului Nou bisericesc a fost instituit de Sfinții Părinți la Sinodul I de la Niceea. Ei au stabilit să se sărbătorească data de 1 septembrie ca un început al mântuirii creștinilor, în amintirea intrării lui Hristos în mijlocul adunării evreilor vestind tuturor anul bineplăcut Domnului. Tot în ziua de 1 septembrie, Biserica a rânduit să fie pomenit Sfântul Cuviosul Dionisie Exiguul, din Dobrogea, care a alcătuit cronologia creştină, numărând pentru întâia oară anii începând de la Hristos.
Sursa: Pagina FB Sorin Mazilescu
Citește și Adio, casă memorială! Casa „Liviu Rebreanu” devine casă privată
0 Comentarii