Joi, 14 decembrie, încep și protestele polițiștilor din penitenciare. Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor anunță că polițiștii vor lăsa închisorile nepăzite de Crăciun și Revelion. Sindicatele din penitenciare cer deblocarea legii salarizării unitare, deblocarea normelor de echipare și de hrană, dar și eliminarea discriminărilor în ceea ce privește pensiile militare de stat. Nemulțumirea lor este legată și de majorarea cu doar 100 de lei a salariilor polițiștilor, militarilor și polițiștilor de penitenciare. În Argeș, proteste au fost și la instanțele de judecată, la Statistică, dar și la APIA.
Citește și Ziua și protestul la APIA Argeș! Salariații spun că acțiunile lor se vor extinde
Citește și Protest spontan la Statistică Argeș! Angajații, nemulțumiți de salarii
„În semn de protest, polițiștii de penitenciare vor lăsa pușcăriile nepăzite de Crăciun și de Revelion. Polițiștii de penitenciare strigă: Păzim România de tâlhari, dar ne cerem scuze românilor că nu îi putem păzi de hoții din Guvern. Joi, 14.12.2023, polițiștii de penitenciare refuză să mai intre în serviciu, iar în zilele care urmează vor refuza să mai primească infractori, să acorde vizite deținuților, iar de Crăciun și de Revelion vor lăsa pușcăriile nepăzite”, se arată în comunicatul de presă al Federației Sindicatelor din Administratia Națională a Penitenciarelor.
Citește și Protest și la Tribunalul Argeș! Se vor judeca doar cauzele urgente
Citește și Cum vor protesta judecătorii Curții de Apel Pitești dacă nu vor primi salariile cerute
FSANP mai transmite că „lipsa de interes a guvernanților față de structurile din sectorul de apărare, ordine publică și securitate națională afectează calitatea serviciilor oferite cetățenilor de aceste instituții fundamentale ale statului, făcându-le neatractive, spre bucuria infractorilor care ușor, ușor pun stăpânire pe România”.
Citește și Protest al sindicaliștilor TESA la Ministerul Sănătății
Citește și Protest pe termen nelimitat al grefierilor. Cum va fi afectată activitatea instanțelor
0 Comentarii