Ion ”Ață” Voicu, fost jucător important al echipei FC Argeș, s-a stins din viață săptămâna trecută, în urma unui atac cerebral. ”Ață”, așa cum era cunoscut în rândul microbiștilor piteșteni, a făcut primii paşi în fotbal îndrumat de antrenorul Mihai lanovschi, în 1974. După un rodaj în Divizia C, la Muscelul Câmpulung, a fost luat la FC Argeş în 1983, iar la 26 martie debuta în Divizia A. Voicu a jucat la FC Argeș timp de opt ani. A bifat 200 de meciuri în prima divizie şi a înscris 4 goluri.

„Avea probleme la colon, avea și Alzheimer… Asta e! Dumnezeu să-l odihnească în pace!”
Petre Calotă, unul dintre cei mai buni prieteni ai fostului fotbalist, ne-a spus că ”Ață” avea probleme medicale serioase. ”Din ce știu, s-a simțit rău câteva zile, a fost la spital, a urmat un tratament la colon, a venit acasă și înainte să moară a vomitat ceva maro. Avea probleme la colon, avea și Alzheimer… Asta e! Dumnezeu să-l odihnească în pace! Am atâtea amintiri frumoase cu el, încât nici nu știu pe care să le spun. Cele mai frumoase amintiri le am din China (foto), din anul 2000, atunci când am fost împreună să antrenăm copii. În primă fază, am mers noi doi cu profesorul Mihai Georgescu și, la o săptămână, a venit și nea Gică Dobrin să facă o selecție acolo. După două săptămâni, ei au plecat, iar eu cu Ion am rămas. Am stat acolo cam 11 luni. Îmi amintesc că Ață, imediat după ce ne-am întors din China, a antrenat formația din Stâlpeni, echipă pe care în anul 2001 a promovat-o în Liga a III-a. A mai antrenat apoi pe la Suseni, la DLR… Apoi a lucrat la o firmă de pază și protecție…”
Trebuie menționat faptul că săptămâna trecută Voicu a fost condus pe ultimul drum de foștii colegi de la FC Argeș, Viorel Moiceanu, Andrei Speriatu, Radu II, Doru Toma, Aurel Ancuța, Mihai Zamfir și Telu Stancu. O coroană de flori a fost depusă și din partea FC Argeș, echipă care a ținut și un moment de reculegere în memoria sa la meciul cu FCSB. De asemenea, o coroană de flori a fost depusă și din partea familiei Bărbulescu, Andrei, fiul lui Ilie Bărbulescu fiind cel care a trimis această coroană chiar din Germania. Înmormântarea a avut loc în cartierul Găvana. Trupul neînsuflețit a fost depus la „Biserica Tuturor Sfinților” din Găvana, iar înhumarea s-a făcut la Cimitirul ”CPL” din același cartier.
Citește și Ion „Aţă” Voicu şi aventura din China
0 Comentarii