Istoria – un tărâm cu multe necunoscute! Istoria ne arată de ce este bine să chiuleşti la şedinţele Senatului

Imediat după instaurarea puterii bolşevice la Petrograd, Vladimir Ilici Ulianov (Lenin) şi echipa sa a încercat să exporte revoluţia. Cea mai la îndemână şi cea mai slabă părea România. Redusă la Moldova dintre Carpaţi şi Prut, izolată de aliaţii săi şi presată de armatele Puterilor Centrale, România se vedea direct ameninţată de soldaţii ruşi bolşevizaţi aflaţi pe teritoriul său. Decretul Asupra Păcii din 26 octombrie/8 noiembrie 1918 instaurase anarhia în rândul soldaţilor ruşi care îşi ucideau ofiţerii şi părăseau poziţiile în grupuri compacte. Deşi inferior numeric, românii vor acţiona extrem de eficient pe baza unui plan elaborat de generalul Constantin Prezan şi deşi se va ajunge la înfruntări directe (inclusiv atacuri la baionetă), românii vor învinge de fiecare dată datorită disciplinei şi moralului superior. Pentru bolşevici a fost şi a rămas o enigmă rezistenţa soldaţilor români la propaganda bolşevică. Au reuşit să-i contamineze ulterior pe germani, maghiari, francezi, englezi, italieni, austrieci punând în pericol aceste ţări, dar nu au avut niciun succes cu românii, polonezii şi finlandezii. Tocmai de aceea în toate planurile ulterioare ale bolşevicilor, distrugerea acestor popoare era condiţia preliminară declanşării Revoluţiei Mondiale.
În 1920 hoardele bolşevice pornesc asupra Europei civilizate având ca prim obiectiv distrugerea Poloniei. Atmosfera din Germania era propice declanşarii unei Revoluţii Bolşevice şi numai strălucita şi hazardata manevră a lui Pilsudski din faţa Varşoviei a împiedicat  Armata Roşie să devină declanşatorul acesteia. În acele momente critice pentru Polonia, sindicatele britanice au blocat ajutoarele militare pentru Polonia, soldaţii francezi au refuzat să lupte, iar Cehoslovacia a interzis transferul de armament şi muniţii către această ţară. Singurii care au permis şi au ajutat trecerea sprijinului occidental pentru polonezi au fost românii atrăgând şi mai mult ura bolşevicilor.
Neputând acţiona deschis împotriva românilor în urma înfrângerilor din Polonia, bolşevicii aleg calea terorismului. Pe teritoriul ţării noastre şi mai ales în Basarabia sunt infiltrate grupuri teroriste care cu sprijinul unor elemente alogene din ţara noastră încearcă să destabilizeze România. Unul din teroriştii finanţaţi şi pregătiţi la Odessa a fost Max Goldstein, care în luna decembrie a anului 1920 va reuşi să provoace două atentate răsunătoare în ţara noastră. Max Goldstein a atras de partea sa pe Saul Osias şi Leon Lichtblau (refugiat din Polonia), primul lucrând în atelierul tatălui său, ceea ce-i va permite să-i procure lui Goldstein diverse unelte necesare atentatelor.
Atentatul din 2 decembrie a vizat celebrul tren Orient Expres numit în epocă şi Simplon după deschiderea tunelului cu acelaşi nume din Elveţia. Considerat de bolşevici o manifestare a huzurului burgheziei, trenul avea în acea zi ca pasager şi pe ministrul de interne Constantin Argetoianu, lucru necunoscut de Goldstein. Locul pentru atentat a fost ales pe calea ferată ce leagă Piteştiul de Bucureşti, mai exact în zona dintre Ciocăneşti şi Chitila. Atentatul a reuşit, jumătate din vagonul în care se afla Argetoianu fiind distrus. Din fericire pentru ministru, acesta se afla în a doua jumătate a vagonului şi a scăpat nevătămat.
Încântat de reuşită, Goldstein procură de la un oarecare Olteanu, prin intermediul unui Pârvulescu şi al lui Osias, două proiectile germane calibru 75 mm. Lichtblau îi va procura un ceas şi o cutie şi astfel va confecţiona maşina infernală pe care, la sugestia aceluiaşi Lichtblau, o vor folosi în Senatul României. Data aleasă pentru atentat, 8 decembrie, nu era întâmplătoare. Exact în urmă cu trei ani, la Socola, comandoul bolşevic venit de la Petrograd să-l lichideze pe Şcerbacev pentru ca apoi să-l alunge pe regele Ferdinand şi să boşevizeze România, era lichidat de soldaţii români şi de cei ucrainieni rămaşi loiali generalului rus.
În 1920 lucrările Senatului se ţineau la Universitate, iar pe timp de noapte pur şi simplu se încuia uşa. Goldstein şi Lichtblau vor intra pur şi simplu folosind o cheie specială folosită de hoţi. Pe timpul nopţii au stat şi au fumat în incinta sălii, lângă banca ministerială. La 5 dimineaţa au amplasat bomba după o perdea din spatele tribunei, în spatele scaunului prezidenţial. Mecanismul trebuia să expoldeze peste opt ore când cei doi estimau că vor fi mulţi senatori la tribună.
Bomba a explodat ceva mai devreme la 14.40 provocând moartea pe loc a episcopului greco-catolic Demetriu Radu, rănirea gravă a ministrului de justiţie Dimitrie Greceanu şi a senatorului Spiridon Gheorghiu care vor deceda şi ei ulterior din pricina rănilor. Generalul Constantin Coandă, în spatele căruia fusese plasată bomba şi episcopii Nifon şi Ciorogariu au fost şi ei răniţi. Atentatul care a cutremurat societatea românească ar fi putut avea consecinţe mult mai grave dacă la tribună s-ar fi aflat toţi cei care aveau locurile acolo. Din fericire pentru ei, în buna tradiţie a parlamentarismului românesc, aceştia chiuleau sub diferite pretexte şi astfel numărul victimelor a fost drastic limitat.
Goldstein a reuşit să fugă din ţară, dar se va întoarce un an mai târziu pentru a pune la cale alte atentate. La intrarea în ţară dinspre Bulgaria (ţară în care bolşevicii aveau mare libertate de acţiune până când vor atenta de mai multe ori împotriva ţarului Boris – la sugestia lui Troţki), încercând să mituiască un grănicer are surpriza să fie refuzat. Îl împuşcă în piept pe grănicer care va reuşi totuşi să dea alarma şi semnalmentele teroristului bolşevic ce va fi arestat după o urmărire spectaculoasă, din care nu au lipsit schimburile de focuri. S-au descoperit asupra lui 15 kg de explozivi. Goldstein va fi judecat în 1921 alături de cei trei sute de militanţi socialişti care acceptaseră să transforme partidul într-unul comunist şi aderaseră la organizația teroristă internaţională Comintern. Condamnat pe viaţă şi întemniţat în penitenciarul Doftana, va muri în 1925 după 57 de zile de greva foamei. În urma acestui proces mişcarea comunistă din România nu-şi va mai reveni decât odată cu intrarea Armatei Roşii în ţara noastră în 1944.
Prof. Ştefan Dumitrache