Web Analytics
scris miercuri, 06.04.2016

Interceptări telefonice într-un dosar de sex cu o minoră

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș l-au trimis în judecată în această lună pe Andrei Argeșanu, fapta de care este acuzat, cu numeroase probe, fiind aceea de influențare a declarațiilor.
Totul a început de la două plângeri depuse la Poliția Costești de minora S.G. şi de mama acesteia în august și noiembrie 2014. Argeșanu a fost acuzat că a întreținut relații sexuale cu minora și că ulterior a amenințat-o cu acte de violență și a lipsit-o de libertate în mod ilegal.
Andrei Argeșanu a fost prieten cu minora aproape un an, până în vara lui 2014, perioadă în care au și întreținut relații sexuale de comun acord. Numai că după ce fata s-a despărțit de el, Argeșanu s-a înfuriat, a luat-o cu forța de la un bar și, pe malul râului Dâmbovnic, a băgat-o în apă, amenințând că o omoară, deoarece vrea să se despartă de el. Ulterior, s-a calmat și i-a dat drumul fetei. Însă era prea târziu, aceasta depunând plângere. Aflând că este cercetat, Argeșanu a încercat să le facă atât pe minoră, cât și pe bunica acesteia, să își schimbe declarațiile în fața instanței. Procurorii au avut mandat pentru interceptări telefonice ale convorbirilor purtate de Argeșanu cu victimă și membrii familiei ei, iar acestea s-au constituit apoi în probe clare ale acuzării.
Audiate de procurori, minora și bunica ei au recunoscut că primeau bani pentru a-și schimba declarațiile. Conform rechizitoriului, acestea „primeau sume între 500-1500 lei după fiecare termen”. D.G.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Bătălia pentru funcţia de prefect

A început și e care pe care. Pentru PSD și Ion Mînzînă e vital ca uleiul pentru candelă să elimine ultima redută pe care o mai dețin liberalii în...

Din ediția tipărită