Un american a devenit al doilea om din lume căruia i-a fost transplantată o inimă de porc. Intervenția chirurgicală s-a încheiat cu bine, iar pacientul după ce s-a trezit din operație deja face glume și râde. Următoarele săptămâni sunt însă critice. Mai ales că primul pacient care a trecut printr-o astfel de operație a trăit doar două luni după intervenție.
Citește și: Fostul șef al ONPM face acuzații șocante. Legătura lui Petre Tobă cu dosarul penal de la Oficiu
Echipa de medici nu și-a putut ascunde încântarea, când, la două zile de la operație, pacientul stătea pe scaun și glumea.„E un sentiment extraordinar să vezi că un om care are în piept o inimă de porc stă de vorbă cu tine”, a spus dr. Muhammad Mohiuddin, profesor al Facultății de Medicină a Universității Maryland.
Citește și: Descinderi și controale în România. Cine este luat în vizor
Următoarele săptămâni sunt cruciale pentru succesul intervenției. Mai ales că, la primul transplant de acest fel din lume, realizat anul trecut, inima de porc modificată genetic a cedat după două luni, iar pacientul a murit. Acum, medicii au modificat procedura și speră că îi vor prelungi viața lui Lawrence cu ani, nu luni.
0 Comentarii