Web Analytics

Înmormântarea Reginei Elisabeta va avea loc peste 10 zile, la Westminster

de | 9.09.2022 09:27 | Actualitate, Home

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a murit joi după-amiază, înconjurată de familie, la domeniul regal din Balmoral, în Scoția. A fost al 40-lea monarh al coroanei Angliei, de la William Cuceritorul încoace, și monarhul cu cea mai lungă domnie pe tronul Marii Britanii. Înmormântarea Reginei va avea loc peste 10 zile, la Westminster.
Elizabeta a II-a a domnit timp de peste 70 de ani, decenii de-a lungul cărora Regatul Unit și lumea au trecut prin urmările celui de-al Doilea Război Mondial, prin Războiul Rece, dar și prin căderea Uniunii Sovietice.

Citește și: Prințul Charles este noul rege al Marii Britanii. El va fi proclamat oficial în cel mult 24 de ore


Azi, sicriul Reginei Elisabeta va fi depus la Catedrala din Edinburgh, unde va rămâne timp de 24 de ore, pentru ca supușii scoțieni ai Casei Regale să-i aducă un ultim omagiu. Apoi, trupul Reginei va fi transportat cu un tren regal la gara centrală a Londrei. Procesiunea sicriului de la Palatul Buckingham la Catedrala Westminster va avea loc trei zile mai târziu.
Sicriul va fi așezat pe un catafalc în mijlocul catedralei, care va fi deschisă publicului 23 de ore pe zi. Înmormântarea în sine va avea loc peste 10 zile, la Westminster.

Articol scris de Simion Cristina

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole