Web Analytics
scris joi, 16.02.2023

Implementarea Programului de regenerare a pădurilor, în atenţia senatorului Dănuţ Bica

Dănuț Bica, senatorul PNL de Argeș s-a adresat ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor, Barna Tánczos, în privința implementării Programului de regenerare a pădurilor. Parlamentarul de Argeș spune că ”la sfârșitul secolului al XIX-lea, 80% din suprafața României era acoperită de păduri. În prezent, conform unui studiu realizat de Greenpeace, acestora le mai revine doar 29% din teritoriul țării noastre, cu mult sub media înregistrată la nivelul statelor din Uniunea Europeană, care este de 43%. Conform aceluiași studiu, în ultimii ani, România a pierdut câte 3 hectare de pădure în fiecare oră, în mare parte ca urmare a defrișărilor ilegale. Din păcate, județul Argeș ocupă un loc fruntaș pe plan național în ceea ce privește tăierile ilegale de păduri.

Implementarea Programului de regenerare a pădurilor, în atenţia senatorului Dănuţ Bica

Având în vedere situația prezentată, vă rog să-mi comunicați următoarele informații referitoare la acest obiectiv: Ce suprafețe au fost plantate în cadrul Programului de regenerare a pădurilor în anul 2022 în fiecare județ?; Ce suprafețe au fost plantate în cadrul aceluiași program în anul 2022 pe teritoriul județului Argeș și pe raza căror unități administrativ teritoriale sunt situate acestea?; În cazurile în care lucrările de regenerare nu au fost efectuate integral pe suprafețele planificate, care au fost cauzele acestor nerealizări și ce măsuri vor fi adoptate pentru recuperarea restanțelor?; Care sunt suprafețele planificate pentru a fi împădurite în anul 2023 prin programul de regenerare pe teritoriul județului Argeș și pe raza căror unități administrativ teritoriale se vor situa acestea?”.

Citește și Dănuţ Bica, senator PNL de Argeş: „Guvernul continuă dezvoltarea infrastructurii de apă şi apă uzată din România”

Citește și Senator Dănuț Bica: ”4 milioane de români beneficiază de 1400 de lei pentru plata facturilor la energie”

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită