Web Analytics

articol scris vineri, 31 iulie 2026

Incendiu devastator la Mănăstirea Bisericani: un bărbat a fost găsit carbonizat. Pompierii luptă cu flăcările

Un incendiu puternic a izbucnit vineri dimineață la Mănăstirea Bisericani, din județul Neamț. Flăcările au cuprins o clădire de aproximativ 400 de metri pătrați, în care se află spații de cazare, arhiva, cantina și zone de depozitare. Într-una dintre încăperile afectate a fost descoperită o persoană decedată.

Echipajele Detașamentului de pompieri Piatra-Neamț au fost mobilizate după izbucnirea incendiului și au intervenit pentru limitarea propagării focului.

Potrivit informațiilor transmise de ISU Neamț, incendiul s-a manifestat într-o clădire din cadrul complexului monahal, suprafața afectată fiind estimată la aproximativ 400 de metri pătrați.

Un bărbat, găsit mort într-o cameră

În timpul operațiunilor de intervenție, pompierii au descoperit într-una dintre camerele afectate de incendiu o persoană decedată.

Surse locale indică faptul că victima este un bărbat care desfășura activități gospodărești în cadrul complexului monahal. Acesta ar fi fost găsit carbonizat.

Identitatea victimei și împrejurările exacte în care s-a produs decesul urmează să fie stabilite de autorități.

Flăcările au cuprins o clădire cu mai multe funcțiuni

Imobilul afectat de incendiu nu era folosit doar pentru cazare. În interior se aflau arhiva mănăstirii, cantina, spații de depozitare și camere destinate cazării.

Din cauza configurației clădirii și a suprafeței afectate, intervenția pompierilor a necesitat mobilizarea mai multor echipaje.

ISU Neamț a anunțat că, în urma intervenției, incendiul a fost localizat, iar pompierii continuă operațiunile pentru lichidarea completă a focarelor.

La fața locului se desfășoară în continuare intervenția, urmând ca după stingerea incendiului să fie stabilite cauza probabilă a izbucnirii focului și împrejurările în care bărbatul și-a pierdut viața.

Citește și: S-au dat ca pâinea caldă! Banii pentru mașinile electrice din Rabla Auto 2026 s-au terminat în doar 10 zile

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cât va costa rovinieta. Taxa se scumpește de la 1 octombrie

Rovinieta intră într-un nou sistem de calcul de la 1 octombrie 2026, când prețul plătit de șoferi va depinde, pentru […] Citește!

Prețul benzinei a depășit pragul de 10 lei, în aceeași zi în care euro a doborât un nou record

Prețul benzinei standard a trecut peste pragul psihologic de 10 lei pe litru în rețeaua OMV, în urma unei majorări […] Citește!

Sorin Grindeanu îi cere lui Siegfried Mureşan să îşi anunţe demisia din Parlamentul European: Altfel, face doar un joc politic ieftin

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, îi cere miercuri lui Siegfried Mureşan să îşi anunţe demisia din Parlamentul European, el arătând că […] Citește!

10 arestări și 14 propuneri de arestare preventivă după descinderea poliției la cei implicați în violențele de la protestul ciobanilor din Piața Victoriei

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul București au anunțat că 10 persoane au fost arestate preventiv pentru violențele […] Citește!

Locuri de muncă vacante la nivel național și în rețeaua EURES

Potrivit datelor furnizate de agenţii economici privind locurile de muncă vacante, în evidenţele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă […] Citește!

Argeș. Expoziție de costume tradiționale românești

Sâmbătă, 19 septembrie 2026, La Muzeul Național „Brătianu” a avut loc vernisajul expoziției temporare „Mărturii etnografice”, unde, au fost expuse […] Citește!

Preot la biserica din Măţău, audiat ca martor-cheie în dosarul lui Călin Georgescu

E vorba de Ion Negoescu, fost ofițer DIPI, despre care Jurnalul de Argeș a dezvăluit încă din martie 2025 că […] Citește!

Brâul Maicii Domnului va fi adus pentru prima oară în Eparhia Argeşului şi Muscelului

În zilele de 5 și 6 octombrie 2026, pentru prima dată în Eparhia Argeșului și Muscelului, cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului […] Citește!

Eveniment de interes pe 24 septembrie, la Ramada Piteşti. Florina Vuţei, speaker la Caravana OFA despre leadership antreprenorial

Organizația Femeilor Antreprenor (OFA), în parteneriat cu Federația pentru Inovare și Competitivitate Sustenabilă în IMM-uri (FICSIMM) și ING Bank România, […] Citește!

S-a deschis SalvaDent, cea mai completă clinică stomatologică din Mioveni

Un lucru e cert și ne-am convins de asta! Mioveniul are cea mai completă clinică stomatologică din istoria orașului. SalvaDent […] Citește!

Deputat Tudor Ionescu: „Preţul energiei pune în pericol Dacia şi locurile de muncă din Argeş!”

În calitate de Deputat de Argeș, am datoria să vorbesc deschis despre un pericol care amenință direct județul nostru. Directorul […] Citește!

Senatorul Mihai Coteţ, dialog cu Ambasadorul Indiei în România

Senatorul PNL de Argeș, Mihai Coteț, s-a întâlnit, săptămâna trecută, cu Ambasadorul Indiei în România, E.S. Dr. Manoj Kumar Mohapatra.„Un […] Citește!

Omul săptămânii

Dr. Alexandru Goleșteanu

Opinie

Hai cu anticipatele!

Din ediția tipărită

Noaptea Cercetării Științifice, la Pitești, la Universitate

Vineri, 25 septembrie, la Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București - Centrul Universitar Pitești va avea loc „Noaptea […] Citește!

Continuă izolarea Câmpulungului! DN 73C va fi reabilitat doar între Curtea de Argeş şi Râmnicu Vâlcea

În această toamnă, continuă lucrările de reparații pe DN 73C, pe traseul cuprins între Câmpulung și Curtea de Argeș. În […] Citește!

Pitești. Prof. Ștefan Găitănaru a împlinit 75 de ani. Sărbătorit la facultate

Joi, 17 septembrie, la Facultatea de Teologie, Litere, Istorie și Arte din Pitești a fost sărbătorit, de ziua lui, domnul […] Citește!

Șefa Secției penale de la Curtea de Apel Piteşti a sesizat Curtea Constituțională

Pensionată în anul 2020 și reîncadrată ca judecător un an mai târziu, șefa Secției penale a Curții de Apel Pitești […] Citește!

Ursul ca ursul, dar cu berbecul ce-ați avut?

În urmă cu vreo două săptămâni, ursul a... lovit din nou comuna Cocu, unde a dat iama prin oile dintr-o […] Citește!

Zero pe linie! Consilierii din Câmpulung ridică mâna, dar nu propun

În acest an au fost adoptate de către Consiliul local Câmpulung aproape o sută cincizeci de hotărâri, aproape fără ratarea […] Citește!

Foto-pamflete

Bulevardul închis e deschis! Hotărârea de transformare a „Pardonului” în zonă pietonală încă nu a fost pusă în aplicare

A doua hotărâre de restricționare a circulației auto pe Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung are, deocamdată, soarta primeia. Adică are obiect, […] Citește!

Cinci urşi din pădurile Muscelului vor primi gulere cu GPS

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a dat undă verde capturării unui număr de cinci exemplare de urs brun din zona […] Citește!

Foto-pamflete