Odată cu dezvoltarea economică şi socială continuă a oraşului Piteşti, care până în ziua de azi este un important centru comercial, industrial şi de tranzit, s-a impus ca o necesitate apariţia serviciului de transport călători. Din punct de vedere istoric, ca precursor al acestui serviciu de transport călători, în secolul XIX şi la începutul secolului XX, a existat transportul cu mijloace cu tracţiune animală de tipul birjelor, trăsurilor sau „camioanelor”. În anul 1910 s-a întocmit un plan de sistematizare a oraşului, în care se avea în vedere dezvoltarea reţelei stradale şi refacerea infrastructurii existente la unele străzi şi a bulevardului Elisabeta Doamna în vederea, printre altele, şi a introducerii a două linii de tramvai, dar războiul balcanic şi primul război mondial au împiedicat realizarea acestor proiecte.

Primul transport de călători din Piteşti s-a făcut începând cu 1945

În România primele autobuze s-au introdus în anul 1921. Primul transport organizat de stat ca transport public a fost creat în anul 1935, în Bucuresti, de către C.F.R., însă în multe oraşe activitatea era concesionată operatorilor particulari. În Piteşti activitatea de transport cu autobuze era concesionată unor societăţi particulare care deţineau garaje unde parcau autobuzele şi se efectuau lucrări de reparaţie şi întreţinere. În Piteşti, în 1945, circulau şi două „camioane” ce efectuau legătura între centrul oraşului de la Hala oraşului (actuala piaţă centrală) şi gara Gropeni pe traseul strada Sf. Vineri- strada Viilor-Podul Viilor – Gara Gropeni şi retur. Transportul cu tracţiune animală a coexistat cu cel auto până în jurul anului 1960, când au dispărut şi ultimele birje şi trăsuri desfiinţându-se şi întreprinderea de transporturi hipo (1961). La data de 11 iunie 1948 a avut loc naţionalizarea mijloacelor de transport aparţinând concesionarilor particulari. În 1948, în Piteşti lungimea totală a străzilor era de 53 km, dintre care doar 20% erau pavate corespunzător. Anii 1949 şi 1950 au fost primii ani de economie planificată, situaţia fiind totuşi în mare parte în limitele de la naţionalizare, fără creşteri spectaculoase, poate şi datorită perioadei de transformări politice şi de cristalizare a noilor structuri de conducere la nivelul oraşului, ca de exemplu, formarea în aprilie 1949 a Comitetului Orăşenesc Provizoriu şi apoi constituirea Sfatului Popular Orăşenesc Piteşti la 3 decembrie 1950.

În anul 1950 a luat fiinţă Secţia de Transport în Comun Piteşti

În anul 1950 a luat fiinţă Secţia de Transport în Comun Piteşti, care avea sediul în Piteşti, şi prima autobază în zona „Târgului săptămânal”, de pe strada Craiovei (cam în zona în care azi se intersectează Calea Craiovei cu strada Exerciţiu), apoi în strada Târgul din Vale, nr. 25 şi care funcţiona în cadrul Întreprinderii de Gospodărie Orăşenească (I.G.O.) ce se afla în subordinea Sfatului Popular Orăşenesc Piteşti (Consiliului Local Piteşti). Obiectul de activitate, transportul în comun de călători, se desfăşura pe raza oraşului Piteşti, având ca dotare 4 autobuze care aparţinuseră unui concesionar particular, Vişineanu Andrei care desfăşura în afară de transportul urban de călători în oraşul Piteşti şi transport de persoane cu autobuzul pe liniile Piteşti-Bucureşti şi Piteşti-Râmnicu Vâlcea. Tot în acest an, pe data de 1 octombrie 1951 s-a cumpărat şi primul autobuz al noii societăţii, tip SKODA R.O.706, care a circulat până la casare, în anul 1978. Deci activitatea se desfăşura în 1951 cu un număr de 5 autobuze. Iniţial s-a început cu un singur traseu, Gară Sud – Centru – Tipografie Găvana, ulterior dezvoltându-se o reţea de trasee noi. În 1950 lungimea traseelor era de 4 km, iar numărul de călători transportaţi era de 30.000. Traseele pe care se desfăşura acest transport erau în principal cele ce făceau legătura Gară Sud, Centru, Găvana, Ştefăneşti etc. Concomitent au apărut şi primele norme republicane de consumuri de combustibili, lubrifianţi, anvelope, piese şi de efectuare de reparaţii, revizii etc.

S-au făcut anumite lucrări de infrastructură pentru introducerea troleibuzului pe axa Bascov – Centru – Arpechim

Între anii 1961-1965 s-au extins traseele de transport ale autobuzelor, lungimea acestora crescând la 55 km în 1965 şi a crescut numărul de maşini din dotarea societăţii de transport local în special datorită dezvoltării urbane prin construcţia de cartiere noi şi extinderea sau apariţia de zone industriale noi. În anul 1969, prin reorganizarea I.G.O. secţia de transport local îşi schimbă denumirea în Întreprinderea de Transporturi Piteşti (I.T.P.). În anul 1969, în luna octombrie, sediul întreprinderii a fost mutat pe str. Depozitelor nr. 2, odată cu punerea în funcţiune a unei noi autobaze complet utilată, proiectată să corespundă cerinţelor de transport ale noii dezvoltări urbane. În 1970 în Piteşti existau 97 km străzi din care 53 km modernizaţi, iar populaţia oraşului era de 74.237 locuitori şi împreună cu comunele suburbane 110.256 locuitori. Transportul urban se asigură cu 177 autobuze scurte şi 32 taximetre, lungimea traseelor fiind de 220 km cale simplă, reţeaua de transport cuprinzând şi trasee spre Bascov, Bradu, Ştefăneşti, Mărăcineni, Colibaşi, Racoviţa, Valea Ursului, Goleşti, Valea Mare, Ciocănai etc. Din luna mai a anului 1973, se înfiinţează Întreprinderea Judeţeană de Gospodărie Comunală şi Locativă Argeş ( I.J.G.C.L.). În această perioadă după primul şoc petrolier din anul 1974 a apărut nevoia de reducere a consumurilor de combustibili fosili şi s-a cerut un proiect de introducere a transportului electric, respectiv a tramvaiului, în anul 1976 elaborându-se un studiu de fezabilitate şi oportunitate, dar la care s-a renunţat pentru a se elabora un alt studiu privind introducerea troleibuzului pe axa Bascov – Centru – Arpechim pentru care s-au şi executat anumite lucrări de infrastructură. Datorită costurilor relativ ridicate s-a renunţat şi la acest proiect adoptându-se soluţia cu alimentare de gaz metan care a fost folosită pe scară largă aproape zece ani cu reduceri semnificative de consumuri de motorină. Acest tip de transport gen G.P.L. era ecologic şi eficient din punct de vedere al preţului de cost al combustibilului.
M.I.