Web Analytics
scris joi, 10.10.2024

Ionuţ Gheorghe, director general al CAS Argeş, reacţionează în cazul morţii lui Mircea Andreescu la Spitalul Călineşti: „E inadmisibil! Când ai bani în cont să cumperi tot ce-i trebuie pacientului, de ce să fie nevoit aparţinătorul să cumpere?!”

Spitalul avea 985.000 lei în cont, iar soției bolnavului i s-a spus să cumpere nu numai perfuzii, ci și șervețele umde, pansamente etc!

Mircea Andreescu, fost director adjunct la Direcția de Afaceri Publice de la Dacia Renault, un profesionist remarcabil, s-a stins din viață, la 68 de ani, din cauza unei boli incurabile. În ediția trecută a „Jurnalului de Argeș”, soția sa, Mihaela Andreescu, director de costuri la Horse Holding, o multinațională de pe platforma Dacia din Mioveni, a făcut dezvăluiri cutremurătoare legate de ultimele zile din viața soțului ei, internat la secția Îngrijiri Paliative a Spitalului Călinești. D-na Andreescu a fost de-a dreptul revoltată de comportamentul agresiv al directorului medical Raluca Sârboiu, dar și de carențele grave de la acest spital privind îngrijirea bolnavului aflat în stadiul terminal.

Ionuţ Gheorghe, director general al CAS Argeş, reacţionează în cazul morţii lui Mircea Andreescu la Spitalul Călineşti: „E inadmisibil! Când ai bani în cont să cumperi tot ce-i trebuie pacientului, de ce să fie nevoit aparţinătorul să cumpere?!”

Soția lui Mircea Andreescu a fost pusă să cumpere două perfuzii „Kabiven”, fiind atenționată că sunt cam scumpe și nu se găsesc, dar, după ce le-a adus, asistentele au… uitat să-l anunțe pe medicul curant, așa că administrarea lor a început abia a doua zi, seara, în condițiile în care orice clipă e prețioasă la astfel de pacienți. „M-au pus să le duc pampersi, șervețele umede. N-aveau nimic în spital. Le-am dus și mi-au spus că nu le-ajunge un pachet de șervețele. Le-am zis că le mai aduc mâine unul, dar ele nu le-au folosit niciodată. Într-o seară când m-am dus, am văzut că nici nu desfăcuseră pachetul” – ne-a mai declarat d-na Mihaela Andreescu.

Iar toate acestea s-au petrecut în condițiile în care Spitalul Călinești avea în cont 985.000 lei tocmai pentru așa ceva! Ionuț Gheorghe (foto sus), director general al CAS Argeș, cel care comentase la televiziunea online „Politikia” pe marginea anchetei de presă realizate de „Jurnalul de Argeș”, ne-a declarat că ceea ce s-a întâmplat în cazul morții lui Mircea Andreescu, când aparținătorul a fost pus să aducă pe banii lui materiale sanitare, de strictă necesitate, e inadminisbil.

Citește și Moartea domnului Andreescu. Soţia revoltată spune că a fost lăsat să moară ca un câine la Spitalul Călineşti

„Cine a ținut conducerea spitalului să nu achiziționeze tot ce-i trebuie pacientului?!”

„Este inadmisibil! Când ai bani în cont pentru activitate curentă, adică să cumperi tot ce-i trebuie pacientului, de ce să fie nevoit aparținătorul să cumpere?! Spitalul avea, la 30 august, bani în cont: 985.000 lei. Noi finanțăm ziua de spitalizare, în cazul acela, la spitalul de cronici. În funcție de câte zile de spitalizare avem, noi le decontăm spitalelor. În tariful pe zi de spitalizare este cuprins tot, inclusiv partea asta de material sanitar de îngrijire a bolnavului. Dacă avem la partea de medicamente, spre exemplu, iar pacientul se află internat în secția de paleație și are nevoie de tratament oncologic, spitalul emite o adeverință prevăzută în norme, în baza căreia medicul curant oncolog poate consulta pacientul inclusiv prin telemedicină (consult medical la distanță) și să emită rețetă pe care pacientul – dacă e deplasabil – ori un împuternicit poate s-o ridice dintr-o farmacie cu circuit deschis. Adică sistemul asigurărilor a pus la dispoziția spitalelor mai multe instrumente, în așa fel încât actul medical să fie de calitate” – ne-a spus Ionuț Gheorghe.
Directorul general al CAS Argeș a adăugat că pentru problemele sesizate de noi ar trebui să răspundă conducerea spitalului. „Atâta timp cât ai disponibil în cont pentru a-ți achiziționa tot ceea ce-ți trebuie la pacient, de ce-l mai pui pe aparținător?! Domnule, dacă n-aveau, mai ziceam… Cine a ținut conducerea spitalului să nu achiziționeze tot ce-i trebuie pacientului?!”
– a întrebat retoric Ionuț Gheorghe.

„În baza articolului apărut în ziarul dv, voi face o anchetă internă…”

Iar noi chiar l-am întrebat despre acest lucru pe Marian Clipici (foto), noul manager interimar al Spitalului Călinești, care, de vineri, 27 septembrie, după scandalul respectiv, a fost numit în locul Pompiliei Mitulescu. „Am aflat despre acest caz când am venit. Nu știu dacă este singular, dar bănuiesc că e răzleț… Rolul meu e să analizez să vedem ce s-a întâmplat. În baza articolului apărut în ziarul dv, voi face o anchetă internă, pentru că normal e să îndreptăm lucrurile, dacă sunt neclarități, neconcordanțe…”
Ce mai e de zis, la un caz atât de „răzleț”? Ancheta trebuia făcută până acum!

Citește și S-a finalizat dosarul braconierilor care au omorât un căprior la Bârla

Citește și Gaură mare! Festivalul „Analogue” din Mioveni a sucombat după două ediţii!

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Un bulevard de multe milioane

Valoarea proiectării și a execuției rezultată din licitația prin care a fost desemnat executantul lucrărilor de reabilitare a fost de 5.530.577,91...