Web Analytics
scris miercuri, 10.05.2017

Ion Iliescu donează Casa „Dinu Lipatti” Consiliului Judeţean Argeş

20 casa dinu lipatti leordeniIon Iliescu, fostul președinte al României, a donat Casa Memorială Dinu Lipatti de la Leordeni Consiliului Județean Argeș, cel care o va și administra de acum înainte. Ion Iliescu primise casa de la apreciatul diplomat Valentin Lipatti, fratele marelui pianist. În acest an s-au împlinit 100 de ani de la nașterea lui Dinu Lipatti. Istoria casei de la Leordeni-sat Ciolceşti, este una specială. Dinu Lipatti îşi dorea o locuinţă aici, unde să stea cel puţin şase luni pe an, după cum reiese şi dintr-o scrisoare descoperită de marele compozitor Vladimir Cosma. Casa a fost terminată în noiembrie 1942. Parterul a fost ridicat cu banii obţinuţi din muzică de Dinu Lipatti. Etajul – de către tatăl său, Theodor Lipatti, care, pentru a putea finaliza casa, a fost nevoit să vândă o parte din lemnul de pe cele 250 de hectare de pădure pe care le deţinea. Însă Dinu Lipatti nu a apucat să stea în casa de la Ciolceşti. În 1943, la doar câteva luni după ce casa a fost terminată, a plecat în Scandinavia împreună cu viitoarea sa soţie, Madeleine Cantacuzino, iar în acelaşi an a decis să se stabilească în Elveţia, unde a devenit profesor de pian la Conservatorul din Geneva.
Conacul de la Ciolceşti a devenit casă memorială abia pe 17 decembrie 1985, după doi ani de renovări. Toate lucrurile ce alcătuiesc muzeul au fost donate de către Valentin Lipatti, fratele marelui pianist.

Ion Iliescu donează Casa „Dinu Lipatti” Consiliului Judeţean Argeş

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...

Începe distracţia în Câmpulung

Deși nu a avut parte de manifestările încadrate în Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, municipiul Câmpulung nu va fi lipsit de agitație...

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...