Web Analytics

articol scris luni, 06 aprilie 2026

Menajera medicului anestezist ucis şi incendiat în propria casă, principalul suspect

Menajera renumitului medic anestezist Cristian Staicu, în vârstă de 72 de ani, a fost reținută la patru zile după ce acesta a fost găsit ucis și incendiat în locuința sa din București. Deși autorul a încercat să distrugă dovezile prin incendierea apartamentului, anchetatorii au recuperat probe cheie și nu exclud existența unui complice, investigând posibile motive financiare sau personale.

Încă de la primele ore ale dimineții, mascații au descins la locuința femeii de 40 de ani. Procurorii au ajuns acolo după ce au pus cap la cap probele din dosarul deschis după moartea medicului anestezist. Dacă în fața jurnaliștilor, suspecta a refuzat să facă declarații, în fața anchetatorilor, a fost mult mai deschisă.

Citește și: Mașină de poliție în flăcări pe un bulevard din Iași

Polițiștii au format un cerc de suspecți din toți cei care au trecut, în ultima perioadă, pragul medicului. Printre ei și femeia în vârstă de 40 de ani, care lucra pentru acesta ca menajeră.

Deși relația dintre cei doi ar fi presupus vizite frecvente, foarte puțini vecini spun că o recunosc pe femeie. Bărbatul a fost înjunghiat în bucătărie, unde, spun ofiţerii de la Serviciul Omoruri, ar fi fost luat prin surprindere de atac. Anchetatorii iau în calcul și alte motive care ar fi putut duce la crimă, dincolo de cele financiare.

Deși medicul primea foarte rar ospeți, apropiații spun că era o fire socială. Cristian Staicu avea 72 de ani și era un medic respectat, cu o carieră impresionantă. A lucrat la Spitalul Gomoiu, iar în ultimii 20 de ani a făcut parte din echipa Spitalului Lahovari. Cu trei zile înainte de tragedie își încheiase ultima gardă și își luase rămas-bun de la colegi.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Român condamnat în SUA după o fraudă de proporții. Sute de mii de dolari furați din ajutoarele alimentare ale persoanelor vulnerabile

Un cetățean român aflat ilegal în Statele Unite a fost condamnat la peste trei ani de închisoare într-un dosar de […] Citește!

Noapte de coșmar la Moscova: Ucraina a lansat unul dintre cele mai ample atacuri cu drone asupra capitalei Rusiei

Capitala Rusiei a trecut printr-o nouă noapte tensionată, după ce autoritățile de la Moscova au anunțat un atac masiv cu […] Citește!

Schimbare fără precedent în zona euro: bancnote cu design nou și tehnologii anti-falsificare. O bancnotă dispare definitiv

Moneda unică europeană se pregătește pentru cea mai amplă transformare de la introducerea sa. Banca Centrală Europeană lucrează la o […] Citește!

Tom Cruise, Robbie Williams și Jennifer Hudson, printre vedetele confirmate la ceremonia de închidere a Cupei Mondiale

FIFA a dezvăluit primele detalii despre spectacolul care va preceda finala Cupei Mondiale 2026, iar organizatorii promit unul dintre cele […] Citește!

Washingtonul reactivează blocada maritimă împotriva Iranului. Noi atacuri militare și tensiuni tot mai mari în Strâmtoarea Ormuz

Conflictul dintre Statele Unite și Iran intră într-o nouă fază de escaladare. Administrația americană a decis să reintroducă blocada asupra […] Citește!

Franța spune adio Cupei Mondiale! A fost îngenuncheată de Spania chiar de Ziua Națională

Naționala Spaniei și-a asigurat un loc în finala Cupei Mondiale 2026, după o victorie clară, scor 2-0, în fața Franței, […] Citește!

Denis Drăguș renunță la o avere pentru a semna cu FCSB!

Denis Drăguș (27 de ani) este dispus să facă un sacrificiu financiar important pentru a-și încheia socotelile cu Trabzonspor și […] Citește!

Takayuki Seto a ajuns la Aro Câmpulung

Takayuki Seto nu mai continuă cu FC Argeș, echipă pentru care a evoluat în ultimii doi ani și care nu […] Citește!

Stadionul „fierbe“! Câți suporteri sunt așteptați la duelul Universitatea Craiova – ML Vitebsk

Universitatea Craiova este la un pas să transforme returul cu ML Vitebsk într-o adevărată sărbătoare a fotbalului. După victoria categorică […] Citește!

Ce cadou special a primit Nadia Comăneci de la Kylian Mbappe și Jude Bellingham

Nadia Comăneci (64 de ani) a atras toate privirile la Campionatul Mondial de fotbal din Statele Unite ale Americii, Canada […] Citește!

Premieră în medicină: Doi roboți umanoizi au participat la o operație pe un pacient viu

Chirurgia asistată de roboți a atins un nou prag tehnologic, după ce doi roboți umanoizi au participat, în premieră mondială, […] Citește!

O înghețată vândută la Lidl, retrasă de urgență. ANSVSA anunță un posibil risc pentru consumatori

Un sortiment de înghețată comercializat în magazinele Lidl din România a fost retras de pe piață, după ce s-a constatat […] Citește!

Omul săptămânii

Adrian Burcea

Opinie

delacroix-liberatate

14 Iulie – Bastilia cucerită de popor. Mituri demontate și secretele nopții care a resetat istoria lumii

Din ediția tipărită

Rectorul Mihnea Costoiu, atac la politicienii fără carte. „Lumea se schimbă și e dominată de prostie”

Rectorul Universității Politehnica București i-a atacat dur pe politicienii fără carte, care conduc astăzi țara. Studiile înalte au ajuns să […] Citește!

Singurul oncolog de la Câmpulng şi-a luat normă întreagă la Spitalul „Sf. Nicolae” din Piteşti

După ce că Spitalul Municipal Câmpulung are deficit de medici la Cardiologie și Urologie, iar Dermatologia a fost deființată, aceeași […] Citește!

Dublă măsură la Primăria Câmpulung. Arhivistul, pus să întocmească rapoarte lunare de activitate, ceilalţi – excluşi de la o asemenea obligaţie

A fost întocmit și aprobat un nou regulament de organizare și funcționare a aparatului de specialitate al primarului Câmpulungului, un […] Citește!

Foto-pamflete

Lasconi şi-a luat al treilea consilier personal! O stilistă care locuieşte pe aceeaşi stradă cu ea

S-a completat echipa de consilieri personali ai primăriței Elena Lasconi, după ce au intrat pe posturi un fost angajat al […] Citește!

De la accident cu material nuclear, în birou cu Lasconi! A mai trecut un prefect prin Câmpulung

Dacă Radu Perianu și-a găsit pe vremuri timp să explice câmpulungenilor ce e cu închiderea bulevardului, iar Ioana Făcăleață a […] Citește!

Foto-pamflete

Negul apărut din jegul politicianului Cap de Porc

Negul din zona inghinală a politicianului argeșean supranumit Cap de Porc, apărut din cauza jegului permanent existent în creierul acestuia, […] Citește!

Mihai Claudiu Covaliu, Doctor Honoris Causa al Universității Politehnica București – Centrul Universitar Pitești. Mesajul primarului Gentea

În cadrul unei ceremoniii de ținută, Mihai Claudiu Covaliu, președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, a primit titlul academic de […] Citește!

Veterinarul Vişinescu s-a războit cu Agenţia Zonei Montane pentru salariu! După două runde de procese, mai are doar un recurs

Ionel Vișinescu, cunoscutul medic veterinar argeșean și consilier superior în cadrul Agenției Naționale a Zonei Montane, după ce a fost […] Citește!