Ion Dobran, unul dintre aşii aviaţiei de vânătoare române din timpul celui de-al II-lea război mondial

Născut la 5 februarie 1919, în comuna argeşeană Călineşti, sat Văleni-Podgoria, generalul de flotilă aeriană, actualmente în rezervă, aviator Ion Dobran este unul dintre aşii aviaţiei de vânătoare române din timpul celui de al doilea război mondial.
A zburat iniţial pe avionul IAR 80, iar ulterior pe Bf 109G. A participat la războiul din est, la campania de la Mariupol, luptând împotriva aviaţiei URSS, la apărarea regiunii petrolifere Ploieşti, luptând împotriva aviaţiei de bombardament americane şi la campania din Cehoslovacia, luptând împotriva Germaniei, efectuând misiuni inclusiv în 9 mai 1945, ultima zi a războiului. A fost comandantul Escadrilei 48 Vânătoare (albastră) din Grupul 9 Vânătoare. A luat parte la 340 de misiuni, 74 de lupte aeriene şi a avut 10 victorii aeriene confirmate, 3 probabile şi una la sol. Este decorat cu Ordinul Steaua României, Ordinul Coroana României şi Ordinul Virtutea Aeronautică.

După 66 de ani s-a reîntâlnit cu inamicul din timpul războiului

Ion Dobran şi Barrie Davis, unul dintre numeroşii săi inamici din timpul războiului, au căutat să se doboare pe când erau tineri şi fără grade, pe 6 iunie 1944. Atunci a câştigat românul. Acum, sunt prieteni, după ce anul trecut s-au văzut faţă în faţă la Muzeul Aviaţiei Române. Victoriile obţinute pe cer de argeşean sunt multe, iar generalul le poate descrie oricând, ca şi când le-ar citi dintr-o carte. De una dintre ele şi-a legat numele şi Barrie Davis, pilot american, care i-a fost, în acelaşi război, inamic şi aliat. Pentru Dobran, duelul dintre ei avea să se termine cu încă un succes, într-una dintre cele 340 de misiuni pe care le-a avut în cel de-al Doilea Război Mondial. Cei doi aşi ai aviaţiei, pe umerii cărora încă atârnă greutatea războiului, au început să-şi scrie în urmă cu câţiva ani. Doborât de pe cerul României, americanul nu l-a uitat niciodată pe cel care aproape l-a ucis. Fostul locotenent Dobran ştie acum că, în ziua aceea călduroasă de 6 iunie 1944, şi-a notat pe bună dreptate în agendă o victorie împotriva avionului Mustang Mayfair 24, şi nu împotriva lui Barrie Davis. Americanul era, pe atunci, un tânăr sublocotenent. Avea 20 de ani şi activa în Grupul 325 Aviaţie Vânătoare. La 25 de ani, Ion Dobran era deja locotenent şi pilota un Messerschmitt- 109. După lupta cu el, Davis a aterizat forţat în Bulgaria, dar a scăpat cu viaţă.

Viaţa lui Ion Dobran, o întreagă bibliotecă

Viaţa lui Ion Dobran nu este o carte, ci o întreagă bibliotecă. „Vorbim despre o luptă între două idei, de-o parte totalitarismul, cu o ordine desăvârşită, dar lipsit total de libertate, şi de cealaltă parte democraţia, în care ai toată libertatea, dar n-ai ordine”. Pilotul povesteşte calm despre război, fără metafore şi resentimente, conştient că şi-a făcut datoria. „După primul război, România arăta ca o medalie, era foarte frumos aranjată din toate punctele de vedere, cu lanţul carpatic pe centru… Era splendid! 1 septembrie 1939 însă ne-a găsit izolaţi într-o mare slavă şi cu aliaţii noştri de suflet în partea cealaltă a Europei, fiecare luptând pe fronturile sale”, povesteşte Ion Dobran. „În ’42, mai spune acelaşi general, America ne declară în sfârşit război, nouă, românilor. Multe vieţi româneşti s-au pierdut, multe bombe americane au căzut. S-a luptat eroic, dar s-a pierdut eroic, câte unul, câte unul. Aşa pierderi am avut încât la 18 august 1944, întreaga ţară românească era apărată de 25 de piloţi de vânătoare”. Pentru lumea întreagă, ziua de 6 iunie e istorică, datorită operaţiunii de debarcare din Normandia. Pentru Ion Dobran, istoria e altfel. „Aflasem de debarcarea din Normandia şi ne gândeam că o să fie atât de ocupaţi încât n-o să aibă timp să vină şi la noi. Dar au avut timp, pentru că la Foggia era aviaţia strategică. Au venit însoţiţi de puţini vânători şi am crezut că o să fie o luptă uşoară. A început însă o luptă pe viaţă şi pe moarte, de mai bine de jumătate de ceas, în care aviatorul nu avea timp să se gândească la viaţa sa. Şi gândiţi-vă  că asta a fost doar una dintre cele 340 de misiuni de luptă la care am luat parte!”.

Decoraţii

Cele mai importante decoraţii pe care argeşeanul le-a obţinut pentru isprăvile din cel de-al doilea război mondial sunt: Ordinul „Coroana României” cu spade, clasa a V-a, cu panglică de Virtute Militară, în anul 1943, Ordinul „Steaua României” cu spade, clasa a V-a, cu panglică de Virtute Militară, Ordinul „Virtutea Aeronautică” cu spade, clasa Crucea de Aur, amândouă în 1944, Ordinul „Virtutea Aeronautică” cu spade, clasa Cavaler, cu prima şi a doua baretă şi panglică de Virtute Militară, Ordinul „Steaua României” cu spade, clasa a IV-a, Ofiţer, cu panglică de virtute militară, Ordinul „Leul Alb” Cehoslovac şi Medalia „Victoria” sovietică în anul 1945. De asemenea, în 1946 Dobran a primit şi Ordinul „Virtutea Aeronautică” cu spade, clasa Ofiţer şi Medalia „Eliberarea de sub jugul fascist”. În 1959 a fost decorat cu Ordinul „Steaua R.P.R.”, clasa a V-a, iar în 1996 a primit Medalia „Crucea comemorativă a celui de-al Doilea Război Mondial”.

Jurnalul tânărului Dobran

Pentru locotenentul Dobran, cerul avea în fiecare zi câte o poveste care nu trebuia risipită. Astfel, s-a hotărât să ţină un jurnal care începea cu o mică agendă de însemnări, clipe de răgaz furate războiului. Apoi, la lumina unei lumânări de campanie, propoziţiile aveau să capete mai mult suflet, mai multă formă. „Jurnalul locotenentului Dobran era scris de un tânăr romantic la 25 de ani, cu o mulţime de lupte şi de femei, cu tot ce impunea vârsta…”. Mica agendă pe care o purta în buzunarul de la piept s-a transformat, peste timp, în singurul jurnal de război al unui pilot de aviaţie român. „Mulţi ani a stat în sertar. 45 de ani. Până la urmă s-a transformat într-o cărticica de 200 de pagini”.

De la manşă la strung

Finalul războiului i-a răpit însă lui Dobran lucrul la care ţinea cel mai mult. „Am terminat războiul în Cehoslovacia şi, până în 1952, am fost menţinut cu gradul de maior”. Deşi era comandant de regiment şi singurul as al aviaţiei din război care încă zbura, nu i-a fost uşor. „Se lucra la o inversare, asemenea epurării generale făcute de Stalin în ’37. Trebuia coborât tot ce era vârf şi tot ce era jos trebuia urcat”, îşi aminteşte veteranul. „Nu puteam să supravieţuim decât dacă ne dispersam în câmpul muncii, am gândit atunci şi m-am calificat ca strungar. Acolo am stat 12 ani”. Cu doi copii şi un salariu de nouă ori mai mic. După cei 12 ani, un fost elev i-a oferit o slujbă în aviaţia utilitară, o slujbă care l-a dezmorţit şi care i-a redat pofta de viaţă. După un an în care a revăzut câmpiile României, de la bordul noului său avion, a reuşit să se angajeze la TAROM. S-a bucurat să revadă Europa, deşi aceasta se schimbase mult faţă de cum o lăsase el. „Am mai prins însă doar 6 ani de zbor. Apoi am ieşit la pensie” a punctat argeşeanul.
(M.I.)