# Convorbiri neconvenţionale cu Ilarie Isac, preşedintele Societăţii Naţionale a Pomicultorilor din România

# V-a venit inima la loc? Se ştie că aţi protestat, aţi ameninţat, aţi bătut la toate uşile autorităţilor, ca un părinte căruia i-a fost răpit copilul din  faşă. Copil de flori, nu copil din flori. Înstrăinat. Pe mâna altor părinţi. Vitregi. Copila. V-a fost teamă că va fi parvenită? Deviată? O femeie de lux, strălucită, dar cu moravuri dubioase?
– Da, „Simfonia Lalelelor”, că de ea este vorba, e copila mea. Visul, iniţiativa, proiectul.
# Cedată? Furată?
– Povestea este mai lungă şi aş zice, chiar dramatică.
# Şi n-am putea s-o ascultăm?
– Ba da, dacă aveţi timp şi dispoziţie!
# Daţi-i drumul!
– Lucrurile stau cam aşa: Proaspăt director al Institutului de Cercetare şi Producţie Pomicolă de la Mărăcineni, am fost convocat, împreună cu toţi directorii de întreprinderi şi instituţii, la Sala Sporturilor, la o adunare care nu prezenta nici un interes pentru mine. Era pe vremea asta. Cum venisem printre straturi de flori şi cum sub ferestre se aşternea un covor de lalele, mi-a venit, aşa din senin, ideea unui festival naţional al florilor la Piteşti. L-am şi botezat „Simfonia Lalelelor”, nume purtat până azi!
# De ce nu l-aţi brevetat?
– Nici nu mi-a trecut prin gând! Nu o făceam pentru mine. Proiectul îmbunătăţit cu ajutorul colegilor mei, specialiştii de la Institut, l-am prezentat autorităţilor locale. Nici n-au vrut să audă. Ne aflam în „campania de primăvară” şi ei erau ocupaţi cu soarta plantelor agricole: grâu, orz, ovăz, porumb, floarea soarelui, lucernă, viţă de vie, pomi fructiferi. Însămânţări, plantări, lucrări. Orice abatere de pe această „linie” ar fi fost sancţionată. Şi veneam eu, cu năzbâtia unui festival de lalele.
# Şi, totuşi…
– Până la urmă, s-au lăsat convinşi să aprobe pe seama Institutului de Pomicultură această iniţiativă. Prima ediţie a fost organizată de noi, pe răspunderea noastră. Dacă ar fi eşuat, eu aş fi fost ţapul ispăşitor. Expoziţii şi aranjamente florale, simpozioane ştiinţifice – cu profesori universitari şi specialişti din toată ţara – cu nenumăraţi vizitatori. A fost un adevărat triumf!
# V-au mulţumit autorităţile locale de pe atunci?
– Ba chiar şi l-au însuşit! Prin mistificare. Au fabricat un alt eveniment, cu fotografii trucate, dintr-o altă zonă a oraşului, cu panglica tăiată. Dar bine că iniţiativa a fost preluată şi a mers cum a mers, ajungând, iată, la a patruzecea ediţie.
# Cu dumneavoastră pe dinafară…
– Nici nu aveam pretenţie. Dar, din păcate, a început să se degradeze. În loc de un festival al florilor, o manifestare de bâlci. Un târg anual, de mahala, unde se vindea lenjerie, îmbrăcăminte, încălţăminte, pastramă, brânzeturi, covrigi, baclavale, alviţă, cârnaţi pe grătar, vin la pahar şi la canistre şi multe altele. Un ziar chiar titra: Târgul sutienelor.