# Jurnalul a stat de vorbă cu legendarul Remus Vlad, ajuns la venerabila vârstă de 75 de ani

# Cum decurge o zi obișnuită din viața lui Remus Vlad?
– Am un program normal, care începe de la ora 8 dimineața până seara, poate chiar mai târziu. Și asta pentru că urmăresc emisiuni de sport, care sigur că îmi fură din timpul de odihnă. Dar zilnic îmi fac mișcarea, care constă în plimbări de până la 60 de minute, ca să mențin tonusul organismului.
# Care este starea dvs de sănătate?
– Aici se pot spune mai multe, în sensul că mereu mă autoprotejez vizavi de această pandemie. Sunt foarte atent cu igiena personală, cu păstrarea distanței, cu spălatul pe mâini. Mă autoprotejez inclusiv stând mai mult acasă. Din alt punct de vedere, sigur că la vârsta aceasta sunt foarte multe probleme care apar și spre exemplu îmi antrenez, să zic așa, cordul, apropo de mișcarea aceea, ca să aibă un ritm normal de lucru. Apoi, mult de tot mă incomodează problema articulațiilor. În general, noi, sportivii sau foștii fotbaliști, chiar și antrenori, am petrecut aproape toată perioada, cu câteva excepții mai spre finalul vârstei, cu autoprotejarea. Activitatea mea ca fost jucător de fotbal și apoi ca antrenor mi-am petrecut-o numai afară, indiferent că a fost frig sau cald.
# Cum vi se pare situația fotbalului românesc?
– Sunt dezamăgit, pentru că, după părerea mea, sunt jucători, să zic așa, mai puțin instruiți, din cauza faptului că, în general, fotbalul nu este finanțat. Și mă refer aici la centrele de copii și juniori, la academiile de fotbal, care nu mai sunt decât una sau două care funcționează bine. Și de aceea sunt jucători tineri apăruți doar așa, printre picățele. Cu excepția Academiei Hagi, care scoate jucători pe bandă. Acolo există o strategie, există o echipă de descoperitori de talente care urmărește copii din diferite zone din țară și îi transferă, oferindu-le condiții maxime – instruire, alimentație, școlarizare… În rest… Cred că nivelul campionatului nostru este destul de slab sau cel puțin a scăzut foarte mult din cauza faptului că jucători de calitate sunt destul de rari.

„Când ne-am salvat de la retrogradare la Tg. Mureș a fost un eveniment cu participare mai mare decât în 1972, când am câștigat campionatul”

# Cum vi se pare FC Argeș din prezent?
– Nu cunosc foarte multe amănunte referitoare la jucători, la antrenori… Poate antrenorii îi mai pot aprecia la general, dar pe jucători nu prea îi cunosc, nefiind în preajma lor. Doar prin intermediul televiziunii urmăresc meciurile din Liga I, în special pe cele ale FC Argeș, de care mă leagă atâtea frumoase amintiri, ca și ale altor echipe precum Universitatea Cluj sau CFR Cluj. Le subliniez pe ultimele două pentru că locuiesc în Cluj de 40 de ani.
# Ce le transmiteți, ca fost fotbalist al FC Argeș, jucătorilor alb-violeți din prezent?
– Să folosesc o expresie învechită, muncă, muncă, multă muncă și să-și construiască o filozofie proprie, care trebuie să se refere la niște performanțe pe care trebuie să le realizeze individual, să se autodepășească. Să nu uite că fotbalul se învață permanent, la orice vârstă. Trebuie să aibă grijă de perfecționarea lor, să gândească fotbalul și să-l trăiască începând de dimineața și până noaptea sau până a doua zi.
# Care a fost cel mai frumos moment al carierei dvs?
– Au fost mai multe pe care mi le aduc aminte și aș vrea să încep cu un meci desfășurat în ultima etapă de campionat a anului 1969, la Tg. Mureș, când noi luptam pentru evitarea retrogradării. Era antrenor atunci Constantin Teașcă și am câștigat acel meci cu 3-0. A fost un meci foarte aprins pentru faptul că, la scorul acesta sau la un scor în favoarea noastră, Tg. Mureș era retrogradată. Noroc cu un alt meci la Constanța, între Progresul și Farul, unde a câștigat Farul și a căzut Progresul București. Acesta a fost un moment completat cu faptul că am rămas după meci în Tg. Mureș și am venit a doua zi, că, de obicei, după meci ne urcam în autobuz și veneam acasă. Am băut un pahar cu șampanie și toată lumea era în al nouălea cer. Iar în momentul când ne-am apropiat de Pitești, încă din zona limită de județ, dintre Vâlcea și Argeș, ne-a așteptat un echipaj al poliției și cu niște oficialități și ne-au condus până în fața Casei Armatei din centrul Piteștiului. Aici am fost așteptați de foarte multă lume și pot spune că a fost un eveniment cu participare mai mare decât în 1972, când am câștigat campionatul. Începând din Găvana, venind spre centru, de o parte și de alta a șoselei erau foarte mulți oameni cu flori și ne primeau de parcă am fi fost câștigători de campionat. Acesta a fost unul dintre momentele frumoase. Al doilea a fost, bineînțeles, momentul câștigării campionatului, în 1972. Atunci a fost un moment important și pentru că în turul doi am jucat cu Real Madrid.

Citește și Remus Vlad, fostul căpitan al Argeşului, a rememorat odată cu decesul lui Zoco marea victorie din faţa Realului

Citește și „Bayern München a oferit mai mulţi bani pentru Dobrin decât Real Madrid”

„Tricoul schimbat cu Amancio, în meciul cu Real Madrid, îl las amintire strănepotului meu”

# Ați fost căpitanul FC Argeș în acel meci…
– Eram deja căpitan, pentru că, înainte cu un an de zile, Bebe Barbu a plecat în Turcia, el fiind căpitanul echipei până în acel moment. După aceea, băieții au fost cei care, împreună cu antrenorii, au decis ca eu să fiu căpitan. Am fost liderul echipei în anul acela, când am devenit campioni.
# Am înțeles că ați făcut un schimb de tricouri cu un important jucător de la Real Madrid…
– Da. Am făcut un schimb de tricouri cu Amancio. Era cunoscut în fotbalul internațional și fotbalul din Spania. Era un atacant pe partea dreaptă de valoare, care a jucat și în echipa națională a Spaniei mulți ani.
# Ați fi dispus să oferiți acest tricou Muzeului Județean Argeș?
– Am mai discutat despre problema asta cu cineva, însă un strănepot de-al meu m-a rugat să îi las lui colecția de trofee și tot ce ține de activitatea mea fotbalistică, așa că va ajunge la el. I-am promis acest lucru. Eu cred că am oferit ceva FC Argeș pentru Muzeul fotbalului argeșean, și mă refer la tricoul de campion național. Acolo se găsesc mai multe obiecte pe care eu le-am cedat pentru istoria FC Argeș și mă refer la fanionul personalizat cu culorile celor două cluburi, schimbat cu Zoco, căpitanul lui Real Madrid.

„Am ţinut legătura cu Radu I şi cu Vasile Stan. Din păcate, Burtilă s-a prăpădit şi am rămas doar cu Vasile Stan”

# Cu cine ați mai ținut legătura de la FC Argeș?
– Cu toți colegii mei am ținut legătura, dar, din păcate, s-au dus foarte mulți dintre ei. În ultima perioadă, am ținut legătura des cu Constantin Radu I, zis Burtilă, și cu Vasile Stan. Dar, din păcate, Burtilă s-a prăpădit și am rămas doar cu Vasile Stan. În rest, foarte rar mai vorbesc cu Radu Troi și cu Marcel Pigulea. Fiecare are activitatea lui și probabil că se ocupă mai mult de ei la vârsta asta.
# Ce ar trebui să facă alb-violeții ca să ajungă la o performanță așa cum ați atins-o dvs la FC Argeș?
– Antrenorilor, conducerii şi jucătorilor FC Argeș le transmit că sunt alături de ei la fiecare meci și să nu uite că au fost două generații de jucători, și anume campionii din 1972 și 1979, când s-au câștigat cele două campionate. Să nu uite lucrul acesta și să știe că au o obligație morală față de culorile clubului, să se autoperfecționeze și să scoată rezultate cât mai bune. Dacă este posibil, să se înscrie în play-off sau chiar și mai sus.