Web Analytics
scris duminică, 11.12.2016

Ionuţ Moşteanu, USR Argeş: „Este o mare victorie rezultatul obţinut de noi”

Ionuţ Moşteanu, candidat USR Argeş pentru Camera Deputaţilor, s-a arătat mulţumit de scorul obţinut, potrivit estimărilor, de formaţiunea politică la nivel naţional. „Acum, la exit-poll-uri avem 10%. Probabil că la numărătoare procentul o să mai crească. O să mai avem şi din redistribuire 1 sau 2 la sută. Probabil că vom încheia la numărătoare, undeva, în jur de 12 – 13%. La nivel naţional este, bineînţeles, o mare victorie pentru noi, un partid care a pornit la drum în iunie şi care în câteva luni de zile a reuşit să îşi facă o structură în toată ţara, să strângă semnături, să aibă liste în toate judeţele şi să devină a treia putere politică din România. Vom merge în Parlament, cu foarte mult din tineret, probabil vom avea peste 50 de parlamentari şi vom arăta o altă faţă a politicii româneşti. Vom creşte frumos, organic partidul până la următoarele confruntări politice”, a declarat, pentru Jurnal de Argeş, Ionuţ Moşteanu.
I.H.B.

Ionuţ Moşteanu, USR Argeş: „Este o mare victorie rezultatul obţinut de noi”

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...