La finalul lunii octombrie 2018, soția inginerului silvic Sever Pahonțu, fosta judecătoare Gabriela Pahonțu, președinta Judecătoriei Curtea de Argeș, într-un interviu acordat Jurnalului, a acceptat să vorbească despre infernul la care a fost supus acesta în cadrul serviciului de la Direcția Silvică Argeș, sub conducerea lui Armand Chiriloiu. Regim sancționatoriu halucinant, ca urmare a neintervenției ing. silvic Sever Pahonțu la soția sa, președinta Judecătoriei Curtea de Argeș, pentru „optimizarea” dosarului în care a fost condamnată la închisoare cu executare Alina Chiriloiu, soția directorului Armand Chiriloiu.
În final, funcționarul public ing. silvic Sever Pahonțu a decedat de cancer din cauza stresului și a torturii permanente, fizice și psihice, de la locul de muncă. Reamintim că ing. silvic Sever Pahonțu, ajuns în condiția efectivă de muribund, a scris un memoriu-denunț prin care a adus această situație la cunoștința autorităților publice, adică Prefectura Argeș, Consiliul Judeţean Argeș și RA Romsilva, rămas fără nicio reacție din partea acestora până în ziua de azi, împotriva legii și a bunului simț. În memoriul său, funcționarul public ing. silvic Sever Pahonțu, explică tortura suferită la locul de muncă: „Începând cu anul 2012, mi s-au aplicat numeroase sancțiuni disciplinare, tocmai pentru că în contractul colectiv de muncă există prevederea conform căreia salariatului care are trei sancțiuni disciplinare definitive i se desface contractul de muncă. Am contestat toate aceste sancțiuni în instanță și am câștigat definitiv […] De asemenea, directorul Direcției Silvice, Armand Chiriloiu, a formulat împotriva mea 5 plângeri penale[…] Evident că am contestat și această măsură abuzivă, am câștigat definitiv în instanță și în baza hotărârii judecătorești am fost reintegrat în funcție[…] Din anul 2012 nu am primit calculator în dotare pentru întocmirea situațiilor cerute de fișa postului, colegilor fiindu-le interzis să-mi permită accesul la calculatoarele lor.
În luna octombrie 2015, am fost mutat forțat cu biroul în camera/magazia îngrijitoarei de ocol, unde încălzirea nu funcționează corespunzător și unde sunt depozitate materialele de curățenie”.
În ce privește decesul funcționarului public ing silvic Sever Pahonțu, se conturează clar cauza în urma declarației medicului Cătălin Cârstoiu: „Sever Pahonţu a avut în 2016 două internări în Spitalul Universitar. Afecţiunile sale puteau fi provocate de stres la locul de muncă”.
Mai există o acuzație publică gravă, aberantă, ca într-un film de groază, cu privire la faptul că directorul Chiriloiu a interzis participarea funcționarilor publici din subordine la înmormântarea colegului lor. L-am întrebat despre această acuzație pe directorul Chiriloiu, însă acesta nu răspunde, împotriva propriului interes. Poate că nu e adevărat, poate a fost și el la înmormântarea colegului Sever Pahonțu, cum ar fi fost normal. Referitor la această acuzație, fostul şef al Direcţiei Silvice Argeş, Gheorghe Davidescu, a declarat: „Am fost la înmormântarea lui Sever Pahonţu, dar din păcate nu am văzut niciun coleg pe acolo, absolut niciunul, deci teroarea şi-a făcut efectul”.
În continuare, campania de presă încearcă să lămurească de ce instituții publice ale statului român nu își fac datoria, astfel încât opinia publică să afle cauza morții funcționarului public ing. silvic Sever Pahonțu. Repetăm, poate directorul Chiriloiu nu are nicio vină și funcționarii publici din instituțiile publice, plus poliția și procuratura, prefăcându-se că îl acoperă doar sporesc gradul de acuzare!
Despre „nepăsarea celor care se gândesc doar la belșugul lor personal și durerea ascunsă a doi bărbați adevărați, care par să se fi contopit într-un monument al prieteniei veșnice”
„A murit inginerul silvic Sever Pahonțu. Să-l iubească Dumnezeu așa cum a iubit el pădurile!” Este titlul editorialului publicat de Lucian Cristea, directorul publicației online „Timpul”, din Constanța, în data de 28.09.2018, a doua zi după moartea inginerului silvic Sever Pahonțu. A „plecat” și acesta dintre noi, într-o lume mai bună, în anul 2022. A fost prieten cu inginerul silvic Sever Pahonțu, în amintirea căruia a publicat un material dedicat prieteniei acestuia cu inginerul silvic Constantin Vicol, din Brăila.
„De când bunul său prieten Sever a căzut la pat, grav bolnav, Constantin Vicol bate drumul dintre Brăila și Curtea de Argeș”
„În amintirea lui Sever, mai jos, public din nou materialul dedicat prieteniei sale cu inginerul silvic Constantin Vicol. O prietenie cum rar mi-a fost dat să aud sau să văd! …Prietenia dintre doi bărbați adevărați m-a impresionat până la lacrimi! De aceea, parafrazând un cunoscut șlagăr, eu primăvara nu pot să dorm… Și, în mod deosebit, sacrificiul și devotamentul unuia dintre ei… De luni de zile, de când bunul său prieten Sever a căzut la pat, grav bolnav, Constantin Vicol bate drumul dintre Brăila și Curtea de Argeș, pentru a fi din toate punctele de vedere alături de cel pe care îl prețuiește nespus de mult…
Pentru Vicol, sărbătorile de orice fel nu mai reprezintă un motiv de bucurie, dar respectă semnificația lor religioasă. Și anul acesta, când toată lumea își făcea planuri cum și unde să petreacă Paștele, Vicol parcurgea din nou, pentru a câta oară oare?, drumul către Curtea de Argeș! Niciodată, dar niciodată, de când prietenul său este bolnav, nu și-a permis altă destinație! Desigur, cu excepția testelor medicale efectuate la București și Brașov, când a ajutat la transportarea acestuia. Și de Crăciun, ca și acuma, de Paște, Vicol a refuzat invitațiile primite, preferând să fie alături de prietenul său!
…Vorbisem cu el în timpul zilei la telefon. Era trist și gânditor. Am înțeles că zilele prietenului său sunt numărate…
A fost prima convorbire telefonică dintre mine și Vicol, în care amândoi am vorbit foarte puțin. Aveam impresia că ne numărăm reciproc, după regula unui orologiu, bătăile inimii. El pe ale mele, eu pe ale lui. Simțeam cum își mușcă buzele ca să nu izbucnească în plâns. Iar eu, în această situație, îmi căutam cu disperare cuvintele.
Ce să-i spun? Cum să-l îmbărbătez? Ce să fac? A fost cea mai lungă convorbire telefonică din viața mea în care nu am spus nimic, dar am înțeles prea bine drama prin care trece Constatin Vicol.
Și îmi vine în minte superbul cântec: “Constantine, Constantine…”, cu tot năduful de care suntem în stare atunci când suferim pentru cineva drag… Și așa îmi vine câteodată…
Frați cu codrul, cinstiți slujitori ai pădurilor, Vicol și prietenul său, Sever, nu pot fi despărțiți niciodată, sufletește vorbind, unul de celălalt. Povestea celor doi prieteni, Constantin Vicol și Sever Pahonțu, povestea codrilor nemuritori! Ea a fost țesută de destinul comun, până la un punct, la Curtea de Argeș, deloc întâmplător, în vecinătatea celor mai nobile figuri ale neamului românesc.
Am avut în față, zilele acestea, tabloul complet al existenței noastre efemere pe pământ. Balcicul bulgăresc cu serbările sale galante și nepăsarea celor care se gândesc doar la belșugul lor personal, și durerea ascunsă a doi bărbați adevărați care par să se fi contopit într-un monument al prieteniei veșnice.
Căci, îmi permit să trag o concluzie, ce este mai frumos și mai nobil decât prietenia dintre doi mari iubitori ai naturii?”
0 Comentarii