Prin rechizitoriul DIICOT Pitești, întocmit de procurorul Mihaela Olaru, dosarul salonului de masaj erotic ”Habibi Salon” a fost trimis în judecată, iar primul termen pentru proces a fost fixat pentru 17 septembrie. E o premieră pentru județul Argeș trimiterea în judecată, ca inculpat, a unei persoane juridice, în cazul de față societatea comercială Hot Jasmine Masaj SRL. De altfel, și cele două femei administrator ale societății au fost inculpate în procesul penal, e vorba de Nicoleta-Cătălina Monea și Claudia Barbu, care vor fi judecate pentru trafic de persoane minore. Acest dosar este disjuns dintr-un altul mai complex, de corupție, de aceea trebuie spus că la descoperirea cuibului de prostituție s-a ajuns în urma unui control inopinat făcut de ITM Argeș la SC Hot Jasmine Masaj SRL. Și tocmai rezultatele acestui control al inspectorilor de la protecția muncii i-au determinat pe lucrătorii de la Crimă Organizată, care au intuit că salonul de masaj nu este decât un paravan pentru o amplă rețea de prostituție, să realizeze un flagrant cu ajutorul unor investigatori sub acoperire. Nu doar flagrantul, ci și interceptările telefonice ale conversațiilor purtate de cele două matroane, atât între ele, cât și cu angajatele minore, au completat probatoriul procurorilor. Redăm în continuare cele mai relevante fragmente din conținutul acestui rechizitoriu care a destructurat rețeaua organizată în spatele ”Habibi Salon” și care a funcționat în zona de Nord a Piteștiului, în vecinătatea Cinema Lumina, în locația fostului hotel Marian Oil. Subtitlurile aparțin redacției.
Flagrant, la pensiunea ”La doctorul”
La data de 10.05.2012, ora 1.15, în locația „La Doctorul” din Albeștii de Argeș, în două camere de hotel, au fost aduse patru tinere, printre care și o minoră, însoțite de inculpata Monea Nicoleta-Cătălina (una dintre patroane, n.red) și transportate de Dumitrache Marius (taximetrist la firma PIC, n. red). Toți au fost surprinși în flagrant, urmare a activității investigatorilor sub acoperire. Cităm din rechizitoriu: ”Minora surprinsă în flagrant, în camera unuia dintre investigatorii sub acoperire, se numește Stroe Teodora-Cristiana, iar cealaltă tânără, surprinsă în flagrant, este majora Voicu Elena-Raluca. Au fost surprinse efectuând activități de masaj erotic și intenționau să întrețină raporturi sexuale. La percheziția corporală efectuată asupra inculpatei Monea Nicoleta-Cătălina s-au găsit bancnotele (în suma totală de 850 lei) date de către investigatori inculpatei pentru serviciile sexuale prestate de cele două tinere, iar asupra inculpatului Dumitrache Marius, la percheziția autoturismului condus de el, a fost găsită suma de 126 lei (din care 100 lei reprezentând contravaloarea transportului), bancnotele având aceleași serii cu cele prevăzute în procesul verbal încheiat de organele de poliție – bancnotele fiind cele date de investigatorii sub acoperire. La percheziția domiciliară de la sediul SC HOT JASMINE MASAJ SRL s-au găsit 4243 lei, 325 euro și 150 dolari. Din actele de urmărire penală administrate în cauză a rezultat că inculpatele Barbu Claudia și Monea Nicoleta-Cătălina, ambele asociate și administratori ai SC HOT JASMINE MASAJ SRL, având ca punct de lucru un salon de masaj erotic, au exploatat sexual prin mai multe modalități ce intră în conținutul constitutiv complex al infracțiunii de trafic de persoane, pe victimele minore Stroe Teodora-Cristina, Răducanu Andreea-Ionela, Manda Petruța-Roxana și Chiriță Denisa-Filofteia, obținând în acest fel beneficii materiale. În cauză s-au efectuat interceptări și înregistrări ale convorbirilor telefonice dintre Monea Nicoleta-Cătălina și Barbu Claudia, precum și între acestea și victimele lor minore. De asemenea, în cauză au fost audiați martori, iar din declarațiile acestora a rezultat cu prisosință faptul că inculpatele au fost cele care, în majoritatea cazurilor, au negociat cu clienții nu numai contravaloarea masajului erotic, ci și întreținerea de raporturi sexuale de către victimele minore”.
Minorele lucrau între 8 seara și 8 dimineața
Deși în contractele individuale de muncă se specifica faptul că programul de lucru zilnic al minorelor era stabilit la două ore pe zi, în realitate, acestea lucrau de la ora 20,00 până la ora 8,00 dimineața, sub acest aspect, inculpatele încălcând legislația muncii din toate punctele de vedere, respectiv atât sub aspectul duratei, cât și al timpului de lucru. Cităm din nou din concluziile procurorului Mihaela Olaru de la DIICOT: ”Potrivit legislației muncii, în cazul salariatului minor, norma întreagă este de 6 ore pe zi și de 30 de ore pe săptămână, iar HG 600/2007, art. 12 statuează în mod expres că tinerii nu pot practica muncă de noapte. Inculpatele Monea Nicoleta-Cătălina și Barbu Claudia, pentru a evita eventualele consecințe de natură juridică pe care le-ar fi produs un control inopinat, pe timp de noapte, din partea instituțiilor abilitate, le-au cerut minorelor să dea o declarație pe proprie răspundere că nu vor întreține relații sexuale cu clienții, totodată le-au găzduit pe acestea în incinta salonului de masaj erotic, pentru a justifica în acest fel prezența permanentă a acestora în salon, mai ales că activitățile de masaj erotic se desfășurau în mod preponderent noaptea.”
Discuţii între cele două matroane: ”Aia nouă a fost singura care a tras, a intrat pe bandă”
Redăm în continuare un fragment relevant din interceptarea unei discuții telefonice între cele două patroane, Monea Nicoleta-Cătălina și Barbu Claudia:
„Monea Nicoleta-Cătălina: …te-am sunat să-ți spun, cred că Roxana, aia veche (minora Manda Petruța Roxana) pleacă. Și să știi că eu nu mă mai rog de ea. Pentru că aseară mi-a refuzat toți clienții… că îi e rău, domne, că a băut și că îi e rău. Deci, n-a vrut să plece la Cetate (restaurant pensiune din orașul Ștefănești) la francezi, am trimis-o pe Mariana. Mi-a spus că pot să mă supăr, pot să nu mă supăr, n-o interesează. Că ei îi e rău și nu mai coboară. La ora 04,00. La șapte fără zece, când am sunat-o că erau trei clienți jos, …deci au fost clienți până la 08,00 dimineață. Și pe lângă, că am făcut decât nouă masaje, am pierdut cred că cinșpe clienți. Că n-a avut niciuna nicio tragere de inimă …decât Roxana, aia nouă, a tras, aia a fost singura care a tras, aia a intrat pe bandă.”
”A fost chemare la Metropol, dar nu s-au înțeles la bani”
Altă convorbire telefonică între Monea Nicoleta-Cătălina și Barbu Claudia:
„Monea Nicoleta-Cătălina: A fost chemare la Metropol, la fel ăia nu s-au înțeles la bani, s-au întors înapoi la opt de dimineață. Au fost mulți. Știi cât s-a pierdut? Foarte mulți clienți. Deci foarte, foarte mulți clienți. Și am fost decât noi singurii cu Ovidiu (referindu-se la alt salon de masaj din Pitești) …Și Ovidiu a avut decât două fete, azi-noapte. Mi-a spus Marius (taximetristul de la PIC).”
”Nu puteam să refuz nici francezul, e ăla care sună în fiecare noapte”
Altă convorbire telefonică, tot între Monea Nicoleta-Cătălina și Barbu Claudia:
„Monea Nicoleta-Cătălina: Și nu puteam să refuz nici francezul, Claudio, pentru că era francezul care sună în fiecare noapte …înțelegi? Așa, până la urmă, de ce? Un milion, fată, cât ne rămânea nouă, l-ai luat fată, da, îl apucăm mereu, în fiecare noapte, ai văzut că se merge la Cetate.”
În fișa postului, minorele erau trecute maseuze
Cu toate că minorele erau angajate, potrivit fișei postului, în calitate de maseuze, în realitate acestea efectuau clienților de sex masculin masaj erotic, care se realiza potrivit declarațiilor părților vătămate minore, cât și ale martorelor, prin atingerea repetată a corpului clientului cu corpul maseuzei, ambii fiind dezbrăcați. Cităm din rechizitoriu: ”În nomenclatorul de meserii nu se regăsește acest tip de activitate sub o anumită titulatură – obiectul de activitate al societății (Hot Jasmine Masaj) potrivit CAEN 9604 a fost intitulat generic „activități de întreținere corporală”, fără a se preciza în ce constă aceste activități. În afara masajului erotic, minorele erau încurajate să întrețină raporturi sexuale cu clienții pentru ca, în acest fel, să nu mai solicite contravaloarea comisionului ce le-ar fi revenit din suma pe care clienții o plăteau efectiv pentru masajul erotic pe care-l solicitau. În acest fel, societatea comercială avea de câștigat de pe urma minorelor care prestau activitate sexuală, întrucât minorele, întreținând raporturi sexuale cu clienții, nu mai erau plătite pentru masajul erotic, iar pe de altă parte sporea numărul clienților doritori de servicii sexuale.” Procurorul mai consemnează că unii clienți erau în stare avansată de ebrietate și aveau porniri violente, iar minorele erau neînsoțite în diverse locații, expunându-se la riscuri mari.
Patroana răspundea personal clienţilor la telefon: ”Finalizarea se face prin tehnici de masaj, la două milioane o oră întreagă”
„Deși în declarațiile lor inculpatele Monea Nicoleta-Cătălina și Barbu Claudia au negat că ar fi avut cunoștință de faptul că angajatele întrețineau cu clienții raporturi sexuale, reiese clar din conținutul discuțiilor telefonice purtate între inculpate, precum și între inculpate și minore, că acest lucru se făcea cu acordul lor.”
Redare din conținutul unei convorbiri telefonice între Monea Nicoleta-Cătălina și un client:
„Monea Nicoleta-Cătălina: Habibi Masaj, bună seara.
Client: Spuneți-mi și mie, cât mă costă un masaj la dv.?
Monea Nicoleta-Cătălina: Avem prețuri începând de la un milion și jumătate, jumătate de oră masaj de relaxare, următoarea jumătate de oră masaj erotic cu o singură finalizare, maseuza este nud, finalizarea se face prin tehnici de masaj, la două milioane o oră întreagă…”
La data de 10.04.2012, ora 16.38, discuție între Monea Nicoleta-Cătălina și un bărbat rămas neidentificat:
„Monea Nicoleta-Cătălina: Ce faci, Mariane …am și eu o întrebare la tine, de fapt o rugăminte… încearcă să mai faci și tu rost de niște clienți lui Lavinia.
Marian: Eu încerc să vă aduc 2 – 3 clienți să întrețină relații sexuale. …eu vorbesc cu ăia dacă e, le spun să nu-i dea ei niciun ban (referindu-se la Lavinia) să-ți dea ție.”
Altă discuție telefonică, între Monea Nicoleta-Cătălina și minora Manda Petruța-Roxana:
„Monea Nicoleta-Cătălina: Păi, dă-mi să vorbesc eu cu el (referindu-se la client) că eu m-am înțeles cu el la două milioane jumate cu masajul.
Manda Petruța-Roxana: Nu, a zis că el nu mai dă bani pentru raport sexual, că a dat două milioane jumate pentru masaj, mai dă două și pentru raport sexual? …a zis că dă un milion jumate să facă sex oral, anal și normal.
Monea Nicoleta-Cătălina: Trebuia să mi-l dai mie la telefon să încerc eu să vorbesc cu el…”
O minoră a fost exploatată sexual, deși avea probleme de sănătate
Discuție telefonică între Monea Nicoleta-Cătălina și Barbu Claudia, la 24.11.2011, ora 13.39, referitor la minora Stroe Teodora: „vezi că Teo n-are voie să se ducă la Ramada pentru că ăia de la Ramada au știut de la început că pe Teo o cheamă Stroe Teo Cristina și au știut de la început că e pe buletin fals.”
Deși minora Stroe Teodora-Cătălina avea reale probleme de sănătate, iar inculpatele știau asta, au tratat-o cu dispreț exploatând-o sexual. Mai trebuie spus că anunțurile care promovau salonul de masaj erau publicate în ziarele locale, dar cele două patroane, Monea Nicoleta-Cătălina și Barbu Claudia, răspândeau pliante și cărți de vizită și în diverse hoteluri de pe raza municipiului Pitești, activitate care, din punctul de vedere al parchetului, este ilegală. În ceea ce-l privește pe taximetristul de la firma PIC, Marius Dumitrache, dar și pe cei doi curieri din Pitești, Alexandru-Vladimir Râpeanu de la hotel Ramada și Valentin Porcoi de la hotel Yaki, toți au primit soluție de scoatere de sub urmărire penală.
Trei minore au dat declaraţii complete
Declarația minorei Manda Petruța-Roxana
A lucrat la salonul de masaj din martie 2012, până în 18.04.2012. A declarat că, de când s-a angajat, Monea Nicoleta-Cătălina i-a arătat cum trebuie efectuat masajul, adică prin atingerea corpului clientului cu corpul său, minora fiind dezbrăcată complet de haine. A mai declarat că, în general, pentru masajul erotic clienții plăteau suma de 200 lei, din care fiecărei angajate îi revenea un comision fix de 50 lei. Cei care doreau și raporturi sexuale plăteau cel puțin 150 lei pentru un raport sexual, însă în cele mai multe cazuri tarifele pentru raport sexual erau peste 200 lei. Întotdeauna clientul era obligat să plătească contravaloarea masajului erotic, chiar dacă solicita și raport sexual. Minora a mai declarat că a întreținut de mai multe ori relații sexuale cu clienții, atât la salon cât și în afara acestuia, respectiv la locațiile unde o solicitau clienții și unde era trimisă de Monea Nicoleta-Cătălina și Barbu Claudia, respectiv la Montan Star, la Hotel Yaki. În toată perioada cât a lucrat a avut în medie doi clienți pe noapte, ceea ce înseamnă că în toată perioada în care a desfășurat activități de masaj erotic la salon, Manda Petruța-Roxana avea de primit un comision total de 5600 lei, pe care societatea comercială și l-a însușit. Minora a mai declarat că circa o lună a locuit chiar în incinta salonului de masaj erotic, programul său de lucru la salon fiind de la ora 20 până la 8 dimineața. Iar când la salon veneau mai mulți clienți, Monea Nicoleta-Cătălina și Barbu Claudia o trezeau pentru a prelua din clienți.
Declarația minorei Răducanu Andreea-Ionela
În septembrie 2011, fiind elevă la Liceul Economic „Maria Teiuleanu”, în clasa a XII-a și locuind în gazdă în Pitești, a hotărât să se angajeze la salonul de masaj erotic care, la acea vreme, se numea „Amour”. Aflase despre acesta de la un prieten de-al său care era prieten cu Monea Nicoleta-Cătălina și cu Barbu Claudia. Minora Răducanu Andreea-Ionela a declarat că, în perioada cât a lucrat la salon, a fost selectată de mai multe ori de Monea Nicoleta-Cătălina și Barbu Claudia să se deplaseze în afara salonului, la hotel sau la domiciliul clientului, deplasările făcându-le cu taxiul condus de Dumitrache Marius, precum și cu alți prieteni de-ai angajatorilor.
Declarația minorei Stroe Teodora-Cristina
A lucrat la salon din noiembrie 2011. Ea a precizat că se practicau patru variante de masaj erotic, prețul fiind cuprins între 150 – 450 lei, iar raportul sexual costa între 150 – 800 lei. Aceasta a mai declarat că, în ceea ce o privește, a practicat atât masaj erotic, cât și raport sexual cu clienții, atât în cadrul salonului, cât și în locațiile unde era trimisă de Monea Nicoleta-Cătălina și Barbu Claudia. În ceea ce o privește, avea o medie de 3 clienți pe zi. Minora Chiriță Denisa-Filofteia nu a putut fi audiată, fiind plecată din țară.
Material realizat de Adriana Gândilă
0 Comentarii