În urma primului tur de scrutin pentru alegerea rectorului, bucurie reţinută şi îngrijorări pentru viitorul Universităţii Piteşti

de | 25.02.2016 12:57 | Actualitate

# Una dintre observatoarele trimise de Minister a leșinat și a fost trimisă de urgență la București

Primul tur de scrutin al alegerilor pentru funcția de rector al Universității Pitești a relevat doi candidaţi care vor continua competiția, pentru că nu s-a câștigat din primul tur. Potrivit rezultatelor de luni, 22 februarie, profesorul Dumitru Chirleșan a obținut 175 de voturi, preotul Nicolae Brânzea -145 de voturi,  Mircea Bărbuceanu – 59 și profesorul Deaconu – 15. Au început deja emoțiile pentru turul doi și, în timp ce profesorul Chirleșan nu vede nicio problemă în câștigarea alegerilor, contracandidatul său, Nicolae Brânzea, mizează pe mobilizarea cadrelor didactice care ar putea să încline balanța în favoarea sa. Nimeni nu s-a plâns de organizare, însă unul dintre cei doi observatori trimiși de la Ministerul Educației să supravegheze corectitudinea votului, o doamnă, a leșinat în cursul dimineții. După ce a fost consultată de neurologul Mihail Popescu, a fost trimisă, de urgență, la București. Iată ce spun cei doi contracandidați rămași în cursa pentru șefia UPIT.

Dumitru Chirleşan, comportament fair-play:

„Normal că te bucuri când vezi că ești apreciat. Că în rest e o pedeapsă, nu e o bucurie. Să fim realiști, e o pedeapsă! Până când punem căruța iar pe osie și pe drum, albim în cap. Ieri organizarea a fost «lacrimă» și sub supravegherea Ministerului. Noi, în fond, suntem oameni serioși, deși suntem un pic bulversați de vremuri. În rest, nu anticipez niciun fel de probleme.”

Nicolae Brânzea, caustic cu contracandidatul:

„Sunt încrezător în colegii mei! Le mulțumesc celor care m-au votat dar și celor care au avut altă opțiune. Mă voi implica până la capăt în această competiție pentru că am simțit căldura sufletească a celor care cred în mine dar și îngrijorare pentru viitorul Universității. Nu poate fi o soluție cel ce pune ștampila propriei firme pe numele Universității și să nu te îngrijoreze implicațiile legale! Rezultatul de ieri (n.red -luni, 22 februarie) a generat o mai mare responsabilitate din partea colegilor. Îi rog pe studenți să nu creadă în dezinformări de genul că voi închide programe sau că vor pierde locurile subvenționate. Voi organiza consultări cu colegii, pe facultăți, pentru a cunoaște mai bine realitatea, cine dorește binele instituției și cine binele personal. Cred în discernământul colegilor și studenților!”

Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, ÎPS Calinic: „Să fie voia Domnului pentru a se salva Universitatea din Pitești care e în primejdie mare de a fi înghițită de învecinatele ei!”
Material realizat de Alina Crângeanu

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii