Două instanțe de judecată au dispus restabilirea situației anterioare dinainte de venirea firmei cu deșeurile la Câmpulung și totul a fost ignorat. O hotărâre dată anul trecut, în procesul deșeurilor de la Glina, în care Vasile Tofan și Global Eco Center au scăpat nepedepsiți, dar instanța de apel a menținut prevederile sentinței legate de evacuarea deșeurilor, iar alta pronunțată luna trecută, de condamnare, în primă instanță, cu adaosul privitor la deșeuri.
Citește și Trei ani de închisoare pentru dezastrul cu deşeurile toxice de la Câmpulung
Citește și Exclusiv. Comisia de Disciplină a clasat sesizarea pentru oficialii APM Argeş care au acordat ilegal autorizaţie de mediu pentru Global Eco Center
De deșeuri vrea să scape și noul primar al Câmpulungului, Elena Lăsconi, cea care săptămâna trecută anunța venirea la locul faptei a ministrului Mediului, Mircea Fechet. Demnitarul nu a mai venit, însă depozitul de pe fosta platformă ARO a rămas în atenție. Asociația ”Salvați Câmpulungul și Muscelul” a sesizat din nou autoritățile asupra acestei probleme grave. Și, ca de obicei, de la Mediu nu sosește niciodată răspunsul care să conțină explicit măsurile luate pentru neutralizarea și evacuarea deșeurilor. Doar descrieri ale locului, cunoscute și recunoscute, și anunțarea faptului că Global Eco Center a mai primit amenzi de sute de mii de lei.
Potrivit Ministerului Mediului, la ora actuală mai există în depozitul de la Câmpulung 1.574 de tone de deșeuri, dintre care doar 146 de tone reprezintă substanțe nepericuloase. Problema a fost sesizată de curând la minister și de către deputatul de Argeș Dănuț Bica.
Cătălin Ioan Butoiu
0 Comentarii