Web Analytics
scris joi, 20.03.2025

Informaticianul de la Stoeneşti, pe lista neagră a prefectului

Face ce face primarul comunei Stoenești și nu prea are noroc atunci când vine vorba de angajări. Au fost ceva probleme cu șoferul microbuzului școlar, altele pe alt post, acum a venit rândul încercării de a completa organigrama administrației locale cu un informatician pe funcție de analist programator.

Informaticianul de la Stoeneşti, pe lista neagră a prefectului

S-a organizat concurs la începutul acestui an, pe final de ianuarie s-a găsit și omul, pardon, doamna, doar că ulterior, nici nu trecuse o lună de la afișarea rezultatului final, Prefectura Argeș a intervenit. Și nu oricum, ci prin declanșarea a două procese în contencios administrativ.
Unul vizează anularea dispoziției primarului Ion Marin privind încadrarea pe funcție a câștigătoarei concursului, altul anularea unei dispoziții anterioare, din 14 ianuarie 2025, de constituire a comisiei de concurs.

Până se va pronunța instanța, va fi alt concurs. La doar câteva zile de la inițierea acțiunilor în justiție, Stoeneștiul a dat sfoară în țară că scoate la concurs un post de informatician. Pe 20 martie se va ști rezultatul, dacă între timp nu va interveni iar Prefectura, cu un alt prefect, și dacă administrația comunală nu va intenționa să mai organizeze un concurs, să angajeze trei informaticieni, Stoeneștiul devenind astfel Silicon Valley de Muscel.
(ELECTRO-CUTARE)

Citește și Un argeşean, în celulă cu Dincă, monstrul din Caracal. Ce i-a destăinuit criminalul

Citește și Şefa de la AFIR a declarat 320.000 lei cadouri de nuntă, iar fosta primăriţă de la Corbi nimic

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

PSD Argeş, între Crin şi Amin

Cum spuneam si acum o lună, ceva nu se leagă în PSD Argeș cu candidatura lui Crin Antonescu. Nu face deloc scânteie domnul candidat! Încă nu e...

Din ediția tipărită