Web Analytics

În loc de culturi de grâu şi porumb, la Răteşti au răsărit zeci de… TIR-uri

de | 9.08.2012 13:43 | Actualitate

# Rromii s-au apucat de transporturi internaţionale, ba chiar şi infracţionale. În condiţiile unei agriculturi aproape absente sau distruse deja de secetă, pe alocuri iau amploare în zonele rurale afacerile înfloritoare dar care, din păcate, de cele mai multe ori au tangenţă cu sfera infracţionalului. De pildă, în comuna argeşeană Răteşti, în loc de culturi de grâu sau porumb, au răsărit zeci de TIR-uri care traversează localitatea în lung şi lat, în drumul lor spre ţările Europei Occidentale. Autovehiculele aparţin rromilor din localitate care au început să prospere pe seama transporturilor internaţionale, deşi nimeni nu ştie clar cu ce se ocupă ei pe acolo pe unde se duc. Pe surse aflăm însă că principala lor ocupaţie este tot cea tradiţională, adică furtişagurile, dar la nivel industrial. Mai precis, se spune că după ce este preluată încărcătura provenind de la diferiţi clienţi din afară, care folosesc Bursa transportatorilor online ca sursă de derulare a afacerilor lor, concetăţenii noştri dispar cu tot cu marfă. Între ei, tiriştii au început însă să îşi cunoască apucăturile, pentru că dacă în parcările speciale unde staţionează observă prezenţa vreunui TIR de Argeş sau de Dâmboviţa, bagă de urgenţă cheia în contact de frică să nu rămână ori fără marfă, ori fără motorina din rezervor. Numai că drept răspuns la reacţia firească a celorlaţi, proprietarii de TIR-uri din Argeş au început să-şi înmatriculeze maşinile prin alte ţări. Primarul comunei Rătești, Gheorghe Matei, nu confirmă, dar nici nu infirmă aceste îndeletniciri ale rromilor din localitatea lui, însă spune că cele aproximativ douăzeci de TIR-uri aflate cu acte în regulă pe raza comunei aduc un surplus substanţial la buget. Deci primul gospodar al Răteştiului nu poate fi decât mulţumit că afacerile cu transporturi prosperă. „Avem, într-adevăr, mulţi rromi care se ocupă cu transporturile. Nu ştiu ce fac ei, că stau mai mult plecaţi prin Italia, prin Spania. Nu pot să spun că ar fi vorba despre activităţi infracţionale, pentru că nu am probe, ei nu aici lucrează, ci afară”, ne-a spus primarul Matei, care adaugă faptul că în satul Furduieşti există chiar o familie de români care lucrează pe TIR, atât soţul cât şi soţia, dar pentru aceştia bagă mâna în foc că lucrează cinstit. A.C.              

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii