Imediat după instaurarea puterii bolşevice la Petrograd, Vladimir Ilici Ulianov (Lenin) şi echipa sa a încercat să exporte revoluţia. Cea mai la îndemână şi cea mai slabă părea România. Redusă la Moldova dintre Carpaţi şi Prut, izolată de aliaţii săi şi presată de armatele Puterilor Centrale, România se vedea direct ameninţată de soldaţii ruşi bolşevizaţi aflaţi pe teritoriul său. Decretul Asupra Păcii din 26 octombrie/8 noiembrie 1918 instaurase anarhia în rândul soldaţilor ruşi care îşi ucideau ofiţerii şi părăseau poziţiile în grupuri compacte. Deşi inferior numeric, românii vor acţiona extrem de eficient pe baza unui plan elaborat de generalul Constantin Prezan şi deşi se va ajunge la înfruntări directe (inclusiv atacuri la baionetă), românii vor învinge de fiecare dată datorită disciplinei şi moralului superior. Pentru bolşevici a fost şi a rămas o enigmă rezistenţa soldaţilor români la propaganda bolşevică. Au reuşit să-i contamineze ulterior pe germani, maghiari, francezi, englezi, italieni, austrieci punând în pericol aceste ţări, dar nu au avut niciun succes cu românii, polonezii şi finlandezii. Tocmai de aceea în toate planurile ulterioare ale bolşevicilor, distrugerea acestor popoare era condiţia preliminară declanşării Revoluţiei Mondiale.
În 1920 hoardele bolşevice pornesc asupra Europei civilizate având ca prim obiectiv distrugerea Poloniei. Atmosfera din Germania era propice declanşarii unei Revoluţii Bolşevice şi numai strălucita şi hazardata manevră a lui Pilsudski din faţa Varşoviei a împiedicat Armata Roşie să devină declanşatorul acesteia. În acele momente critice pentru Polonia, sindicatele britanice au blocat ajutoarele militare pentru Polonia, soldaţii francezi au refuzat să lupte, iar Cehoslovacia a interzis transferul de armament şi muniţii către această ţară. Singurii care au permis şi au ajutat trecerea sprijinului occidental pentru polonezi au fost românii atrăgând şi mai mult ura bolşevicilor.
Neputând acţiona deschis împotriva românilor în urma înfrângerilor din Polonia, bolşevicii aleg calea terorismului. Pe teritoriul ţării noastre şi mai ales în Basarabia sunt infiltrate grupuri teroriste care cu sprijinul unor elemente alogene din ţara noastră încearcă să destabilizeze România. Unul din teroriştii finanţaţi şi pregătiţi la Odessa a fost Max Goldstein, care în luna decembrie a anului 1920 va reuşi să provoace două atentate răsunătoare în ţara noastră. Max Goldstein a atras de partea sa pe Saul Osias şi Leon Lichtblau (refugiat din Polonia), primul lucrând în atelierul tatălui său, ceea ce-i va permite să-i procure lui Goldstein diverse unelte necesare atentatelor.
Atentatul din 2 decembrie a vizat celebrul tren Orient Expres numit în epocă şi Simplon după deschiderea tunelului cu acelaşi nume din Elveţia. Considerat de bolşevici o manifestare a huzurului burgheziei, trenul avea în acea zi ca pasager şi pe ministrul de interne Constantin Argetoianu, lucru necunoscut de Goldstein. Locul pentru atentat a fost ales pe calea ferată ce leagă Piteştiul de Bucureşti, mai exact în zona dintre Ciocăneşti şi Chitila. Atentatul a reuşit, jumătate din vagonul în care se afla Argetoianu fiind distrus. Din fericire pentru ministru, acesta se afla în a doua jumătate a vagonului şi a scăpat nevătămat.
Încântat de reuşită, Goldstein procură de la un oarecare Olteanu, prin intermediul unui Pârvulescu şi al lui Osias, două proiectile germane calibru 75 mm. Lichtblau îi va procura un ceas şi o cutie şi astfel va confecţiona maşina infernală pe care, la sugestia aceluiaşi Lichtblau, o vor folosi în Senatul României. Data aleasă pentru atentat, 8 decembrie, nu era întâmplătoare. Exact în urmă cu trei ani, la Socola, comandoul bolşevic venit de la Petrograd să-l lichideze pe Şcerbacev pentru ca apoi să-l alunge pe regele Ferdinand şi să boşevizeze România, era lichidat de soldaţii români şi de cei ucrainieni rămaşi loiali generalului rus.
În 1920 lucrările Senatului se ţineau la Universitate, iar pe timp de noapte pur şi simplu se încuia uşa. Goldstein şi Lichtblau vor intra pur şi simplu folosind o cheie specială folosită de hoţi. Pe timpul nopţii au stat şi au fumat în incinta sălii, lângă banca ministerială. La 5 dimineaţa au amplasat bomba după o perdea din spatele tribunei, în spatele scaunului prezidenţial. Mecanismul trebuia să expoldeze peste opt ore când cei doi estimau că vor fi mulţi senatori la tribună.
Bomba a explodat ceva mai devreme la 14.40 provocând moartea pe loc a episcopului greco-catolic Demetriu Radu, rănirea gravă a ministrului de justiţie Dimitrie Greceanu şi a senatorului Spiridon Gheorghiu care vor deceda şi ei ulterior din pricina rănilor. Generalul Constantin Coandă, în spatele căruia fusese plasată bomba şi episcopii Nifon şi Ciorogariu au fost şi ei răniţi. Atentatul care a cutremurat societatea românească ar fi putut avea consecinţe mult mai grave dacă la tribună s-ar fi aflat toţi cei care aveau locurile acolo. Din fericire pentru ei, în buna tradiţie a parlamentarismului românesc, aceştia chiuleau sub diferite pretexte şi astfel numărul victimelor a fost drastic limitat.
Goldstein a reuşit să fugă din ţară, dar se va întoarce un an mai târziu pentru a pune la cale alte atentate. La intrarea în ţară dinspre Bulgaria (ţară în care bolşevicii aveau mare libertate de acţiune până când vor atenta de mai multe ori împotriva ţarului Boris – la sugestia lui Troţki), încercând să mituiască un grănicer are surpriza să fie refuzat. Îl împuşcă în piept pe grănicer care va reuşi totuşi să dea alarma şi semnalmentele teroristului bolşevic ce va fi arestat după o urmărire spectaculoasă, din care nu au lipsit schimburile de focuri. S-au descoperit asupra lui 15 kg de explozivi. Goldstein va fi judecat în 1921 alături de cei trei sute de militanţi socialişti care acceptaseră să transforme partidul într-unul comunist şi aderaseră la organizația teroristă internaţională Comintern. Condamnat pe viaţă şi întemniţat în penitenciarul Doftana, va muri în 1925 după 57 de zile de greva foamei. În urma acestui proces mişcarea comunistă din România nu-şi va mai reveni decât odată cu intrarea Armatei Roşii în ţara noastră în 1944.
Prof. Ştefan Dumitrache
articol scris miercuri, 10 decembrie 2014
Istoria – un tărâm cu multe necunoscute! Istoria ne arată de ce este bine să chiuleşti la şedinţele Senatului
Distribuie!
Tragedie în Alpi: doi români au fost găsiți fără viață într-o crevasă, după zile întregi de căutări
O expediție pe unul dintre cele mai cunoscute vârfuri din Alpi s-a încheiat dramatic pentru doi alpiniști români. Aceștia au […] Citește!
Definitivat 2026: peste 9.600 de profesori debutanți intră marți în examen
Peste 9.600 de cadre didactice susțin marți proba scrisă a examenului național de definitivare în învățământ, etapă esențială pentru obținerea […] Citește!
Salvamont a intervenit în 18 cazuri în ultimele 24 de ore. Șase persoane au ajuns la spital
Salvatorii montani au avut un nou weekend aglomerat, fiind solicitați să intervină în zeci de situații de urgență petrecute pe […] Citește!
Au fost confiscate opt tone de varză murată depozitate sub pământ
Aproximativ opt tone de varză murată, depozitate în gropi săpate în pământ și izolate cu folie de plastic, au fost […] Citește!
Schimbare majoră pregătită de Comisia Europeană: copiii sub 13 ani ar putea avea acces limitat la rețelele sociale
Comisia Europeană pregătește o schimbare importantă privind utilizarea rețelelor sociale de către minori. Executivul european intenționează să prezinte, în această […] Citește!
Scene șocante într-o bancă din Slatina: un bărbat și-a dat foc în sediu după un conflict legat de bani
Momente dramatice au avut loc luni într-o sucursală bancară din municipiul Slatina, unde un bărbat în vârstă de 57 de […] Citește!
Sam Neill, actorul din Jurassic Park, a murit la vârsta de 78 de ani
Decesul actorului a fost anunțat luni, printr-un comunicat publicat pe contul său de Instagram. Nu a fost precizată cauza morții, […] Citește!
Ce au găsit inspectorii ANPC în hotelurile de pe litoral întrece orice imaginație: mucegai, lenjerii murdare și produse expirate
Controalele desfășurate de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor pe litoral au scos la iveală numeroase probleme în unitățile turistice și […] Citește!
Pitești: Urmărire în trafic. Era băut…
Dosar penal și sancțiuni contravenționale pentru un bărbat din Pitești, în urma unei urmăriri în trafic! Ieri, 12 iulie, polițiștii […] Citește!
Curtea de Argeș: Recent eliberat din penitenciar, arestat pentru furt
Reținut și arestat preventiv pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat! La data de 11 iulie a.c., polițiștii Biroului de Investigații […] Citește!
Cazul azilelor din Bihor: Viorel Pașca, eliberat de sub control judiciar
Curtea de Apel București a revocat măsura controlului judiciar pentru Viorel Pașca, soția sa, cei trei fii ai lor și […] Citește!
Armă deținută ilegal la Târgul de la Bradu
La Târgul Săptămânal de la Bradu, jandarmii argeșeni au depistat un bărbat cu o armă cu aer comprimat, neletală, de […] Citește!
Omul săptămânii
Opinie
Din ediția tipărită
Rectorul Mihnea Costoiu, atac la politicienii fără carte. „Lumea se schimbă și e dominată de prostie”
Rectorul Universității Politehnica București i-a atacat dur pe politicienii fără carte, care conduc astăzi țara. Studiile înalte au ajuns să […] Citește!
Singurul oncolog de la Câmpulng şi-a luat normă întreagă la Spitalul „Sf. Nicolae” din Piteşti
După ce că Spitalul Municipal Câmpulung are deficit de medici la Cardiologie și Urologie, iar Dermatologia a fost deființată, aceeași […] Citește!
Dublă măsură la Primăria Câmpulung. Arhivistul, pus să întocmească rapoarte lunare de activitate, ceilalţi – excluşi de la o asemenea obligaţie
A fost întocmit și aprobat un nou regulament de organizare și funcționare a aparatului de specialitate al primarului Câmpulungului, un […] Citește!
Lasconi şi-a luat al treilea consilier personal! O stilistă care locuieşte pe aceeaşi stradă cu ea
S-a completat echipa de consilieri personali ai primăriței Elena Lasconi, după ce au intrat pe posturi un fost angajat al […] Citește!
De la accident cu material nuclear, în birou cu Lasconi! A mai trecut un prefect prin Câmpulung
Dacă Radu Perianu și-a găsit pe vremuri timp să explice câmpulungenilor ce e cu închiderea bulevardului, iar Ioana Făcăleață a […] Citește!
Negul apărut din jegul politicianului Cap de Porc
Negul din zona inghinală a politicianului argeșean supranumit Cap de Porc, apărut din cauza jegului permanent existent în creierul acestuia, […] Citește!
Mihai Claudiu Covaliu, Doctor Honoris Causa al Universității Politehnica București – Centrul Universitar Pitești. Mesajul primarului Gentea
În cadrul unei ceremoniii de ținută, Mihai Claudiu Covaliu, președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, a primit titlul academic de […] Citește!
Veterinarul Vişinescu s-a războit cu Agenţia Zonei Montane pentru salariu! După două runde de procese, mai are doar un recurs
Ionel Vișinescu, cunoscutul medic veterinar argeșean și consilier superior în cadrul Agenției Naționale a Zonei Montane, după ce a fost […] Citește!



























0 Comentarii