Ion „Aţă” Voicu şi aventura din China

de | 21.07.2011 16:53 | Sport

Născut în comuna Suseni, la 29 septembrie 1960, Aţă a făcut primii paşi în fotbal îndrumat de antrenorul Mihai lanovschi, în 1974. După un rodaj în Divizia C, la Muscelul Câmpulung, a fost luat la FC Argeş în 1983 şi la 26 martie debuta în Divizia A. Aţă a jucat la FC Argeş opt ani, până în 1990, în iulie. A bifat 200 de meciuri în prima divizie, evoluând pe postul de fundaş dreapta şi a înscris 4 goluri. După revoluţie, Aţă s-a dedicat antrenoratului, cel mai interesant episod din carieră fiind perioada petrecută în China. Aventura asiatică a fost rememorată acum de Voicu cu zâmbetul pe buze.

„În cinci secunde am decis să merg în China”

„Promovasem pe Petrolul Bascov în Divizia C prin anul 2000 şi  cu vreo cinci zile înainte tocmai jucasem un meci amical cu chinezii de la şcoala Nicolae Dobrin de la Valea Ursului pregătiţi de Mihai Georgescu, îşi aminteşte Aţă. Cum locul Bascovului a fost atunci cumpărat de Benone Lazăr, acesta avea alţi antrenori chiar dacă promovarea mi se datora mie şi lui Gabi Amărăzeanu. Aşa că am rămas fără serviciu… Am ajuns acasă în ziua respectivă şi am fost sunat de Petre Calotă care mi-a propus să merg să antrenez tocmai în China. Vă spun că în cinci secunde am şi dat un răspuns afirmativ. Am plecat împreună cu chinezii de la şcoala Dobrin care trebuiau să se întoarcă în ţara lor şi cu Mihai Georgescu şi Petre Calotă. Am ajuns în oraşul Uhan, exact în centru Chinei. Vreau să vă spun că împreună cu noi trebuia să vină şi Gicu Dobrin, dar acesta a mers la finala campionatului european din Belgia şi Olanda unde fusese invitat. Gicu a venit ceva mai târziu în China”.

„M-am întâlnit cu căpitanul de la tineretul Chinei după 17 ani”

„Ne-am apucat de treabă şi am făcut o selecţie serioasă pentru că cei care fuseseră în România nu erau specializaţi cu adevărat pe fotbal. Cei care au fost în România erau fie fiul nu ştiu cărui primar sau fiul nu ştiu cărui şef al mafiei chineze. Erau şi câţiva buni, dar nu toţi. De aceea am făcut această selecţie de care vorbeam. Era o şcoală privată de sport, cu internat, cu tot ce trebuie, dar nu era una specială pentru fotbal. Erau 12 terenuri cu un gazon perfect. Am stat în China un an întreg şi împreună cu Mihai Georgescu, Petre Calotă şi Gicu Dobrin am format mai multe grupe de copii. Îmi amintesc că la un moment dat când făceau împreună cu Petre Calotă o selecţie de portari, Petrică mi-a spus că e unul care se tot uită la mine de ceva timp. L-am lăsat în pace şi a doua zi am vorbit cu el. Era căpitanul selecţionatei chineze de la un turneu din India, la care am participat şi eu cu reprezentativa României de tineret în anul 1983. Îmi amintesc că la acest turneu, mai bine zis Cupa Neru au participat mai multe reprezentative printre care şi Argentina cu vedetele de atunci ale sale. Iată deci că m-am întâlnit cu acest chinez după 17 ani şi culmea e că el m-a şi recunoscut. Parcă şi acum îl aud: Mister, mister!”.

„La fiecare colţ de stradă găseai câine la rotisor”

„În China totul este diferit faţă de România, dar eu m-am adaptat foarte bine. Cu mâncarea de exemplu m-am împăcat foarte bine. Am mâncat de toate fără să fac nazuri, chiar şi friptură de câine. Prima dată am mâncat fără să ştiu ce mănânc, dar a fost foarte bun. Am fost la aşa-zisul târg de fotbalişti din China şi vă spun că am rămas mască la ce infrastructură aveau acolo, în oraşul Huang Tzo, la graniţa cu Coreea. Erau nu mai puţin de 32 de terenuri unul lângă altul şi… la orice colţ de stradă găseai câine la rotisor. Ei au o masă mică rotundă pe care se pun mai multe feluri de mâncare chiar mai multe de 15 şi la care mănâncă 4-5 persoane. Fiecare învârteşte masa şi o opreşte în dreptul felului de mâncare pe care doreşte să-l servească. Îţi pui într-un bol cu beţişoarele alea ale lor şi apoi mănânci. Îmi amintesc că am mâncat toţi friptură de câine cu excepţia lui Gicu, care fusese atenţionat de un chinez. Apoi când am aflat ce am mâncat primul care a vomitat a fost Mihai Georgescu. Nu însă şi eu pentru că avea un gust foarte bun… Ce să vă mai spun? Oraşul în care am locuit, adică Uhan, era considerat de ei unul micuţ, dar care avea 16 milioane de locuitori şi două milioane zilnic în trafic. Regiunea Uhan avea 87 de milioane de locuitori şi nu avea decât o singură echipă de fotbal în Divizia B. Ei nu au campionate de nivelul III sau IV, de regiune sau mai ştiu eu ce divizie. Au prima şi a doua ligă şi astfel de şcoli de sport de care vă spuneam, nu însă speciale pentru fotbal. Un lucru care cred eu că l-am câştigat din acest stagiu în China a fost pe lângă experienţa de viaţă faptul că am învăţat chineza destul de bine. Această limbă nu este deloc una grea şi cum toţi în jurul tău vorbesc chineză timp de un an de zile cât am stat acolo e imposibil să nu prinzi câteva cuvinte esenţiale din limba lor”.

„Cinci persoane mâncam o zi întreagă cu doar un dolar”

„Pe de altă parte, mai spune acelaşi Voicu, în China siguranţa persoanei lăsa de dorit. Mulţi mureau în nu ştiu ce răfuieli în plină stradă, dar noi am fost trataţi regeşte. Aveam în permanenţă o gardă de corp care din câte am auzit făcea parte din mafia locală. Stătea lângă noi şi la toaletă… Oricum, totul a fost nemaipomenit, viaţa ieftină, gândiţi-vă că cinci persoane mâncam o zi întreagă cu doar un dolar, iar clădirile existente acolo te luau cu ameţeli. Cred că nici în America nu sunt asemenea clădiri. Dar, în afara oraşelor e jale, case din chirpici şi viaţă destul de primitivă. Cred că stăteam mai mult de 12 luni dacă patronul acelei şcoli la care noi lucram nu avea probleme cu nu ştiu ce delapidări de fonduri. De fapt pentru că fusese arestat am decis ca împreună cu Petre Calotă să părăsim China. Puteam să mă întorc astă primăvară în China când chiar am avut o ofertă serioasă de 1.500 de dolari pe lună plus alte prime, dar am zis că nu mă pot duce de unul singur pentru că nu am avut cu cine să plec”. (M.I.)

Distribuie!

Articol scris de Jurnalul de Arges

Abonează-te la newsletter!

Trimitem un newsletter pe zi, dimineața, cu știrile din ziua anterioară.

* indicates required

0 Comentarii