Istoricul literar e asemenea unui jurnalist de investigație. Ca să poți scrie o pagină care să aducă ceva nou, uneori ai nevoie de lectura a zeci de cărți în care speri că vei găsi ceea ce te interesează. Mai jos, un exemplu grăitor.
Aflasem din anii de liceu, cititind masivul volum „Documente și manuscrise literare. Corespondența B.P. Hasdeu-Iulia Hasdeu”, vol. III, ediție de Paul Cornea, Elena Piru și Roxana Sorescu, din 1976 (cartea zăcuse 9 ani în librărie!; ce mai citeam, în loc să învăț la chimie!), despre idila dintre Ionnescu-Gion și Iulia Hasdeu. Dar nu puteam scrie un articol, cum visam atunci, era prea puțină informație. Și au trecut anii.

Am lecturat, mai apoi, romanul „Scânteietoarea viață a Iuliei Hasdeu”, al lui Constantin Manolache (ediția a 3-a, ed. „Cugetarea Georgescu-Delafras”, 1940), cartea lui Radu D. Rosetti, „Eri” (din 1943, ed. „Universul”), volumul G.I. Ionnescu-Gion, „Portrete și evocări istorice” (ed. „Minerva”, 1986), apoi „O corespondență pentru eternitate” (de Jenica Tabacu, ed. „Vestala”, 2016) și, în fine, romanul „Urmele pașilor ei, Iulia Hasdeu, între viață și nemurire” (de Adriana Ungureanu, ed. „Eikon”, 2019). Și uite așa, lucrurile s-au pus cap la cap. În week-end am dat o fugă de la Topoloveni la Colegiul „Brătianu”, veți vedea de ce. Un efort (inclusiv financiar, nu doar ca timp) care cred că merită, promovarea culturii argeșene fiind zeul la care mă închin.
Bref, Gheorghe Ionnescu-Gion a fost cel mai de seamă istoric născut la Pitești, la 14 octombrie 1857. Și nu doar istoric, ci și un strălucit profesor, ziarist, publicist, cronicar literar și teatral, secretar general al Ministerului Cultelor și Instrucțiunii Publice, inspector general în învățământul secundar, vicepreședinte al Ateneului Român, membru corespondent al Academiei Române. Decedat prea tânăr (29 iunie 1904), lasă prin testament Piteștiului, mai exact Liceului „I.C. Brătianu”, uriașa sa bibliotecă.

Dar și istoricii sunt tineri. Intrat sub tutela savantului B.P. Hasdeu, Ionnescu-Gion îi ține lecții fiicei acestuia, Iulia, care avea 9 ani atunci. Gion este primul lector al poeziilor ei (i se spunea „Lilica”), o încurajează, îi dă sfaturi. Treptat, cu trecerea anilor, între cei doi tineri se înfiripă o relație romantică, Hasdeu fiind de acord cu această relație, întrucât îl prețuia pe Gion. Din păcate, Iulia Hasdeu a avut o existență meteorică.
Aflată la studii la Paris, la 5 februarie 1888, Iulia îi scrie tatălui său: „Îmi amintesc cum, într-adevăr, în această vară, la Curtea de Argeș, unde am avut onoarea să-l văd (…) pe dl. Gion, al cărui nume îl amuza atât de tare pe bravul Nanoescu, îi povesteam acestuia că fusesem suferindă la Paris și a părut profund șocat. «Cum, domnișoară, ați avut prostul gust de a vă îmbolnăvi la Paris? Nu pot crede asta despre dumneavoastră»”.
Călătoria a avut loc la Curtea de Argeș în 1887. La Mânăstire. Hasdeu și-a luat familia (și pe soție, pe care o înșela sistematic, dar asta e altă poveste, de aceea își trimisese fiica la Paris, să fie departe de bârfa bucureșteană) și l-a invitat și pe Gion. Iulia era majoră și scrisese, deja, o operă impresionantă (apărută postum).

Iuliei nu îi era indiferent Gion, aflat la 30 de ani și pe care îl urmărea în presa primită de la București (ziarul „Românul”, „Revista Nouă”), fiind impresionată și de înfățișarea plăcută a bărbatului „înalt, blond, zdravăn, cu obrazul rotund, cu mustața în vânt, cu ochii vioi, cu părul în formă de perie (…), în societate știind să se facă simpatic, din fire glumeț, exuberant, cult, plin de vervă și exprimându-se într-un stil colorat. (…) Atât de răvășit sufletește, nu se va regăsi câțiva ani buni, viețuind solitar. Toată energia e canalizată spre realizările pe plan intelectual”. Așadar, era realistă, vedea corect, nu își făcea mari iluzii. Gion era dedicat creației, nu vieții sentimentale. Poate și de aceea nu i-a scris Iuliei nicio scrisoare cât s-a aflat la Paris. O aștepta, lucrând la marile lui cărți. De altfel, nici nu bănuia că aceasta se va îmbolnăvi curând de tuberculoză și va deceda la 19 ani.
O va descrie, într-un articol din ziarul „Românul”, cu un an înainte de moartea acesteia, după călătoria la Curtea de Argeș, asumându-și, public, dragostea: „Era rumenă, frumoasă, veselă, zveltă în talia-i subțire și mlădioasă, cu ochii umezi de zglobie fericire, prietenoasă și glumeață, fără umbră de cochetărie, înflăcărându-se în orice discuțiune, … cunoscând toate cestiunile ce se ridicau în conversațiune – și în toate, cu toate și din toate respirând viața și puterea minței în cea mai splendidă a lor arătare”.
N-a fost să fie. Mai târziu, după 10 ani, Gion se va căsători cu Ana Ciupagea, cu care va avea un fiu. Hasdeu, sfâșiat de durere, va lua calea spiritismului și va construi castelul de la Câmpina, dedicat Iuliei.

Cum a dispărut Gion de la „Brătianu”!

Gheorghe Ionnescu-Gion este primul piteștean care devine membru al Academiei Române. Gion se impusese opiniei publice cu publicarea primei istorii (monumentale, de înaltă rigoare) a Bucureștiului, în 1899.
La moartea sa prematură, soția donează bibliotecii orașului Pitești, de la Liceul „Brătianu”, 1.000 de volume (biblioteca de la liceu îi poartă și azi numele). În semn de mare prețuire, în 1911 piteștenii îi ridică un bust în Grădina Publică, bust realizat de către marele sculptor Frederic Storck. În 1928, Tatiana Bobancu înființează Ateneul „G. Ionnescu-Gion”. O stradă din Pitești îi poartă numele. După 1960, cu ocazia amplasării statuii Ţăranului răsculat, bustul a fost pus la păstrare o vreme, până la urmă găsindu-și locul în fața Colegiului Național „I.C. Brătianu”.

Dar iată că, peste noapte, acum trei ani, bustul a dispărut din curtea liceului, spre nedumerirea trecătorilor și a celor care așteptau în stația de autobuz! Un bust considerat a fi cel mai valoros (nu doar ca realizare artistică, dar și financiar vorbind!) din tot Piteștiul. Culmea, fosta conducere a Colegiului „Brătianu” (Alina Manea, actualul inspector general al Inspectoratului Școlar Argeș) a luat această decizie, ducând bustul în biroul propriu.
După trei ani, la insistențele prof. Lucian Costache, fost director al acestui liceu, bustul a reapărut pe soclul de la „Brătianu”. Tot întors cu spatele la stradă… Poate nu ar fi rău să se întoarcă în Grădina Publică, pentru a respecta istoria locală!
Jean Dumitraşcu

Citește și Dedicată Zilei Internaţionale a Femeii. Expoziţia „Femei celebre“ – un omagiu adus feminităţii

Citește și Prof. univ. dr. Crina Bocşan Decusară susţine o dezbatere despre Iulia Haşdeu la Piteşti