Opţiunea pentru cumpărături va fi eliminată din aplicaţia Instagram, iar în locul acesteia va fi introdusă o altă funcţie. Inițial, Instagram a introdus secţiunea de cumpărături pentru a le permite utilizatorilor să cumpere produsele pe care le văd în fotografii și în videoclipuri. În prezent, Instagram a decis să renunţe la secţiunea Shopping şi să reintroducă butonul pentru compunerea postărilor noi.
Citește și: Taloane de pensie, tipărite greșit. Sute de mii de pensionari vor primi bani mai puțini
Această decizie are la bază o nouă strategie de monetizare, din care vor lipsi, după cum anunţă Instagram, funcţiile de shopping electronic. De asemenea, bara de butoane din partea de jos a ecranului va fi reorganizată, fiind introdus, în locul butonului pentru Shopping, butonul de Reels. În centrul barei şi în locul în care se află acum butonul Reels va fi introdus butonul pentru compunerea postărilor noi. Instagram a anunţat că utilizatorii vor putea să vadă noua interfaţă undeva în cursul lunii februarie.
0 Comentarii