Accidentul petrecut recent în Pitești în care au fost implicate două autobuze pline cu angajați Dacia și care se putea solda cu urmări greu de contabilizat pare să fie gazul care lipsea peste un foc ce ardea deja mocnit la uzina de la Mioveni. Cel puțin asta reiese din declarațiile unuia dintre reprezentanții angajaților de aici, viceliderul Sindicatului Automobile Dacia, Ion Iordache:
# Sindicatul a lăsat de înțeles că în urma accidentului în care au suferit angajați ai Dacia va avea loc un protest, când va fi acesta?
– Noi doar am propus angajaților, membrilor noștri, să se manifeste sindical printr-un protest. Nu avem încă o dată stabilită, dar sunt sigur că angajații vor protesta împotriva unei administrații care devine din zi în zi mai agresivă, foarte agresivă.
# Așadar nu va fi un protest legat strict de acest accident?
– Vreau să se știe că noi plătim azi, inclusiv prin acest accident, prețul numirilor nefericite de directori făcute de-a lungul timpului, numiri nefaste pentru Dacia de azi și pentru viitorul ei.
# De ce spuneți că administrația este agresivă?
– La Dacia lucrurile nu merg bine. S-a muncit mult, obositor, nervii oamenilor sunt întinși la maximum. S-a depășit cu mult programul de 8 ore în detrimentul unor noi angajări, s-a exagerat mult cu munca pentru a nu se face noi angajări. S-a exagerat mult și s-a pedalat mult pe nevoia de bani a oamenilor. Dar în curând vom spune mai multe lucruri despre asta.
# Cât de curând? În cadrul unui protest?
– În scurt timp vor începe la Dacia negocierile pentru noul contract colectiv de muncă iar în timpul acestor negocieri se vor spune și vom spune multe lucruri legat de ceea ce se întâmplă acum în uzină. Deocamdată mă opresc aici.
Florin Silvestru

Condamnare cu suspendare pentru o șoferiță care a omorât un copil pe trecerea de pietoni
O șoferiță care a accidentat mortal un copil pe o trecere de pietoni din Siret a fost condamnată...
27.09.2023 07:27
0 Comentarii