Web Analytics

Era să iasă măcel duminică seară, în pădurea de la Găneşti

de | 4.07.2019 13:44 | Dezvăluiri

# Hoții de lemne i-au înconjurat pe proprietari și pe polițiști # „Până nu ne omoară rudarii, Poliția și Parchetul nu vor face nimic!”, spune un proprietar de pădure
A ieșit război duminică seara, pe 30 iunie, pe Dealu Mare, la Gănești, comuna Pietroșani, acolo unde oamenii, auzind drujbele, s-au dus să își apere cât le-a mai rămas din pădurile lăsate fără pază și măcelărite de rudari. Hoții au venit cu jeep-urile. Oamenii s-au împărțit și au încercat să îi prindă. Unul dintre proprietari a sunat la 112, iar în urma apelului la fața locului a ajuns un echipaj format din doar trei polițiști, care au fost imediat înconjurați de romii de la Jupânești. Văzându-se împresurați, oamenii legii au dat alarma și au mai apărut colegi, în total vreo șapte echipaje, dar hoții s-au făcut nevăzuți, abandonându-și mașinile.
„Totul a început ieri după-amiază (n.red. – duminică). Au început să taie pe la 5,00.Tăiau unii în vale, erau cu două jeep-uri, și două jeep-uri sus; am fost să îi urmărim. Am sunat la 112, au venit trei polițiști cu Loganul, dar ce să facă trei polițiști, că erau cincizeci de inși, i-au înconjurat… Unul l-a amenințat pe unul dintre polițiști să bage pistolul în buzunar, că îi taie gâtul.Dacă nu mai venea un echipaj, îi omora pe ăștia acolo. Au mai venit apoi echipaje. A fost și primarul acolo. A fost tămbălău mare. I-au înjurat pe polițai, i-au amenințat că îi omoară, pe noi că ne omoară și ne dau foc la case… Război a fost! Au venit țiganii de la Jupânești să ne omoare. Cât p-aci să sară pe noi. Și comandanții ăștia de poliție parcă dorm, le-am dat hoții cu nume și prenume. De ce nu îi arestează? Vreți să vedeți oameni morți, că voi nu arestați?! Până nu văd oameni morți, ăștia nu fac nimic. Ce fac Poliția și Parchetul? Vor să vadă oameni morți, asta vor. Se cunosc hoții. Când au venit toate echipajele acolo, au fugit” povestește unul dintre martori, Cristinel Mihai.

Potrivit IPJ Argeș, a fost deschis dosar penal

„Duminică seara a fost sesizată fapta la 112, unde au sunat oamenii după ce auziseră drujbele în pădure. Au fost găsite mai multe persoane în zonă. Din primele verificări au fost găsite mai multe cioate și a fost confiscată o mașină. A fost deschis un dosar penal pentru infracțiuni la Legea 46 – Codul Silvic. Vor fi continuate cercetările, urmând ca dosarul să fie preluat de compartimentul de specialitate, competența penală revenindu-i Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Argeș, agent-șef adjunct de poliție Florin Popa.
”Jurnalul de Argeș” a mai scris că de doi ani de zile se tot roagă oamenii din Pietroșani și cei din Coșești de Ocolul Silvic Domnești să le preia pădurile în pază, conform Ordonanței 864/2016, dar silvicultorii statului îi tratează cu sictir. Nu mai puțin de 240,36 hectare de pădure au dispărut în acest interval de timp. Codrul moștenit de la străbuni a ajuns un fel de sat fără câini. Hoții își fac și în continuare mendrele în liniște în pădurile din Pietroșani și Coșești, terorizându-i pe proprietari și amenințându-i. Poliția spune că s-a făcut dosar penal – nici nu este primul – dar până la finalizarea cercetărilor cine păzește pădurea oamenilor?

Articol scris de Alina Crangeanu

Distribuie!

0 Comentarii