Un incendiu de vegetație uscată a izbucnit, miercuri seara, în cartierul Trivale, Aleea Mihail Lungeanu, din municipiul Pitești.
Flăcările au afectat o suprafață de teren de aproximativ 250 de mp și elementele combustibile din partea din spate a unui autoturism.
Pompierii transmit că focul a fost aprins intenționat: „Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost folosirea intenționată a sursei de aprindere pentru generarea incendiului”.
A intervenit un echipaj de pompieri de la Detașamentul Pitești cu o autospecială de stingere a incendiilor.
Citește și Video. Pompierii se luptă cu flăcările în Vedea. Incendiu la mai multe construcții
Pompierii semnalează că este al șaselea incendiu care a avut loc astăzi și în care a ars mai mult decât vegetația uscată.
Pompierii au mai intervenit: în proximitatea A1, unde au ars aproximativ 2000 mp de vegetație; în Prundu Mic, unde au ars aproximativ 10 mp de vegetație și circa 10 m de gard din lemn; în Buzoești, unde au ars aproximativ 3000 kg de gunoi menajer, precum și 10 mp de vegetație; în Stolnici, unde au ars aproximativ 2500 mp de vegetație; în localitatea Vedea, unde au fost afectate mai multe construcții de pe două proprietăți, un gard din lemn și vegetația din apropiere.
0 Comentarii