O personalitate de frunte a exilului nostru, pe cât de importantă, pe atât de puţin cunoscută astăzi în România, care şi-a dăruit energia şi talentul pentru impunerea valorilor româneşti autentice, a fost Aurel Răuţă. Prin data naşterii sale, el aparţine strălucitei generaţii interbelice, secerată la jumătatea drumului de un destin potrivnic. Sub tăvălugul istoriei, o parte a acestei generaţii a fost nevoită să suporte aici, în ţară, silniciile unei existenţe în afara normalităţii. Printre cei care au fost nevoiţi să urmeze calea aspră a despărţirii forţate de ţara lor s-a numărat şi Aurel Răuţă.
A fost asistent al marelui profesor Gh. Ionescu-Siseşti
Născut în Câmpulung Muscel, la 12 februarie 1912, Aurel Răuţă absolvă în 1930 cursurile Liceului „Dinicu Golescu”, după care urmează Institutul Agronomic din Bucureşti, ieşind inginer agronom. La început lucrează la Institutul de Cercetări Agronomice şi devine asistent al marelui profesor Gh. Ionescu-Siseşti. Director de personal în Ministerul Agriculturii, apoi consilier la Institutul Naţional al Cooperaţiei, Aurel Răuţă părăseşte pentru totdeauna România în tulburele an 1941. Se stabileşte o perioadă în Germania, unde trece un doctorat la Dahlem Institut. Între 1942 şi 1944 stă în Italia, iar de aici pleacă în Spania, ţară în care a rămas definitiv. Aici, învăţând spaniola, îşi ia licenţa în litere şi este profesor de filologie romanică la Universitatea din Salamanca până la sfârşitul carierei. Încă din primii ani ai exilului, activitatea profesorului este una dintre cele mai prodigioase. Abia sosit în Spania, redactează şi publică un manual de mare utilitate pentru lumea hispanică, „Gramatica rumana” (1947), carte care va cunoaşte trei ediţii. De numele şi strădaniile lui se leagă înfiinţarea Asociaţiei Hispano-Române din Salamanca, unde apar numeroase cărţi, atât în limba spaniolă, contribuind la cunoaşterea în Occident a unor valoroase opere româneşti, cât şi în limba română, pentru folosul conaţionalilor din afara hotarelor ţării. La editura acestei asociaţii profesorul publică în 1950 o ediţie critică (prima din exil) a poeziilor lui Mihai Eminescu şi traducerea în limba spaniolă a unor piese ale lui I.L. Caragiale. Tot aici văd lumina tiparului „Dicţionarul spaniol-român” şi volumul intitulat „Antologia poeziei populare româneşti”, în care Luis Cortes şi Aurel Răuţă prezintă în original şi în traducere spaniolă poezii din tezaurul folcloric românesc.
A contribuit la amplasarea statuii lui Mihai Eminescu în centrul Parisului
La seminarul de limbă română de la Universitatea din Salamanca, din iniţiativa lui Aurel Răuţă, ţin conferinţe scriitorul Vintilă Horia, laureat al prestigiosului Premiu Goncourt, şi lingvistul Eugen Coşeriu, Doctor Honoris Causa al multor universităţi din lume. În luna octombrie a anului 1966 profesorul organizează la aceeaşi universitate spaniolă cel de-al X-lea congres al Societăţii Academice Române cu tema ”Romanitate, hispanitate, românitate”, la care participă, printre alţii, Mircea Eliade, Ion Raţiu şi monseniorul Octavian Bârlea.
În anul 1983, tot din iniţiativa lui Aurel Răuţă, ia fiinţă Fundaţia Cultură Română din Madrid, care numără printre întemeitori pe Vintilă Horia, Radu Enescu, Alexandru Gregorian şi monseniorul Alexandru Mircea.
„Fundaţia” s-a dorit o replică la adresa mistificărilor făcute de propaganda regimului comunist din România. La sfârşitul aceluiaşi an, în luna decembrie, „Fundaţia” organizează la Paris un simpozion cu tema „Românii între Apus şi Răsărit”, iar în luna iulie 1984 o altă reuniune intitulată „Ortodoxia şi Apusul”. Centenarul lui Mihai Eminescu, organizat între 16 şi 18 iunie 1989 la Paris de către Fundaţia Culturală Română din Madrid, a fost momentul de vârf al carierei lui Aurel Răuţă. Acest simpozion, la care au participat nouă asociaţii româneşti ale diasporei, este considerat de scriitorul Vintilă Horia drept „cel mai important eveniment din viaţa exilului”.
Centenarul Mihai Eminescu, organizat prin strădania şi cu substanţialul aport financiar al lui Aurel Răuţă, a fost marcat de un act cu o mare valoare simbolică: amplasarea statuii lui Mihai Eminescu, o capodoperă a sculptorului Ion Vlad, lângă Biserica Românească din Paris. Statuia îl reprezintă pe poet ţinând în mână textul poeziei „Odă (în metru antic)”.
S-a preocupat întreaga viaţă, din exil, de soarta ţării sale
O ultimă mare înfăptuire pentru Aurel Răuţă este simpozionul de la Paris, din 20-23 mai 1994, cu tema ”Exilul românesc: identitate şi conştiinţă istorică”. Acest simpozion, organizat, în principal, de Fundaţia Culturală Română din Madrid şi Institutul Român din Freiburg (Germania), şi-a propus să evoce trăsăturile exilului românesc, realizările lui şi lupta pentru apărarea valorilor naţionale.
Printre participanţi s-au numărat: Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Pavel Chihaia, Alexandru Ciorănescu, Cicerone Poghirc, Sanda Stolojan, Theodor Cazaban, Antonia Constantinescu, L.M. Arcade, Nicolae Stroescu-Stânişoară, Bujor Nedelcovici, Ion Varlam, Matei Cazacu, Basarab Nicolescu, Ion Ioanid, George Banu, Camilian Demetrescu, Paul Barbăneagră şi alţii.
Pentru prima dată la un mare simpozion al exilului românesc au putut veni şi cei care au rămas în ţară în timpul regimului comunist şi au străbătut aici lungul drum al Golgotei. Printre ei, Corneliu Coposu, Doina Cornea, Alexandru Paleologu, Marcel Petrişor, Banu Rădulescu.
Profesorul Aurel Răuţă, generosul sponsor, cel care a prezidat dialogul, declara atunci, între altele: ”În această sesiune urmărim să găsim o punte de înţelegere între lumea din ţară şi noi, cei din exil. Am văzut, deja, că limbajul ne este comun, că problemele pe care ni le punem pentru a salva ţara de comunism ne sunt comune. Este un prim pas important ce face posibilă ulterior şi găsirea soluţiilor”.
Sunt cuvinte ce ar putea fi considerate ca emblematice pentru Aurel Răuţă, cel care s-a preocupat întreaga viaţă, din exil, cu înţelepciune şi răspundere, de soarta ţării sale. Simpozionul de la Paris a fost cântecul lui de lebădă. Se va stinge, un an mai târziu, la Madrid, în noaptea de 13 iunie 1995.
Sursa: „Câmpulung Muscel. Scrinul cu amintiri”, de Adrian Săvoiu
0 Comentarii