Câtă vreme a fost director al revistei de cultură ARGEȘ (2001-2003), Mihail Diaconescu (foto) i-a impus o direcție… semănătoristă, ortodoxistă și ultranaționalistă, pe linia lui Nicolae Iorga și Nichifor Crainic, refuzând organic tot ce a fost „după”. În plus, revista era doldora de texte scrise de mari nume despre cărțile sale, încât cu greu se mai găsea loc și pentru membrii redacției. De altfel, la primul număr, deși eram redactor-șef, am refuzat să dau măcar un rând, mărginindu-mă să ofer o fotografie inedită cu Petre Țuțea și Ion Chelcea, la Boteni.

La împlinirea a doi ani de la apariție, zeci de mesaje encomiastice de la academicieni, prea cucernici părinți, scriitori foști protocroniști etc. Plus un foarte lung editorial al d-lui Mihail Diaconescu îndreptat împotriva sincronismului lui E. Lovinescu. Împotriva modernismului. De la acest studiu i s-a și tras (la prima ședință, când am vrut să renunț, Simona Fusaru m-a tras de-o mânecă, spunând că orice minune ține trei zile. Nu a ținut trei zile, ci doi ani). De la E. Lovinescu i s-a tras. Președinte al Comisiei nr. 4 pentru cultură a Consiliului Local Pitești era profesorul și istoricul literar Marin Rădulescu. A citit editorialul și i s-a urcat sângele la cap. Nu a avut răbdare o lună, să dea un drept la replică. A publicat a doua zi, în presa locală, punctul dumnealui de vedere, în apărarea lui Lovinescu. A discutat și cu dl. Diaconescu. Ferm pe poziția sa, dl. Diaconescu a preferat să-și depună demisia decât să-și retragă vreun cuvințel din diatribele la adresa lui Lovinescu. Ne-am bucurat, desigur. Schimbarea stăpânilor, bucuria nebunilor.

Citește și Istoria revistei de cultură „ARGEŞ” (3)

I-am urmat în funcție. Adept al unei alte ideologii literare – cea a militantismului etico-estetic promovat de… Monica Lovinescu – am început să cer colaborări, să schimb orientarea revistei. „Nu public eu în revista lui Diaconescu!”, primeam dese răspunsuri. „Știți, nu mai e…”, încercam marea cu degetul… „Să-mi trimiteți 6 luni revista, să-mi fac o părere!”, mi-au răspuns, identic (!), Constantin Stan și Luca Pițu. M-am conformat. În trei ani aveam colaborarea lui Paul Goma.
Nu vreau să vorbesc despre mine, să-mi fac reclamă, că reclama costă! Într-o bună zi, după 7 ani, mi-am depus demisia. A urmat Dumitru Augustin Doman. Într-o bună zi, după 10 ani, și-a depus demisia. A urmat Leonid Dragomir. Ar fi multe de povestit, dar ne oprim aici. Aventura continuă!

Citește și O istorie a revistei de cultură ARGEŞ (2)