Ceea ce s-a întâmplat în satul Crucișoara, comuna Cocu, acolo unde preotul paroh Adrian Hari Irimescu a scos morții dintr-un cavou și i-a pus peste alți morți din cimitir, fără să anunțe familiile decedaților, s-a întâmplat și la Micești. Ne-a spus-o un enoriaș care ne-a transmis un mesaj la redacție.
Alin Vereș (foto) afirmă că a fost plecat din țară în timpul sărbătorilor de iarnă, la nașii din Italia, și că, atunci când s-a întors, a aflat că preotul din sat îi scosese tatăl mort din mormânt, pentru că groparii au încurcat locurile de veci atunci când au vrut să îngroape o femeie. Nu a anunțat, însă, familia, care a făcut plângere la Poliție. Preotul ar fi spus că a pus osemintele la loc, însă bărbatul nu mai are certitudinea că, atunci când merge să îi aprindă o lumânare tatălui, acesta mai este îngropat acolo sau nu.
„Mi-a spus mama că a venit poliția, a pus o bandă acolo la cimitir și a făcut niște poze. Popa i-a zis să facă niște colaci să îi dea de pomană și a recunoscut în fața mamei că a greșit, că a trimis groparii într-o parte și ei au dezgropat în altă parte. S-au dus mama și fratele meu la Poliție și polițiștii au venit la cimitir la Micești. Mi-a povestit fratele meu ce a constatat el de Crăciun. L-a anunțat un vecin, dar fapta se întâmplase cu patru luni înainte. Atunci a avut loc înmormântarea unei vecine care are locul apropiat de al nostru și groparii au scos oasele pe care le-au găsit în mormânt. Eu nu am fost în țară, eram plecat în Italia, la nașii noștri, să luăm moțul fetiței. Mi-a spus mama ce s-a întâmplat. Fratele a observat de Crăciun, atunci când s-a dus să ducă o coroană de brad, lumânări, și a văzut pământul răvășit, strâns în grămadă, crucea din ciment aplecată, rama de la mormânt spartă. Preotul a recunoscut că a greșit.
A greșit, dar de ce nu ne-a anunțat de atâtea luni de zile, trebuia să aflăm de la vecini? Tatăl meu a murit în aprilie 2013, dar în mormânt mai erau și sora mea, Monica Ionela, și mamaia, Rizea Constanța. Nici nu știu ce oseminte au scos mai exact. Nu știu ce a declarat popa la Poliție. El zice că le-a pus într-un sac, le-a udat cu vin și le-a pus înapoi în groapă. A pus groparii să astupe din nou groapa aia la noi și a băgat-o pe femeia aia unde trebuia, în locul de veci aparținând familiei ei. Nu avem de unde să știm. Am fost în cimitir în urmă cu două săptămânim să aprind lumânări. Nu știu la căpătâiul cui am pus lumânări. Am vrea să credem că la morții noștri. Am vrea ca Poliția să ne dea și nouă un răspuns, să ne spună ce s-a întâmplat. Am vrea ca ce am pățit noi alții să nu mai pățească”.
Citește și Parohia „Târgu Dealului” a făcut plângere la Parchet că i-au dispărut 267 de arbori din proprietate
Da,auziți bai ăștia de la jurnalul distinsa doamna și Grigore alalatu,când sau descoperit niște oseminte de la cimitirul Bisericii sf nicolae din pitesti ,borfași pendiuc a promis ca pe acel loc va face un fel de lacra iluminata ptva deveni un loc de pelerinaj ,între timp a mai dărâmat si gara veche pitesti ,monument istoric de patrimoniu ,nu am văzut ca va legat de acest subiect ,oasele au fost depozitate în subsolul Muzeului judetean în saci și după aruncate ipocritilor în afara da va luați de uni de alți de axinte cu fosta închisoare a deținuților ca dacă nu o lua el se alegea prafu și de alți nu faceți decât denigrari calomni dacă nu erau bani de la consiliu județean și primărie borfasilor și jurnaliști corupți, erați cu foame mare,nu ,vedeți sa nu va duceti după pendiuc ,Nicolescu la Rahova sau colibasi ..