Jurnalul de Argeș a început un serial cu dezvăluiri despre istoricul Pădurii Trivale. Mai exact, despre actele de proprietate pe care Primăria Pitești le avea la îndemână, la Arhivele Statului, însă niciun primar, până la Cristian Gentea, nu s-a sinchisit sau n-a vrut să le caute. În edițiile trecute v-am informat că actualul primar al Piteștiului i-a mobilizat pe angajați pentru a face o bună apărare în instanță în procesul pe care prefectul Radu Perianu l-a intentat pentru a bloca proiectul de pădure-parc. Reamintim că, la sfârșitul lunii august 2023, în ședința de Consiliu Local s-a votat proiectul de pădure-parc pentru Trivale, iar în octombrie hotărârea a fost atacată în instanță de către prefectul Radu Perianu, care s-a alăturat astfel colegilor liberali și din USR care vor arie protejată.
În episodul trecut am prezentat actul din 1906, prin care Ministerul Agriculturii, Industriei, Comerțului și Domeniilor a cedat gratuit Piteștiului o porțiune de 11 hectare și 9000 m.p. din pădurea statului Trivalea, „pentru a o transforma în parc”. Legea a fost votată de Adunarea Deputaților în ședința din 6 martie 1906, în ședința de Senat din 7 martie 1906 (cu unanimitate de voturi în ambele ședințe) și promulgată în ziua de 12 martie 1906 prin Înaltul Decret Regal Nr. 1315, apoi publicată în Monitorul Oficial Nr. 280/906. V-am relatat și cum, ulterior, Primăria Pitești a cumpărat pădure de la persoane fizice pentru a întregi parcul, dar și procesul verbal care atestă dreptul de proprietate al Piteștiului pentru suprafața totală de 26 de hectare și 3094 mp, întocmit în data de 7 martie 1940.
V-am mai prezentat și actul din 22 decembrie 1943, când același Minister, respectiv Administrația Casei Pădurilor Statului, prin Direcția a VI-a Regională Silvică Pitești, a cedat în folosință, pe termen nelimitat, Ministerului Afacerilor Interne, respectiv Primăriei Comunei Pitești (primarul de atunci era lt. colonel Emil Poruțiu), 165 hectare „în vederea constituirii unei păduri de agrement”, iar Hotărârea de Guvern a fost publicată în Monitorul Oficial.
Citește și Istoricul Pădurii Trivale (1). Piteştiul a primit 165 ha pentru pădure de agrement încă din 1943
Primăria Pitești a cerut alte 2 hectare de la Ministerul Domeniilor
În acest episod continuăm seria dezvăluirilor cu alte două documente decoperite acum și prin care Statul a cedat suprafețe de pădure către Primăria Pitești. Ne întoarcem și mai mult în timp, în 26 mai 1899, când Statul a cedat suprafața de 4 ha și 8000 mp, prin proces verbal, „spre a servi ca alee la înfrumusețarea șoselei Trivalea”. Procesul-verbal a fost semnat de șeful Ocolului Silvic Pitești și Președintele comisiei interimare a orașului Pitești, care s-au dus la fața locului „și am predat provisoriu orașului Pitesci porțiunea de pădure în întindere de 4 hectare 8000 m.p. din pădurea situată în partea de Est a pădurii lângă schitul Trivalea”.
Într-un alt act, din 18 februarie 1910, Primăria Pitești se adresează ministrului Domeniilor pentru cedarea altei suprafețe de pădure.
„În anul 1906, Ministrul Domeniilor a cedat Comunei Piteşti o suprafață de 11 ha si 9000 mp din pădurea Trivalea, pădure destinată a completa parcul cu același nume. Comuna Pitești a cheltuit și e dispusă încă a mai cheltui pentru a face din această pădure cedată un adevărat Parc. Cum însă platoul pe care se află această pădure-Parc este de o înălțime de 143 m deasupra șoselei ce duce la Trivalea, ne găsim cu totul în imposibilitate de a uni șoseaua existentă cu parcul după platou în alt mod decât despădurind pe văile ce sunt proprietatea statului, după cum se vede în alăturatul Plan de situație, așa că comuna mai are absolută nevoie de a i se ceda de Ministerul de Domenii cam o suprafață de circa 2/4 hectare (…). În speranța că și de această dată Ministerul Domeniilor va avea către comuna Piteşti aceeași bunăvoință ca și în anul 1906, vă rugăm respectuos, Dle Ministru, până la terminarea formalităților de cedare să binevoiți a dispune să ni se permită a continua și pe terenul statului terasamentul pentru facerea acestei șosele, terasamente care sunt ajunse până la Hotarul proprietății Statului”.
Prompt, pe 29 martie 1910, Ministerul Agriculturii și Domeniilor răspunde Primăriei Pitești: „Răspunzînd adresei D-voastră cu Nr. 599 din 18 Februarie a.c., am onoarea a vă face cunoscut că Ministerul a aprobat a vi se da în primire terenul în suprafață de 2 ha 2420 m.p., ce ați cerut din proprietatea Statului pentru completarea înfrumusețării parcului de la Trivalea și tot acum s-a scris Regiunei a 7-a Silvică să ia măsuri pentru predarea acelui teren în primirea Delegației D-voastră. Vă explicăm însă că predarea de acum nu este decât provizorie, până când se va vota și promulga Legea și că numai de atunci terenul se va da definitiv Comunei. Primiți, vă rog, Domnule Primar, asigurarea considerațiunei mele”.
Primarul Cristian Gentea: „Este pădure-parc. A fost pădure-parc de la început”
„Este pădure-parc. A fost pădure-parc de la început. (…) Ne-am pus întrebarea cum s-a realizat Parcul Trivale? Cum s-au făcut acele lucrări, aleile, canalul, partea de la Grotă. De la asta am plecat. Am zis hai să căutăm autorizația de construire, nu s-a găsit. Unde putem să mergem? La Arhive Naționale. Am făcut solicitare oficială. În trei ore am găsit majoritatea actelor, era un dosar întreg cu toate aceste acte. Dacă le aveam pe toate, în 1990, cu o simplă cerere… ”, a spus primarul Cristian Gentea într-o intervenție la Antena 3 Pitești. După care a adăugat: ”Juriștii lucrează la rezolvarea problemei. Prima data s-a propus soluția unei revendicări în instanță. Acum ni s-a spus că nici măcar nu mai este nevoie de așa ceva. Probabil va trebui să cerem Guvernului României să recunoască toate aceste documente care sunt oficiale, legalizate și să revenim la ce am avut, pădure-parc pe acea suprafață de teren”, a mai spus Cristian Gentea.
Citește și Comoara de la Arhive. Gentea a descoperit alte 165 ha de pădure-parc în Trivale!
0 Comentarii