Web Analytics

Investiţii de 13,2 milioane lei la FCN în 2017

de | 4.01.2017 17:02 | Economie

Producătorul de energie Nuclearelectrica, controlat de stat, şi-a planificat investiţii de 287,3 milioane lei în 2017, din care o suma de 247,8 milioane lei va fi alocată pentru cele două reactoare nucleare din Cernavodă, arată datele publicate pe site-ul companiei. Cifrele au fost prevăzute în planul de administrare, iar bugetul pentru 2017 urmează să fie supus aprobării în perioada următoare. Planul total de investiţii pentru anul viitor este similar celui din acest an. De asemenea, la Fabrica de Combustibil Nuclear de la Piteşti vor fi necesare anul viitor investiţii de 13,2 milioane lei. Cele două unităţi de la Cernavodă asigură aproape 20% din producţia totală de electricitate a ţării, conform News.ro. Nuclearelectrica (SNN) a raportat pe primele nouă luni ale anului un profit net de 64,5 milioane lei, în scădere cu 51% faţă de perioada similară a anului trecut. Compania a realizat în primele nouă luni o producţie de 7.589 GWh, mai mică cu 3%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, că urmare a prelungirii opririi planificate a unităţii 1, pentru realizarea unor investiţii care se fac o singură dată pe durata de viaţă iniţială a unui reactor. Acţionarul majoritar al companiei este statul român, prin Ministerul Energiei, care deţine o participaţie de 82,49% din totalul acţiunilor. Nuclearelectrica este listată la Bursa de Valori Bucureşti şi are o valoare de piaţă de 1,45 miliarde lei (320 milioane euro), la ultimul preţ de închidere a şedinţei, de 4,82 lei/acţiune.
Florin Silvestru

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii