Web Analytics
scris joi, 09.03.2023

Incendii la Domnești, Mălureni, Recea, Suseni și Beleți-Negrești

În perioada 08.03.2023, ora 08:00 – 09.03.2023, ora 08:00, pompierii argeșeni au desfășurat 37 de misiuni pe teritoriul județului, iar cele mai semnificative dintre acestea au fost următoarele:

Incendii la Domnești, Mălureni, Recea, Suseni și Beleți-Negrești

Pompierii au intervenit, alături de un echipaj de la SVSU Domnești, cu patru autospeciale pentru stingerea incendiilor și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat, în cazul unui incendiu care s-a manifestat cu flacără deschisă la o locuință și o anexă a acesteia, precum și la vegetația uscată din apropierea lor, iar pe o altă proprietate la o construcție învecinată. Paramedicii SMURD au acordat îngrijiri medicale la două persoane de sex masculin, care s-au rănit la membrele superioare stângi, iar ulterior una dintre acestea a avut nevoie de transport la spital.

Totodată, pe parcursul zilei de ieri, pompierii au mai intervenit pentru localizarea și lichidarea a patru incendii în care au ars vegetație uscată, păpuriș și litieră de pădure. În urma acestor arderi necontrolate, a fost afectată o suprafață totală de teren de aproximativ 87.500 mp.

Citește și Programele ”Rabla Clasic” și ”Rabla Plus” încep pe 24 martie

Acestea s-au produs după cum urmează:

-localitatea Mălureni, a ars vegetația de pe aproximativ 2.000 mp;

-localitatea Recea, au ars aproximativ 30.000 mp de vegetație și păpuriș;

-localitatea Suseni, a ars vegetația de pe aproximativ 5.500 mp de teren;

-localitatea Beleți-Negrești, au ars aproximativ 20.000 mp de vegetație și aproximativ 30.000 mp de litieră de pădure.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *