Web Analytics

articol scris joi, 13 februarie 2025

Îl are pe conştiinţă directorul Armand Chiriloiu pe inginerul silvic Sever Pahonţu? (30). Senatorul Gheorghe Flutur: „Am fost colegi de facultate, dar despre Sever Pahonţu nu vreau să spun mai multe. Nu eu!”

La finalul lunii octombrie 2018, soția inginerului silvic Sever Pahonțu, fosta judecătoare Gabriela Pahonțu, președinta Judecătoriei Curtea de Argeș, într-un interviu acordat Jurnalului, a acceptat să vorbească despre infernul la care a fost supus acesta în cadrul serviciului de la Direcția Silvică Argeș, sub conducerea lui Armand Chiriloiu.

Regim sancționatoriu halucinant, ca urmare a neintervenției ing. silvic Sever Pahonțu la soția sa, președinta Judecătoriei Curtea de Argeș, pentru „optimizarea” dosarului în care a fost condamnată la închisoare cu executare Alina Chiriloiu, soția directorului Armand Chiriloiu. În final, funcționarul public ing. silvic Sever Pahonțu a decedat de cancer din cauza stresului și a torturii permanente, fizice și psihice, de la locul de muncă. Reamintim că ing. silvic Sever Pahonțu, ajuns în condiția efectivă de muribund, a scris un memoriu-denunț prin care a adus această situație la cunoștința autorităților publice, adică Prefectura Argeș, Consiliul Judeţean Argeș și RA Romsilva, rămas fără nicio reacție din partea acestora până în ziua de azi, împotriva legii și a bunului simț.

În memoriul său, funcționarul public ing. silvic Sever Pahonțu, explică tortura suferită la locul de muncă: „Începând cu anul 2012, mi s-au aplicat numeroase sancțiuni disciplinare, tocmai pentru că în contractul colectiv de muncă există prevederea conform căreia salariatului care are trei sancțiuni disciplinare definitive i se desface contractul de muncă. Am contestat toate aceste sancțiuni în instanță și am câștigat definitiv […]
De asemenea, directorul Direcției Silvice, Armand Chiriloiu, a formulat împotriva mea 5 plângeri penale […] Evident că am contestat și această măsură abuzivă, am câștigat definitiv în instanță și în baza hotărârii judecătorești am fost reintegrat în funcție […] Din anul 2012 nu am primit calculator în dotare pentru întocmirea situațiilor cerute de fișa postului, colegilor fiindu-le interzis să-mi permită accesul la calculatoarele lor.
În luna octombrie 2015, am fost mutat forțat cu biroul în camera/magazia îngrijitoarei de ocol, unde încălzirea nu funcționează corespunzător și unde sunt depozitate materialele de curățenie”.

În ce privește decesul funcționarului public ing silvic Sever Pahonțu, se conturează clar cauza în urma declarației medicului Cătălin Cârstoiu: „Sever Pahonţu a avut în 2016 două internări în Spitalul Universitar. Afecţiunile sale puteau fi provocate de stres la locul de muncă”.
Mai există o acuzație publică gravă, aberantă, ca într-un film de groază, cu privire la faptul că directorul Chiriloiu a interzis participarea funcționarilor publici din subordine la înmormântarea colegului lor. L-am întrebat despre această acuzație pe directorul Chiriloiu, însă acesta nu răspunde, împotriva propriului interes. Poate că nu e adevărat, poate a fost și el la înmormântarea colegului Sever Pahonțu, cum ar fi fost normal. Referitor la această acuzație, fostul şef al Direcţiei Silvice Argeş, Gheorghe Davidescu, a declarat: „Am fost la înmormântarea lui Sever Pahonţu, dar din păcate nu am văzut niciun coleg pe acolo, absolut niciunul, deci teroarea şi-a făcut efectul”.
În continuare, campania de presă încearcă să lămurească de ce instituții publice ale statului român nu își fac datoria, astfel încât opinia publică să afle cauza morții funcționarului public ing. silvic Sever Pahonțu. Repetăm, poate directorul Chiriloiu nu are nicio vină și funcționarii publici din instituțiile publice, plus poliția și procuratura, prefăcându-se că îl acoperă doar sporesc gradul de acuzare!

Citește și Îl are pe conştiinţă directorul Armand Chiriloiu pe inginerul silvic Sever Pahonţu? (29). Gheorghe Nicuţ: „Cum să ajungă şeful vânătorilor în România la 27 de ani?!”

Citește și Îl are pe conştiinţă directorul Armand Chiriloiu pe inginerul silvic Sever Pahonţu? (28) Povestea a doi prieteni, Constantin Vicol şi Sever Pahonţu, povestea codrilor nemuritori

Fostul prefect Gheorghe Davidescu l-a pus șef pe Sever Pahonțu la Ocolul Silvic Vidraru la recomandarea lui Gheorghe Flutur

Sever Pahonţu devenea, în aprilie 2011, noul şef al Ocolului Silvic Vidraru. Inginer silvic de meserie, era un mare iubitor al pădurii, după cum îl descriau nu doar prietenii, ci și pădurarii.
Iar Gheorghe Davidescu, care a fost șef al Direcției Silvice Argeș și apoi prefect al județului, până în 2012, ne-a declarat că l-a pus pe inginerul Pahonțu șef la O.S. Vidraru la recomandarea lui Gheorghe Flutur, fostul ministru al Agriculturii, Pădurilor și Mediului, care îi fusese coleg de facultate la Brașov.
„Da, am fost colegi de facultate, deși nu eram în aceeași grupă”, a răspuns întrebărilor „Jurnalului de Argeș” senatorul Gheorghe Flutur, cu o tristețe pe care o percepeam chiar și prin telefon. El nu a fost dornic să vorbească despre tragedia morții acestuia. A spus doar atât, oftând adânc: „Dumnezeu să îl odihnească!”, referindu-se la fostul său coleg din vremurile în care, cu entuziasmul tinereții, studenții la silvicultură voiau să intre în „armata” care să apere aurul verde al României. În continuare, referindu-se la tragismul morții inginerului silvic Sever Pahonțu, parlamentarul ne-a declarat, lăsând să se înțeleagă că știe mai multe: „Nu vreau să spun mai mult. Nu eu!”

„Frați cu codrul, cinstiți slujitori ai pădurilor, Vicol și prietenul său, Sever, nu pot fi despărțiți niciodată, sufletește vorbind, unul de celălalt”

Legat de faptul că Gheorghe Flutur (foto sus) a lăsat să se înțeleagă că știe mai multe, să ne reamintim, totuși, ce a spus despre Sever Pahonțu un alt inginer silvic, Constantin Vicol. Despre prietenia lor de poveste, despre cei doi bărbați adevărați, „frați cu codrul”, Pahonțu și Vicol, avea să scrie, într-un editorial, și regretatul jurnalist Lucian Cristea în ziarul „Timpul” din Constanța: „O prietenie cum rar mi-a fost dat să aud sau să văd!… Prietenia dintre doi bărbați adevărați m-a impresionat până la lacrimi! De aceea, parafrazând un cunoscut șlagăr, eu primăvara nu pot să dorm… Și, în mod deosebit, sacrificiul și devotamentul unuia dintre ei… De luni de zile, de când bunul său prieten Sever a căzut la pat, grav bolnav, Constantin Vicol bate drumul dintre Brăila și Curtea de Argeș, pentru a fi din toate punctele de vedere alături de cel pe care îl prețuiește nespus de mult…

Pentru Vicol, sărbătorile de orice fel nu mai reprezintă un motiv de bucurie, dar respectă semnificația lor religioasă. Și anul acesta, când toată lumea își făcea planuri cum și unde să petreacă Paștele, Vicol parcurgea din nou, pentru a câta oară oare?, drumul către Curtea de Argeș! Niciodată, dar niciodată, de când prietenul său este bolnav, nu și-a permis altă destinație! Desigur, cu excepția testelor medicale efectuate la București și Brașov, când a ajutat la transportarea acestuia. Și de Crăciun, ca și acuma, de Paște, Vicol a refuzat invitațiile primite, preferând să fie alături de prietenul său!…Frați cu codrul, cinstiți slujitori ai pădurilor, Vicol și prietenul său, Sever, nu pot fi despărțiți niciodată, sufletește vorbind, unul de celălalt. Povestea celor doi prieteni, Constantin Vicol și Sever Pahonțu, povestea codrilor nemuritori! Ea a fost țesută de destinul comun, până la un punct, la Curtea de Argeș, deloc întâmplător, în vecinătatea celor mai nobile figuri ale neamului românesc.
Am avut în față, zilele acestea, tabloul complet al existenței noastre efemere pe pământ. Balcicul bulgăresc cu serbările sale galante și nepăsarea celor care se gândesc doar la belșugul lor personal, și durerea ascunsă a doi bărbați adevărați care par să se fi contopit într-un monument al prieteniei veșnice.
Căci, îmi permit să trag o concluzie, ce este mai frumos și mai nobil decât prietenia dintre doi mari iubitori ai naturii?”

Citește și Îl are pe conştiinţă directorul Armand Chiriloiu pe inginerul silvic Sever Pahonţu? (27). Judecătorul Ion Rebeca: „Dacă nu este o anchetă în derulare, instituţia publică trebuie să răspundă”

Citește și Îl are pe conştiinţă directorul Armand Chiriloiu pe inginerul silvic Sever Pahonţu? (26) Lucian Cristea, editorialist la „Timpul”: „Aşa cum a iubit pădurile, să-l iubească Dumnezeu!”

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alexandru Rogobete: Mă gândesc să fie ultimul an când la Rezidenţiat scoatem posturi

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, afirmă că se gândeşte ca acesta să fie ultimul an când vor fi scoase posturi pentru […] Citește!

Armata Română pregătește instruirea voluntară. Indemnizație de peste 4.000 de lei net pe lună, cine poate participa

Ministerul Apărării Naționale pregătește un program de instruire militară voluntară destinat cetățenilor care nu au făcut serviciul militar. Proiectul normelor […] Citește!

Adrian Năstase, avertisment despre viitorul României într-o lume în schimbare: „Nu este suficient să știm de partea cui suntem”

Fostul premier Adrian Năstase avertizează că România trebuie să își reevalueze parteneriatele strategice într-un context geopolitic marcat de războiul din Ucraina, […] Citește!

A treia navă comercială, lovită de o dronă în apropiere de Sulina. Incendiu la bord

O a treia navă comercială a fost lovită de o dronă în apropierea gurilor Dunării, în zona Sulina, în noaptea […] Citește!

România și-a aflat urna pentru preliminariile EURO 2028. Ce adversari pot întâlni tricolorii

România și-a asigurat prezența în urna a treia valorică la tragerea la sorți pentru preliminariile EURO 2028, după victoria cu […] Citește!

Selecționerul Poloniei, reacție după înfrângerea cu România: „Am pierdut prea ușor”

Selecționerul Poloniei, Jan Urban, a analizat înfrângerea suferită de echipa sa în fața României, scor 1-2, pe Arena Națională, în […] Citește!

Doi câini salvați din Argeș se pregătesc să devină salvatori montani la Brașov

Serviciul Județean Salvamont Brașov își extinde echipele canine specializate în misiuni de căutare și salvare. Noii membri sunt Alva și […] Citește!

Argeș. Conducea fără drept și băut o motocicletă neînmatriculată. Ce a urmat

În noaptea de 13 spre 14 noiembrie, polițiștii din Costești au oprit în trafic un bărbat în vârstă de 37 […] Citește!

Rula cu 141 km/oră la Pitești, pe bulevard!

Vineri, 13 noiembrie, polițiștii Biroului Rutier Pitești au depistat un tânăr în vârstă de 22 de ani, din județul Vâlcea, […] Citește!

15 noiembrie. Ziua Mondială de Comemorare a Victimelor Accidentelor Rutiere

Ziua a începeut cu un semnal de alarmă și un apel la responsabilitate pe șosele. Inițiativa a apărut  în 1993 […] Citește!

O mașină a lovit un pieton la Coșești. Șoferul și victima erau băuți

S-a întâmplat în noaptea de sâmbătă, în jurul orei 23:00, când polițiștii din Argeș au fost sesizați cu privire la […] Citește!

O librărie vine la teatrul din Pitești. Răsfoiți și dăruiți!

O librărie renumită vine în serile de weekend la Teatrul „Alexandru Davila” din Pitești. De ce? Fiindcă îi șade bine […] Citește!

Omul săptămânii

Dani Coman și Bogdan Andone

Opinie

O reformă administrativă care nu va avea loc

Din ediția tipărită

Incendiul de la „By The Lake” şi Colonelul, un personaj omnipotent care veghează la „liniştea” zonei

Se pare că la Curtea de Argeș nu mai este nevoie doar de pompieri, polițiști și anchetatori. Avem nevoie și […] Citește!

La Câmpulung au venit cinci medici, acum se caută şefi de secţii

Cu Secția Oncologie redeschisă după cooptarea a doi medici și cu Urgențele deservite de încă trei medici, Spitalul Municipal Câmpulung […] Citește!

Primăria Câmpulung merge înainte cu pensionarii

Deși administrația locală beneficiază din plin de experiența consilierilor personali ai șefilor executivului, mai este nevoie și de susținere de […] Citește!

Foto-pamflete

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete