# Spune Ioana Dicu, studenta-scriitoare care a uimit un auditoriu impresionant
Tânăra și talentata sciitoare Ioana Dicu, fiica renumitului pediatru Dumitru Dicu, ea însăși studentă la Medicină, a avut parte, luna aceasta, la momentul lăsării celui de-al doilea său volum de proză – „În căutarea iertării”- de o asistență copleșitoare. Evenimentul, desfășurat în Sala de Consiliu a Facultăţii de Medicină „Carol Davila” din Bucureşti, s-a bucurat de prezența ministrului Sănătăţii – Florin Bodog, ministrului Cercetării – Şerban Valeca,  managerului Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Prof. dr. Matei Balş” – Adrian Streinu Cercel, decanul Facultăţii de Medicină a UMF Carol Davila – Cătălin Cârstoiu, şefului Institutului Naţional de Nefrologie „Carol Davila” – Mircea Penescu și altor profesori universitari de renume, medici şi personalităţi ale vieţii medicale, politice, sociale și culturale, printre care și scriitorii Ileana Vulpescu și Marin Ioniţă.  
„Cred că era imposibil să nu te simți copleșit. A fost ca o minune… A fost ca o fereastră către altă lume. Au răspuns cu o generozitate extraordinară și care îi caracterizează în tot ceea ce fac, nu numai prin faptul că au dat curs invitației unui copil de 23 de ani, care le-a fost sau care le este student, sau cu care intră în contact în diferite circumstanțe. Sunt oameni buni, sunt oameni speciali…. Pentru dumnealor a venit ca ceva firesc, iar pentru mine, a venit ca o mare minune”’, a declarat, pentru Jurnal de Argeș, Ioana Dicu.

„Copilul nu este un adult în miniatură, este un alt univers”

Cine este Ioana Dicu, dincolo de eminenta studentă în anul IV la UMF „Carol Davila” din Bucureşti?! O tânără talentată și un viitor medic dedicat, un om sensibil, altruist și foarte ambițios.
„Nu cred că am descoperit nici măcar eu cine sunt. Îmi este greu să mă descriu… Îmi doresc, în primul rând, să ajung un doctor foarte bun. Sunt o persoană care ține foarte mult să-și facă fișa postului așa cum trebuie, pentru că, până la urmă, lucrurile merg bine nu dacă facem lucruri spectaculoase, ci dacă ne facem fișa postului. Îmi doresc să scriu, să găsesc echilibrul între aceste două mari pasiuni și celelalte, sportul, plimbările…. Zilele mele nu înseamnă învățat de dimineața până seara, deși recunosc că mă desprind cu greu de acest mediu care este extraordinar. Îmi doresc să întâlnesc mereu oameni care să mă mobilizeze să devin, în fiecare clipă un om mai bun”,  mărturisește, pentru Jurnal de Argeș, Ioana Dicu.

Nu va face Pediatrie ca tatăl său

Nu s-a hotărât în ce ramură a medicinii va profesa, dar, cu siguranță, nu în Pediatrie, cea la care s-ar aștepta mulți dintre cei care-i cunosc familia și care l-a consacrat pe tatăl său, renumitul medic Dumitru Dicu.
 „Din păcate nu mă văd în stare să-i calc pe urme. Cred că Pediatria necesită un talent excepțional, un talent remarcabil și, din păcate, nu mai există Facultate de Pediatrie. Tatăl meu a făcut această facultate – șase ani centrați pe copil – iar copilul nu este un adult în miniatură, este un alt univers. Ori noi, care facem medicină generală, în acești șase ani avem doar două luni și jumătate despre copil. Ori, mi s-ar părea, atunci când aș începe rezidențiatul, dacă aș opta pentru pediatrie, că aș relua cumva facultatea și nu aș avea acel minim de încredere necesar unui student la absolvire, că poate să se descurce, că poate să se orienteze către ceva. Asta e senzația pe care o am eu despre pediatrie. Nu mi-am dat încă un vot final. Noi, din anul patru, facem absolut toate ramurile medicale în spital și le vedem în mediul lor natural, ca să spun așa,  și cred că e necesar să rămân obiectivă. Știu sigur ce nu aș face, dar un vot final pe ce aș face nu mi-am dat. Îmi doresc să integrez cât mai multe în timpul facultății, cu atât mai mult cu cât după aceea, șansele să reușesc să abordez aria largă cu care mă confrunt acum, scad”, mai spune viitorul medic Ioana Dicu.
Cât despre volumul recent lansat, „În căutarea iertării”, acesta vine la șase ani se la prima sa carte „Ultimele stăpâne ale timpului”, rodul unei perioade de frământări, de întrebări tipic adolescentine, dominate de dorința de a stăpâni timpul.
„Cel de-al doilea volum este despre o căutare mai realistă și despre ce înseamnă să ne facem datoria. Ideea se regăsește în perioada Războiului de independență, în contextul în care se dorise ca țara noastră să ajungă sub putere străină. De aici, totul a devenit ficțiune… E vorba de toate încercările prin care trec patru frați pentru a împiedica să se întâmple acest lucru și despre ce înseamnă, așa cum am spus, ca întotdeauna să alegem ceea ce trebuie”, mai spune Ioana Dicu.