Web Analytics
scris miercuri, 29.04.2026

Intervenție de nota 10 la Pitești! Polițiștii locali au ajutat o tânără aflată în criză epileptică

Miercuri, 29 aprilie, în jurul orei 13:30, o patrulă a Poliției Locale Pitești, din cadrul Serviciului Ordine Publică, a intervenit prompt în zona pasajului Magnolia, unde o tânără în vârstă de aproximativ 22–23 de ani, căzută la pământ, se afla în plină criză epileptică.

Polițiștii locali piteșteni au acționat imediat, acordând primul ajutor și solicitând, concomitent, intervenția unui echipaj medical prin apel la numărul unic de urgență 112.

Potrivit unui comunicat al Poliției Locale Pitești, ambulanța a ajuns în scurt timp la fața locului, iar tânăra a fost transportată la spital pentru investigații medicale și tratament de specialitate.

Prin profesionalismul și promptitudinea de care au dat dovadă, polițiștii locali au contribuit la gestionarea rapidă a situației și la acordarea sprijinului necesar persoanei aflate în dificultate. Felicitări!

Citește și: Pensionarii din Argeș pot ridica biletele de tratament până în data de 8 mai

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită