Web Analytics

Încă şapte procese împotriva noii organigrame de la Câmpulung

de | 13.05.2021 14:25 | Actualitate, Politica si Administratie

Ideile primăriței Elena Lasconi de reorganizare a propriului aparat de specialitate și, implicit, a organigramei Primăriei primesc din ce în ce mai multe contre! Plângeri împotriva hotărârii prin care Consiliul Local a aprobat noua organigramă, contestații la Prefectură și litigii în contencios administrativ au fost declanșate după ședința din ianuarie 2021. Iar dacă plângerile îndreptate spre soluționare chiar către cei care au aprobat reorganizarea, adică aleșii locali, au fost respinse una după alta – și au fost trei! – un prim proces le-a dat câștig de cauză contestatarilor. După cum am mai precizat, acțiunea a trei consilieri locali PSD prin care au cerut anularea părții de hotărâre care viza reorganizarea Poliției Locale a fost acceptată de instanța de judecată.

Pe rol, înainte de Paște, au intrat alte șapte procese. Cinci au fost inițiate de agenți din cadrul Poliției Locale, personal afectat de reorganizare prin disponibilizare, una de către un angajat care, de asemenea, a intrat în calcule pentru a fi dat afară începând cu 1 mai, iar una a fost declanșată de un angajat care consideră ca fiind ilegală desființarea compartimentului în care a funcționat înainte de noua organigramă.
C.I.B.

Citește și Reforma lui Lasconi la Câmpulung: dă afară 17 şi angajează 25!

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii