Web Analytics

Într-o interceptare, fraţii Inquieto vorbesc de bordelul pe care îl deţine Nicola în Piteşti

de | 2.05.2018 21:18 | Dezvăluiri

5 Ioana Inquieto# Exclusiv. Rechizitoriu Nicola Inquieto. Începuturile mafiei napoletane la Piteşti (II)

Bomba a căzut săptămâna trecută. Italianul Nicola Inquieto a fost eliberat pe 27 aprilie, practic după doar două săptămâni petrecute în arestul poliției județene. Cităm din sentința Înaltei Curți de Casație și Justiție: „Amână predarea persoanei solicitate până la soluţionarea definitivă a cauzelor care au justificat amânarea, iar în caz de condamnare cu executarea în regim de detenţie a pedepsei, predarea se amână până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiţionate sau până la executarea pedepsei la termen. Dispune punerea de îndată în libertate a persoanei solicitate Inquieto Nicola de sub puterea mandatului de arestare provizorie nr. 9 din 13 aprilie 2018, urmând ca, potrivit art. 107, alin. 3, din Legea nr. 302/2004, mandatul de arestare sus-menţionat să fie pus în executare la data încetării motivelor care au justificat amânarea predării. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate”. Așadar, Nicola Inquieto este liber pentru a fi continuate cercetările în dosarele pe care le are în România, după care se va relua procedura de extrădare În Italia. Și asta pentru că, după cum ni s-a explicat, în fața legislației europene are întâietate legislația din țara unde a fost reținut respectivul suspect, dacă acesta are  probleme de ordin juridic și acolo. Exact în aceeași situație se află Nicola Inquieto, care are cel puțin două dosare în care este cercetat:  unul de către DIICOT Buzău pentru evaziune fiscală și spălare de bani și altul la Pitești, deschis după ce un muncitor care lucra pentru firma sa de construcții a căzut de pe schelă și a murit. Teoretic și practic, atâta timp cât nu există control judiciar împotriva sa, Nicola Inquieto e liber ca pasărea cerului şi poate pleca în orice țară non-UE în care nu are nicio putere mandatul european de arestare emis pe numele său.  Asta nu ne împiedică însă să continuăm serialul nostru  despre afacerile din România ale omului mafiei din Napoli, stabilit încă din 2004 la Pitești. Revenim cu alte fragmente relevante din rechizitoriul de 320 de pagini întocmit de procurorii Antimafia din Napoli.

Squadra Mobile a început activități de filaj și interceptare a lui Nicola Inquieto, la Pitești, încă din 2009-2010

Deși bossul mafiot Michele Zagaria  a fost capturat în 2011,  încă din 2009-2010 personal din Squadra Mobile din Napoli, respectiv polițiști judiciariști cu misiuni investigative, sunt trimiși la Pitești pe urmele lui Nicola Inquieto. Asta în contextul în care Nicola era deja cunoscut ca persoană de încredere a șefului Clanului Casalesi, căruia îi putea oferi în România suport pentru spălarea banilor și profit. Atunci s-au efectuat primele activități de interceptări telefonice și de filaj asupra lui Nicola Inquieto și subiecți din România apropiați lui. Din această activitate investigativă reies o serie de date semnificative, mai întâi la intrarea lui în România, apoi și la rezidența permanentă la Pitești, incluzând și stilul de viață al mafiotului la Pitești. Iată ce știau, conform datelor din rechizitoriu, procurorii Antimafia încă de acum aproape zece ani. „Inquieto Nicola locuia la Pitești, într-o vilă cu trei etaje, cu piscină internă acoperită, situată pe strada Nicolae Labiș 79 și conviețuia împreună cu cetățeanca româncă Cernătescu Emilia Silvia (a doua dintre cele trei soții, n.red.), cu care încheie căsătoria pe data de 26.07.2009. La eveniment au participat persoane care li s-au alăturat din Italia, găzduite în locuințe furnizate gratuit de Nicola Inquieto”, descriau anchetatorii stilul de viață al mafiotului la Pitești.  
Nicola Inquieto intrase însă în România în data de 12.04.2004, pe la vama Nădlac, la câteva luni de la percheziția efectuată de carabinieri la domiciliul său din San Cipriano, Aversa, atunci când au descoperit și buncărul destinat ascunderii lui Zagaria. Așa cum au declarat martorii citați în dosar,  anul 2004 trebuie considerat anul în care Michele Zagaria își transfera afacerile în România, reinvestind aici capitalul din afaceri ilicite. La venirea în România, Nicola Inquieto era motivat și de faptul că Simona Ileana Voicu, prima lui soție,  pe care o cunoscuse la Caserta, unde fusese constrânsă să practice prostituția, era din Argeș și cunoștea bine Piteștiul.  Inquieto devine administrator al firmei de construcții Italy Construcții SRL, cu sediul pe str. Mitropolit Antim Ivireanu nr. 2, aceeași adresă la care își va avea sediul și cealaltă firmă înființată în 2007, SC Daniela Construcții SRL. În iunie 2009, însă, prima soție – Ileana Simona Voicu – în urma unor certuri în familie, este îndepărtată de Nicola Inquieto  din firmă. Din activitatea de interceptare reiese că Simona i-a restituit lui Inquieto cota de 9% pe care o mai deținea în Italy Construcții, dar și o serie de bunuri precum o mașină  marca BMW Coupe, cu nr. B 13 BRP, și un apartament care ocupa două etaje, situat în Pitești, pe strada Delavrancea, dăruit de Nicola. Controversa dintre Nicola și Simona este tranșată și la Tribunalul Argeș, unde s-a făcut partajul bunurilor deținute de cei doi. Însă dintr-un document obținut de Squadra Mobile de la colegii din Poliția Argeș reiese că, în 2009, la nici cinci ani de când fusese trimis de mafia napoletană în Argeș,  Nicola Inquieto și prima soție, Simona, erau coproprietari a zeci de apartamente și mai multe terenuri în Pitești și Mioveni.

2009. Bunurile lui Nicola inventariate de poliție în Pitești

Iată inventarul acestor bunuri, așa cum reiese din rechizitoriul procurorilor italieni:
# apartament cu garaj, în str. Mitropolit Antim Ivireanu din Pitești
# apartament în Pitești, pe str. Barbu Ștefănescu Delavrancea
# 10 apartamente în str. Nicolae Labiș, coproprietar împreună cu Simona Voicu
# vila în care locuia, din strada Petre Ispirescu, Pitești, plus alte două vile în aceeași zonă, pe care le-a dat spre închiriere
# un apartament la Mioveni, pe bld. Dacia
# un teren de 3500 de mp., la Mioveni
# 66 de apartamente într-un bloc aflat în construcție, în Pitești.
SC Italy Construcții SRL, prima firmă gestionată de Nicola Inquieto în Pitești, la fel ca și SC Daniela Construcții SRL,  a trecut prin mai multe modificări ale acționariatului. Astfel că la conducerea acesteia, în urma unor măriri de capital, au fost atât italieni, precum Siviglia Francesco, cât și români (Popescu Florina Paraschiva), însă ulterior aceștia au sfârșit prin a-și ceda partea în favoarea lui Nicola. În orice caz, la data de 21 septembrie 2017, rezulta că Nicola Inquieto era administratorul societății Italy Construcții SRL și asociat cu o cotă de 99,98% din capitalul social, celălalt asociat fiind actuala sa soție (cea de-a treia) – Ioana Andreea Petrescu (care a înlocuit-o în 2015, în firmă, pe Florina Paraschiva Popescu),  cu o cotă de 0,02% din capitalul social.

Frații Inquieto vorbesc și despre o fabrică de cafea pe care a deschis-o Nicola la Pitești

În cadrul unei interceptări dintre Vincenzo Inquieto și Antonio Inquieto,  efectuată la data de 13.08.2016, discuție despre nivelul de trai al fratelui lor Nicola în România și despre afacerile acestuia în diferite domenii, printre care și cel al construcțiilor și imobiliarelor, cei doi se referă și la construirea unei fabrici de cafea, societate identificată în rechizitoriu cu numele SC Primo Caffe Story SRL, cu sediul în Pitești, str. Ion Minulescu nr 9, cu punct de lucru în Ștefănești și care îi are ca  asociați pe Robert Constantin Drăguț – administrator – și pe Ioana Andreea Petrescu Inquieto, cea de-a treia soție. În conversația interceptată de procurorii italieni, Vincenzo se adresează fratelui Antonio: „Dacă nu ne dă banii la timp, asta ține de o mulțime de cheltuieli, s-a implicat într-o mulțime de lucruri: fabrica de cafea, blocurile, un bordel…”. Vizavi de sumele de bani investite în România și numeroasele investiții ale acestuia, cei doi frați comentau în cadrul aceleiași conversații:
Inquieto Antonio: „A… am înțeles, a vândut Porche-ul. I-a dat Porche-ul ăluia și și-a luat casa, apoi trebuia să mai dea 20.000 ăluia de a luat mașina ta. (…) Am înțeles, dar și-a luat casa între timp”.
Inquieto Vincenzo: „Da, și-a cumpărat casa și apoi trebuie să înceapă să facă depozitul, sediul, apoi trebuie să facă sala de sport…”
I.A: „Vezi, am înțeles toate chestiile…”
I.V: „Cum face Nicola de obicei…”

Românii – persoane neserioase și pe care nu se poate conta, în viziunea lui Nicola Inquieto 

Considerând-o importantă în devoalarea activității infracționale în România, anchetatorii anexează la rechizitoriul de 320 de pagini și următoarea conversație dintre Nicola Inquieto și un afacerist italian pe nume Carlo de Meo, originar din Bari. Cei doi vorbesc depre afacerile lui Nicola într-o societate de Investiții Financiare (care împrumută bani). Carlo de Meo îi vorbește lui Nicola despre faptul că are la Cluj două terenuri lotizate pentru a construi împreună cu alți doi asociați, dintre care unul român, dar cu care nu prea se înțelege și ar vrea să îl scoată din afacere. Îi propune lui Nicola, dacă este interesat, să participe la proiect și să îl scoată pe român din firmă. Nicola spune că nu face afaceri cu românii, pentru că sunt neserioși și că face afaceri doar cu italieni (Sic!).
Carlo de Meo:  „Unde stai, în Brașov, mi se pare că nu…unde stai?
Nicola Inquieto: „Eu stau la Pitești, la Pitești”.
Carlo de Meo:. „A…la Pitești. Cât de departe este de Cluj?”
Nicola Inquieto: „Sunt 300 de kilometri, dar noi mergem aproape o dată pe lună la Cluj. Noi lucrăm și ca IFN, facem finanțări, ai înțeles? Nu facem doar… avem și colaborări la Cluj, cu IMOCREDIT Cluj…”
Carlo de Meo: „A…”
Nicola Inquieto: „Această bancă nu e chiar o bancă, e un IFN, mi-a spus, vino, că se fac o grămadă de bani cu terenurile recuperate”.
Carlo de Meo: „Ce e asta, e o societate de consultanță?”
Nicola Inquieto: „E o societate de finanțări, finanțez persoane juridice…”
Carlo de Meo: „Și activitatea de construcții?”
Nicola Inquieto: „Și construcții, dar ei o fac până la maxim un milion de euro.  Capitalul e mic, nu e…”
Carlo de Meo: „Tu construiești acum, muncești Nicola?”
Nicola Inquieto: „Patru sute de apartamente…”
Carlo de Meo: „Sunt gata?”

Nicola vorbește despre cât câștigă dintr-un apartament construit la Pitești: 23.000 euro profit…”

Nicola Inquieto: „Încă un pic, încă un pic de muncă, dar le construiesc practic pentru mine, eu nu prestez pentru terți, eu cumpăr terenul, îmi fac proiectul, îmi construiesc, le finanțez eu pe zece ani, direct, fără ca clientul să meargă la bancă, banca nu le acceptă împrumutul, înțelegi?”
Carlo de Meo: „Ai fost foarte… Ai construit vreodată masiv, proiecte mari, să zicem mii de apartamente, așa?”
Nicola Inquieto: „Nu, maxim am ajuns la 400 de apartamente…”
Carlo de Meo: „Hm, hm…”
Nicola Inquieto: „Noi avem un lot de producție,  un birou, angajați, pot deveni și mai mulți, dar pentru acum mie ăștia îmi trebuie. Sunt 35 de persoane din Italia, sunt toți tâmplari, restul mâinii de lucru este toată românească… A trebuit să fac obligatoriu finanțări, să-i împrumut pe cumpărători, că m-am regăsit prin 2008 în criză, că a fost criză și aici, în România, și, practic, lumea voia să cumpere apartamente, dar banca nu îi finanța. Eu aveam apartamente libere și atunci am inventat sistemul ăsta; văzând că nu pot să le vând, m-am gândit să îi finanțez eu pe cumpărători și ei îmi returnează apoi banii. De exemplu, un apartament costă 42 mii euro și, în zece ani, ei plătesc 75… Ai înțeles?
Carlo de Meo: „Da, da, sigur”.
Nicola Inquieto: „Practic, acum avem 200 de clienți care plătesc în fiecare lună și, cu aceste sume pe care le recuperăm de la clienți, finanțăm alte șantiere și tot așa merge, am intrat într-un circuit…”

În continuare – consemnează anchetatorii – „cei doi continuă să vorbească despre terenuri și posibilitatea de a construi apartamente pe acestea, eventual lucrând împreună, și fac referire la români și la stilul lor de viață, afirmând că „sunt persoane în care nu te poți încrede”. Carlo vorbește despre asociatul său român, care, din muncitor, a făcut o mulțime de bani, implicând mulți oameni de afaceri italieni și și-a permis să devină bogat, deși nu este la înălțimea situației. Nicola adaugă faptul că a venit în România  „cu 50 milioane de lire și și-a creat singur o poziție”. Iar mai jos se redă transcrierea conversației, partea care îi interesa pe anchetatori.
Nicola Inquieto: „Eu când am venit aici, spun sincer, am ajuns cu puțini bani”.
Carlo de Meo: „Și asta îți face onoare, îți face onoare…”
Nicola Inquieto: „50 milioane de lire erau toți banii mei și nu știam ce trebuie să fac …”
Carlo de Meo: (râde)
Nicola Inquieto: „Dar norocul te ajută, în mod sigur în privința asta mă simt privilegiat…”
Carlo de Meo: „E, hai, ai fost bun, ai avut și un pic de noroc…”
Nicola Inquieto: „Dar am fost serios, am fost foarte serios…”
Carlo de Meo: „Câți ani ai, Nicola?”
Nicola Inquieto: „Am 42 de ani.”

În continuare, după cum tot oamenii legii italieni spun, cei doi reiau discuția despre stilul de viață al românilor, disprețuindu-l. Carlo îl mai întreabă pe Nicola dacă în săptămâna viitoare va fi la Pitești pentru o posibilă întâlnire, iar acesta răspunde că da…

*** *** ***

Dosarul  tânărului mort pe şantierul lui Inquieto trenează de doi ani la Parchetul Piteşti

# „Firmei i s-a aplicat o amendă de 20.000 lei”, declară Mihai Oprescu, șeful ITM Argeș

Noi amănunte în cazul decesului tragic al lui Marius-Virgil Vasile, un tânăr în vârstă de 24 de ani, care a murit pe șantierul lui Nicola Inquieto în august 2016. Cazul suspect al morții lui Marius Vasile nu este încă rezolvat; tânărul a căzut de pe o macara pe care încerca să o repare. Raportul ISCIR (Inspecția de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat) și ITM (Inspectoratul Teritorial de Muncă) au adus în atenția presei din Italia și Argeș mai multe nereguli privind activitatea firmei S.C. Daniela Construcții S. R. L., firmă la care lucra decedatul.

„Fratele persoanei decedate lucra fără forme legale”

5 MihaiOprescuAstfel, „acestuia i s-a aplicat o sancțiune de 20.000 de lei. Fratele persoanei decedate a fost găsit angajat fără forme legale.  În ceea ce privește protecția muncii, sănătatea și securitatea în muncă, s-au dat trei amenzi firmei Daniela Construcții SRL, valoarea cumulată a amenzilor fiind tot de 20.000 de lei. Una dintre deficiențele găsite a fost nerespectarea reglementărilor de securitate și sănătate privind exploatarea fără pericole a instalațiilor edilitare, adică a macaralei”, spune Mihai Oprescu (foto) , inspector-șef ITM Argeș.
Marius-Virgil Vasile lucra ca dulgher la firma lui Nicola Inquieto, alături de tatăl și fratele său. Ei făceau naveta zilnic din Vlăsceni pentru a ajunge la serviciu în Pitești.
În cazul decesului lui Marius Vasile, a fost înaintat un exemplar al dosarului de cercetare către Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești. Sancțiunile enumerate mai sus au fost emise în 2016, dar ancheta penală nu este încă finalizată. (Mari Tudor)

 

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii

Ultimele articole