Web Analytics

Ion Georgescu: „Nu am exagerat cu nimic când am afirmat că procesul de robotizare este în ascensiune la Dacia”

de | 3.11.2017 14:59 | Actualitate

GEORGESCU

După ce, acum o săptămână, au pichetat Prefectura Argeş în semn de protest faţă de transferul contribuţiilor de la angajator la angajat (ceea ce va duce la scăderi salariale importante), dar şi pentru faptul că nu s-a început construcţia autostrăzii Piteşti – Sibiu, sindicaliştii de la Dacia anunță un miting de proporţii marţi 7 noiembrie la Mioveni, în faţa Casei de Cultură a Sindicatelor.

Mitingul va dura o oră, iar liderii de sindicat estimează că la el vor participa peste 2.000 de oameni.

„NU SUSȚIN ROBOTIZAREA pe platforma DACIA”

Primarul orașului Mioveni, Ion Georgesu, a făcut vineri câteva referiri la acest miting și la atitudinea sa  față de acțiunile sindicale.
Edilul  a venit cu precizări referitoare  la declarațiile făcute la un post de televiziune local, despre care spune că au fost răstălmăcite  în anumite  publicații, care au reținut doar pasajele referitoare  la tendința Dacia de a investi în automatizarea și robotizarea proceselor de producție.  Edilul a arătat că nu susține robotizarea, dar și că  este o realitate ascensiunea pe care acest fenomen o are  la Dacia.

De altfel, aceste explicații  au fost date de edil și pe pagina sa de Facebook. „NU SUSȚIN ROBOTIZAREA pe platforma DACIA, ci din contra, susțin crearea de noi locuri de muncă!  A spune că primarul Ion Georgescu acționează împotriva angajaților uzinei este un neadevăr și o afirmație imposibil de dovedit. Provin din rândurile dumneavoastră, am susținut din punct de vedere administrativ solicitările partenerului nostru francez, am promovat acordarea de sprijin și de facilități, ne-am arătat disponibilitatea și deschiderea totală în orice situație atunci când Uzina a solicitat-o. Totodată, consider că am avut o relație de colaborare foarte bună și un dialog sincer și constructiv cu reprezentanții conducerii Sindicatului SAD.

Uzina Dacia este unul dintre cele mai importante repere al României și ale Europei, este motivul pentru care Mioveniul există în prezent pe harta lumii. Mulțumită produselor realizate de mulți dintre dumneavoastră în secțiile Uzinei Dacia, indirect, orașul nostru se dezvoltă prin prisma importantelor procente care revin la bugetul Mioveniului.
Remarcile mele referitoare la mitingul sindicaliștilor de la Dacia au fost reinterpretate și prezentate drept o amenințare la adresa celor care vor să-și exprime anumite nemulțumiri față de Guvern, fiind acuzat că susțin robotizarea. Adevărul este că unii dintre reprezentații sindicatului uneori omit să prezinte realitatea pe de-a-ntregul, incitând angajații prin manipulare și incertitudini. Probabil cuvintele mele nu au aceiași greutate precum cele ale oficialilor Grupului Renault, motiv pentru care insist să vă prezint declarații pe care aceștia le-au făcut presei centrale și care pot fi verificate.

<<Procentul de robotizare în prezent este de 5% ( anul 2016). Pentru a răspunde criteriilor de calitate pe care le impun clienţii, iar exigenţele lor evoluează, trebuie să automatizăm anumite operaţiuni. Procentul nostru este încă foarte scăzut în comparaţie cu alte uzine ale altor constructori, dar şi cu alte uzine ale grupului. Pe de altă parte, în prezent, automatizările devin abordabile ca preţ pentru că multe companii aleg să facă aşa ceva. Noi intenţionăm să creştem procesul de automatizare progresiv, pentru a ajunge la un procent de 20% ca orizont de timp în 2020. În această perioadă avem timp să ne formăm angajaţii şi să facem mobilităţi interne>> – declara Yves Caracatzanis pentru Ziarul Financiar în 2016.

 Așadar, consider că nu am exagerat cu nimic când am afirmat că procesul de robotizare este în ascensiune la Dacia și știm cu toții ce presupune acest lucru. Afirmațiile mele bazate pe declarațiile directorului general al Uzinei nu înseamnă o amenințare, ci doar o realitate, fie că ne place sau nu, fie ca vrem să o acceptăm sau nu”, a precizat Ion Georgescu..

Ion Georgescu a făcut, în aceeași postare, și referiri la subiectul Autostrăzii Sibiu-Pitești.

„Am spus-o de fiecare data și repet că, Autostrada Sibiu-Pitești nu este doar o necesitate a Uzinei Dacia, ci reprezintă o necesitate a României, o punte de legătură între sudul și vestul țării.

Este de notorietate faptul că reprezentanţii grupului Renault au cerut în repetate rânduri construirea Autostrăzii Piteşti-Sibiu, arătând că transportul este scump şi îngreunat de lipsa infrastructurii din România. Ei au negat însă că grupul francez s-ar putea retrage din România. Fostul preşedintele-director general al Dacia, Nicolas Maure, a declarat înainte de a-i preda mandatul lui Yves Caracatzanis, că grupul Renault nu va pleca de la Mioveni, deşi nu există încă o autostradă care să lege portul Constanţa de vestul ţării, şi că Renault va continua investiţiile aici. „Renault nu va pleca de la Mioveni, chiar dacă nu e gata autostrada. În cazul în care autostrada Piteşti-Nădlac ar fi gata, timpul de transport rutier ar scădea cu cinci ore, la care adaugăm alte cinci ore reduse pentru distanţa de la Piteşti la Constanţa. În total, am câştiga zece ore de transport. Dacia mai poate aştepta câţiva ani până când autostrada va fi construită, iar după aceea vom economisi zece ore pentru transport. Pot exista şi întârzieri de unul-doi ani până la finalizarea lucrărilor, dar nu vom pleca“, a declarant Nicolas Maure pentru cotidianul Adevărul în 2016…”, a mai precizat edilul în respectiva postare.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii